Protejarea telefonului în câțiva pași simpli

Cele mai noi generații de smartphone-uri parcă sunt ceva mai sensibile. Au nevoie de mult mai multă atenție la șocuri și la lovituri de orice fel. Când aveam un Nokia 1100 puteam să-l scap de 100 de ori pe jos că nu suferea absolut deloc. Și să nu credeți că aruncam cu el pe jos, ci pur și simplu îmi cădea din buzunar, geantă sau când coboram din mașină.

Nici acum nu m-am lecuit și deși știu că Iphone-urile sunt foarte sensibile și că ecranul de sticlă nu suferă foarte multe șocuri eu nu m-am lecuit. Mai exact am încercat să-l port câteva zile fără folie și am reușit să-i zgârii ușor ecranul. Nu este vorba că este o zgârietură adâncă sau foarte evidentă, dar tot mi-am luat mustrările corespunzătoare de la scumpul meu soț care este foarte grijuliu.

Cum mi-am protejat noul meu Iphone de eventualele neplăceri

M-am cam panicat după prima zgârietură făcută. Nici o săptămână nu trecuse așa că am zis să iau măsuri rapide. Mi-am comandat o folie de sticlă și o husa flip ca să am garanția că-mi va proteja cât se poate de bine telefonul. Mi-am luat cele mai bune măsuri care le-aș fi putut lua. M-am gândit că în momentul în care s-ar deschide accidental în geantă, folia ar putea să-l protejeze de eventualele obiecte care l-ar putea zgâria.

Inițial am vrut să apelez la un magazin fizic, dar m-am răzgândit rapid. Varianta online mi-a fost mult mai ușoară și de această dată. Acum sunt multe accesorii care pot fi achiziționate la un preț mult mai mic decât în orice alt magazin. Online am găsit multe modele de huse flip din care să pot alege exact acel model care mă reprezintă.

Am îndrăznit să-mi cumpăr folii de sticlă online pentru că am văzut că sunt mult mai ușor de pus decât vechile folii. Acestea se fixează în partea de jos și apoi se lipește aproape singură până în partea de sus. Nu știu cât de bine m-am făcut înțeleasă, dar eu m-am bucurat că am putut să-mi pun singură folia de sticlă fără să am măcar o bulă pe ecran.

În momentul în care îți iei un smartphone ceva mai scump vrei să te bucuri de el cât mai mult timp. Este un adevărat disconfort să-ți spargi ecranul ca mai apoi să fii nevoit să-l folosești așa. În plus, prețurile pentru schimbarea ecranului sunt exagerat de mari.

Voi cum vă protejați telefonul?

You may also like

11 comentarii

  1. Eu am o husă pe spatele telefonului și o folie de sticlă pe ecran care-mi protejează foarte bine telefonul. Îl am de doi ani, chiar și mai bine și nu are nicio zgârietură, deși l-am scăpat de multe ori.

  2. Eu am reusit performanta sa imi cada telefonul in chiuveta… vorbim despre un telefon nou, un S8 care nu imi era tocmai la indemana financiar acum 1 an cand l-am achizitionat. Luat de doar cateva zile, nu apucasem sa ii cumpar nici husa, nici folie… L-am avut pe Noroc si s-a ciobit foarte putin intr-un colt in partea din spate. Cred ca este de prisos sa precizez ca acum am si folie de sticla si husa flip, nu de alta dar sunt foarte indemanatica de fel si oricata grija as avea, fac cumva si tot dau cu el de pamant…

  3. Eu am renunțat la husă și i-am pus doar folie. Serile trecute când alergam, telefonul mi-a căzut din buzunar și am călcat pe el și i-am spart carcasa. Deci da… husa și folia sunt utile!

  4. Eu am o alta sursa din care îmi cumpăr husele și sunt extrem de mulțumită de ele. Cat despre folii, sunt prea neîndemânatica și ii las pe cei în măsura sa le aplice pentru a nu scapa bule de aer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.