Dorința de a avea un păr colorat a venit în urma unui mic accident. Am folosit o vopsea care mi-a deschis mult prea mult culoarea părului. Mai exact, vroiam un blond doar că eram un blond pui în cap și asta m-a făcut să-mi doresc o nouă schimbare. Nu prea aveam ce face așa că am căutat o alternativă sănătoasă pentru părul meu pentru că nu mi-aș fi dorit să reaplic un nou strat de vopsea. Acela a fost momentul în care mi-am amintit că am un tub de nuanțator roz.

Despre L’Oréal Paris Colorista Washout
Planul meu de a mă face roz exista în mintea mea de ceva vreme doar că am tot amânat momentul pentru că nu aveam un blond atât de deschis pentru a fi convinsă că acesta se va prinde pe păr și că se va vedea. Drept urmare, acest tup de L’Oréal Paris Colorista mă aștepta de ceva timp în dulăpiorul cu cosmetice. Nuanța mea este Dirty Pink.
Pentru că părul meu era mult prea deschis și nu eram deloc mulțumită cum se vedea am decis că este momentul cel mai potrivit să-l aplic. Imediat după vopsire mi-am spălat părul așa cum se cuvine, am aplicat și acel balsam găsit în cutia de vopsea și apoi am început să mă documentez cum se folosește Colorista. Acest nuanțator se aplică pe părul uscat și se lasă să acționeze în jur de 30 de minute după care se clătește fără a folosi șampon. Rezistă în jur de 3-4 spălări așa că am zis că este produsul potrivit pentru ceea ce aveam eu nevoie.


Un tub de nuanțator are 80 ml și chiar mă gândeam că-l voi putea folosi de cel puțin 2 ori. Eu am părul mediu, puțin trecut de umeri, și nu este extraordinar de foarte bogat. Din păcate, un tub mi-a ajuns pentru o singură aplicare și chiar mi-a lăsat impresia că aș mai fi avut nevoie de ceva produs. Încă de la aplicare am avut impresia că acesta nu a apucat să se distribuie absolut uniform peste tot. Am lăsat nuanțatorul pe păr 30 de minute și apoi l-am clătit. Rezultatul a fost așa cum se poate vedea ….. nu a fost distribuit chiar uniform în ciuda faptului că m-am străduit în acest sens, dar culoarea a fost tare plăcută și chiar era un roz cald.
După 2 spălări s-a dus destul de mult din intensitate. Nu pot să spun că a fost extrem de persistent, deși mă așteptam să reziste puțin mai bine.

Experiența mea cu Movie Color Magenta
Vroiam să merg la sigur cumva cu încercările așa că am cerut ajutorul unor prietene care deja poartă roz pe păr. Mi-a fost recomandat nuanțatorul de la Movie Colors și evident că am primit toate instrucțiunile care trebuiesc urmate pentru aplicarea acestuia.
Într-un castronel se pun 2-3 pompițe din acest nuanțator și se amestecă cu balsamul de păr. Eu am pus destul de mult balsam de păr și tot a ieșit intensă culoarea. Pe măsură ce adăugam balsamul culoarea se deschide și dacă vroiam să am o culoare mai deschisă puteam să pun mai puțină culoare și mai mult balsam. Compoziția rezultată se aplică pe părul uscat și nu se folosește șampon pentru îndepărtarea acestui nuanțator de pe păr.

Din câte am înțeles culoarea mai iese la spălat, dar pigmenții sunt destul de puternici și nu se duce complet. Nu am spălat-o niciodată și încă nu știu cât de mult iese la fiecare spălare. Mă bucur că nu iese deloc pe lenjeria de pat și că arată foarte frumos și intens pe păr.
17 comentarii
Arata bina parul tau! Imi place nuanta aceasta!
Ești minunată și te prinde această culoare
Imi place mult culoarea iesita cu Movie Colors!
Tia prins foarte bn !!! Chiar imi place!
Foarte mult îmi place cum îți stă.
Este deosebita nuanță,sunt curioasă cat de mult ca rezista, iti vine bine
Îmi place mult de tot culoarea ,este minunată și te prinde foarte bine ! ❤
Si eu folosesc acest produs si imi place foarte mult cum imi nuanteaza parul!
Mult mai frumos ți-a ieșit cu magenta… Ești o bombonica
Movie Color roșu aprins am incercat si eu și mi-a plăcut foarte mult
Am si eu aceast produs! L-am folosit in vara cand am vrut sa fac o mica schimbare. La tine chiar se vede wow!
Arata asa de bine ca parca m-aș face și eu la fel de roz.
Colorista nu-mi place, mi se pare un produs foarte scump pentru ceea ce ofera. In schimb Movie Colors isi merita banii.
imi place la nebunie schimbarea. Iti sta superb!
Wow ce bine arata acea magenta! Eu sunt în perioada în care vreau sa revin la culoare naturala, dar un nuantator chiar ca as teste!
Rozul nu e culoarea mea preferata, dar tie iti vine bine, imi place tare mult. 😉
Intr-adevar cu primul chiar nu era prea fain, insa cu magenta ti-a iesit bestial.