Meia este unul din site-urile mele preferate în materie de dresuri. Recunosc că de cele mai multe ori aleg dresuri pentru copii. La grădiniță mai toate fetițele vin în rochițe și fustițe și asta îmi cere și mie. Sunt la a doua sau a treia comandă pe site și mereu sunt în căutarea de modele noi.

Modele frumoase și colorate de dresuri pentru copii
Ultima mea comandă a arătat cam așa. După cum puteți vedea am avut și dresuri/ciorăpei din dres pentru mine, cât și câteva modele de dresuri pentru copii. Vreau să încep prin a vă povesti ce dresuri a mai purtat Cristinuța, urmând ca într-un articol viitor să vă arăt și produsele pe care eu le-am ales pentru mine.


Dresurile Coral acestea cu dungi mi s-au părut adorabile. Sunt la a doua pereche de acest gen și pot să spun că le aștept la reduceri să le recumpăr. Sunt grosuțe, arată foarte bine și pot fi purtate în fl de fel de combinații. Cred că prima dată le-am cumpărat la preț întreg și a doua oară le-am ales la reduceri. Am preferat să iau o mărime mai mare decât cumpăr de obicei pentru că dacă îi sunt mici sau fixe acestea alunecă de pe ea și o deranjează. Ca idee, eu cumpăr haine mărimea 116/122(în funcție de magazin), iar de pe Meia.ro am cumpărat 128/134 la toate modelele și sunt perfecte. Nici măcar nu sunt foarte mari.

O altă pereche de dresuri care îmi sunt foarte drăgălașe este aceasta. Este un model de dresuri albe cu model care sunt perfecte pentru fel de fel de combinații, care rezistă foarte bine după multe purtări și chiar la spălat. Aceste dresuri pot fi găsite aici. Am tot tot 10 lei pe ele și merită din plin bănuții. Sunt foarte bune pentru primăvară/vară. Eu i le dau și pe perioada toamne la grădiniță doar că nu merge doar în dres până la grădi. Sunt puțin mai subțiri decât prima pereche prezentată mai sus.
Nu știu cât de bine vă puteți da seama de aceste dresuri. Modelul ăsta de la Meia.ro poate fi purtat cu foarte mare lejeritate cu blugi scurți, fuste, etc. Sunt un albastru închid și au niște dungi ușor în relief. Mie îmi place enorm de mult modelul. Este un model grosuț care poate fi purtat și pe o vreme ceva mai rece.
Per total recomand cu mare încredere dresurile celor de la Meia.ro. Nu se scămoșează ușor, se spală și arată impecabil după, nu se agață ușor și rezistă bine după mai multe purtări. Pentru mine sunt importante toate aceste aspecte pentru că am avut și alte experiențe cu diverse branduri în care dresurile erau cam de unică folosință. Observ că sunt ceva reduceri pe site dacă sunteți și voi în căutarea de dresuri pentru copii și nu numai.
15 comentarii
Foarte frumoase aceste dresuri multumim frumos pt recomandare
Imi plac aceste dresuri pentru fetita mea care vrea mereu sa fie cochetă! Acum am aflat despre acest site!
sunt frumoase
Foarte dragute!
Sunt foarte frumoase,sa le folosiți cu drag.
Mulțumim pentru recomandare ,eu le-am cam încurcat puțin ,credeam că sunt dresurile de la Laura Baldini ,care am înțeles că se găsesc și în LIDL .Au un preț foarte bun ,chiar am să iau și eu ptr.fetita mea mai mică ,dacă sunt și calitative își merită din plin bănuții .
Sunt tare frumoase! ♥️
Nu am cumpărat niciodată de la ei,am luat de la Penti care aveau reducere în aceeași perioadă
Sunt foarte frumoase toate modelele ,sunt ideale in orice sezon, mai ales pentru fetițele care adoră rochitele si vor sa faca niste combinații deosebite
Sunt foarte drăguțe… După mărimea hainutelor Cristinuta este inaltuță…Luca întra perfect în 116…si luna viitoare face 6 ani…e un pic mai mare decât prințesa ta
Foarte frumoase! Sa le poarte cu placere micuta Cristina!
Sunt foarte frumoase,multumim pentru recomandare!
Ce simpatice sunt dresurile.
Super multumesc pentru recomandare/ Chiar aveam nevoie!
Si noi folosim dresuri de la Meia, atat eu cat si Amira. Sunt super rezistente si de calitate.