Sustenabilitate și importanța de a avea propria colecție-capsulă

În ultima vreme am devenit mai atentă la tot ce înseamnă viață. Iar asta include și natura, dar și concepte precum reciclarea și sustenabilitatea. Ca orice femeie, recunosc că îmi plac hainele frumoase, accesoriile wow și lucrurile drăguțe în general. Însă, tot cautând noi piese vestimentare pe GLAMI, mi-am dat seama că îmi lipsește ceva. Acel ceva este bucuria pe care mi-o provoca înainte moda. Bucuria simplă de a avea câteva haine frumoase, de calitate, în care să mă simt cu adevărat bine. Deși am, probabil, mai multe haine frumoase decât în trecut, nu toate mă bucură. Tot căutând soluții, am ajuns la concluzia că ar trebui să îmi creez propria colecție-capsulă.

M-am gândit mult la toate aspectele și, sincer, asta mi se parea cea mai bună soluție. O să încerc să vă explic de ce. În primul rând, deși am multe haine frumoase, mi se întâmplă destul de des să spun că n-am în ce să mă îmbrac în cutare loc. Iar atunci când ajung în această situație știți ce fac? Mă duc la cumpăraturi! Și cumpăr iar o rochie sau o bluză frumoasă pe care o voi purta, cel mai probabil, de câteva ori. Până să aud de ideea de colecție-capsulă, nici măcar nu știam de ce. Însă am înțeles repede că, deși am gusturi bune, nu aleg mereu haine care să se potrivească cu ce am deja în garderobă.

Pe termen lung, cumpăr mai mult decât ar trebui, cheltuiesc mai mult decât ar trebui și am mai puține haine versatile decât mi-aș dori. Până la urmă, aici ne-a adus fenomenul de fast-fashion. Și trendurile tot mai schimbătoare. Însă adevărul este că nu e neapărat mai bine așa. Tocmai pentru că am ajuns să cumpărăm mai mult decât mamele noastre, alegem lucruri mai puțin calitative. Însă, până la urmă, nici economii nu facem, nici sustenabil nu este. Și nici nu suntem fericite cu hainele noastre. Primul pas spre a fi mulțumite cu garderoba noastră, este, cred eu, ideea de a ne crea propria colecție-capsulă.

Nu e ușor! Trebuie să ne sortăm toate hainele și accesoriile și să le împărțim în trei sortimente: preferatele, cele ok și cele pe care vrem să le donăm. Pe acestea fie le donăm, fie le reciclăm, iar pe primele le vom păstra, desigur. Și în jurul lor ne vom crea noua colecție-capsulă. Pe viitor, vom alege doar haine și accesorii care se potrivesc cu preferatele noastre, din materiale de calitate. Și atemporale, pentru a sfida moda. Așa, vom ajunge în scurt timp să avem o garderobă de care să fim cu adevărat mândre.

Alte reguli pentru o nouă colecție-capsulă:

  • Nu vom avea mai mult de 50 de piese;
  • Vom alege doar materiale de calitate și haine versatile;
  • Vom cumpăra rar accesorii impuse de trendurile trecătoare. Și doar dacă se potrivesc cu restul colecției.

Articol realizat în parteneriat cu revista online de lifestyle Flawless.ro.

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALEShare on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

You may also like

24 de comentarii

  1. Ce frumos! Bine gândit! Orice femeie trebuie sa-si daca o colectie-capsula! Hainele trebuie sortate iar cele pe care nu le mai folosim trebuie sa le donam.

  2. Da ,mi s-a întâmplat de multe ori să zic ,că nu știu cu ce,nu am cu ce să mă mai îmbrac ! Foarte bună ideea ta și ar fi minunat să o și pun în aplicare !

  3. Ma regasesc intru tot ce ai spus aici , vesnic aceasta problema “eu cu ce ma imbrac ca nu am “ si cum ai zis merg sa caut ceva de imbracat , o idee f buna cu aceasta colectie capsula ! Un bun sfat !

  4. La acest aspect nu m-am gandit, insa chiar e o idee buna. Poate asa o sa am si eu ce imbraca 🙂 intotdeauna desi am dulapul plin nu am ce imbraca, l-am disperat pe al meu sot :)))

  5. Eu sunt destul de calculată când achiziționez obiecte vestimentare. Doar la genți am avut o perioadă în care am cumpărat prea multe și acum zac prin cutii.

  6. Si eu vreau o colectie capsula, pentru ca daca pana acum cumparam tot ce imi facea cu ochiul din punct de vedere vestimentar si de putine ori se dovedea o alegere buna, acum vreau sa am in dulap doar cateva piese vestimentare pe care sa-mi fie drag sa le port.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.