Numărătoarea inversă a început pentru mine. Cristina, fetița mea, a început să mă întrebe constant cât mai este până la ziua ei. Ea știe că mai este puțin doar că pentru ea 40 de zile le consideră a fi puține. Am tot încercat să-i explic, să o pun să numere, dar cred că entuziasmul ei este mult prea mare. Știu că important este cadoul care urmează să-l primească sau mai bine zis cadourile. Să fie multe și voluminoase … asta este marea dorință. Până atunci, mi-am mai făcut și eu câteva planuri așa că vreau să vă arăt pe ce am pus eu ochii.
Anul ăsta îmi voi face sărbătorile în Maramureș. Am tot auzit vorbindu-se despre tradițiile zonei și chiar îmi doream să ajung. Întâmplarea a făcut ca grupul nostru de prieteni să-și dorească același lucru și în felul ăsta am închiriat o vilă acolo. Frumusețea zonei constă și în faptul că gustăm produse tradiționale și ne bucurăm de obiceiurile zonei așa că am optat pentru demi pensiune. În felul ăsta vom fi scutiți de grija mâncării și ne vom relaxa maxim.
Wishlist Dresslily
Singura grijă va fi să ne luăm hainele potrivite și să ne distrăm. Tocmai din acest motiv am zis că este cel mai bun moment să arunc o privire pe Dresslily și să-mi aleg ceva cu motive. Comenzile ajung cam într-o lună și acum este cel mai bun moment să comandăm. De fapt, comenzile plasate după 20 noiembrie sunt ușor riscante pentru că riști ca nu cumva să ajungă mult prea târziu coletul sau chiar să-l primești după sărbători.

Rochie cu motive
O rochie cu motive de crăciun mi se pare foarte potrivită. Chiar dacă este o rochie care poate fi purtată doar cu ocazia acestui eveniment, cred că poate fi purtată ca un fel de tradiție și folosită și în anii următori. Nu cred că ar fi nici o problemă ca doi – trei ani să purtăm această rochie pentru că este tare drăgălașă.

Pulover de Crăciun
I-am luat Cristinei genul ăsta de pulover anul trecut și mi-a plăcut tare mult. Când am luat masa de crăciun în familie l-a purtat și a fost superb. Mi-a părut tare rău anul trecut că eu nu mi-am luat nimic de genul așa că anul ăsta sunt pe fază și mă pregătesc temeinic. Fiecare își alege ce model vrea. Pe site sunt foarte multe modele din care puteți alege. În plus, acesta poate fi purtat pe toată perioada rece pentru că este un pulover pentru sezonul rece, de iarnă.

Colanți de Crăciun
Îmi plac mult colanții și apelez la ei destul de des doar că nu cred că aș putea să ies cu aceștia din casă. Ar fi perfecți de stat cu ei prin casă în perioada sărbătorilor. Eu doar pentru asta mi i-aș lua. Dacă aș găsi modelul ăsta și pentru copii chiar aș vrea să-i iau și Cristinuței o pereche.
Dacă intenționați să plasați o comandă pe site, puteți beneficia de o reducere suplimentară de 20% folosind Codul : GBJKNO
17 comentarii
Rochia e frumoasă tare,dar nici celelalte nu sunt de lăsat
Îmi place foarte mult puloverul, colanti dar si rochita este super
Ai ales numai lucruri frumoase!Rochia imi place foarte mult
Toate sunt foarte frumoase.
Toate îmi plac ,sunt foarte frumoase !❤
Sunt superbe toate!
Cat de dragute sunt hainele cu motive de iarna. Colantii sunt super simpatici, dar vorba ta…modelul asta purtat prin casa mai degeaba. 🙂
Superbe toate…rochia ți-ar veni superrr…și eu îmi doresc foarte mult un pulover de genul…iar în privința colanților…eu as ieși cu ei pe stradă sunt foarte drăguți
…degraba (autocorrectul telefonului)
Eu am vreo doua pulovere cu motive de Craciun de la ei si le port cu mare drag iarna, chiar si dupa ce trec sarbatorile.
Ce faine sunt! Puloverul e absolut fabulos.
Tare ingenioasa rochita si sunt sigura ca toate articolele pe care le-ai ales iti vor veni super fain. Stii tu sa le pui bine in valoare.
Imi doresc si eu o rochie cu motive. O multime de lucruri faine de sezon au pe site.
Mi-am adaugat si eu cateva produse in cos si astept sa vedem daca sosesc pana de Craciun.
frumoase alegerile tale
Toate sunt super!!! Mie imi place rochia .
Beautiful Dress