Cărțile polițiste – o lectură extrem de interesantă și palpitantă

Sunt o fire foarte efervescentă, motiv pentru care ador să citesc carti politiste, deoarece mi se pare că se potrivesc cel mai bine stilului meu personal. Dacă și tu simți că ți-ar prinde bine niște aventură în lectura pe care o parcurgi zilnic, îți recomand aceste cărți politiste, care îți vor oferi  suspans la cote maxime, complot și mister la fiecare capitol. Din fericire, există numeroase cărți extrem de interesante care abordează genul politist, iar multe dintre ele, care se află în biblioteca mea personală, deja mi-au potolit setea de acțiune. Cu toate astea, când mai apare ceva nou, nu ezit să le citesc!

De regulă, am o mulțime de hobby-uri pe care le practic în aer liber, dar atunci când nu pot sau nu am timp de ele, prefer să mă cufund într-o lectură bună. De obicei, când vremea nu este favorabilă, prefer să stau în casă și să citesc o carte de aventură sau o carte polițistă. Îmi place lectura, deoarece mă calmează, mă relaxează, mă ajută să îmi eliberez mintea de problemele cotidiene. Cărțile polițiste mereu m-au fascinat, deoarece acestea prezintă cazuri criminalistice, dedesubturile și rezolvările lor.

Ce mai au ele atât de fascinant? Ce face un roman polițist să aibă atât de mult lipici la publicul larg? Ei bine, tocmai scenariul său clasic, care poate fi o nelegiuire cu multe variabile, mai mulți suspecți, un erou care rezolvă misterul și demască asasinul, care, de cele mai multe ori, este exact personajul la care nu te-ai fi așteptat, piste false pe care autorul le prezintă intenționat și astfel reușește să îți distragă suficient de mult atenția și să te inducă în eroare, încercându-ți și testându-ți logica. În tot acest timp, tu stai cu sufletul la gură, te străduiești să dezlegi misterul alături de eroul principal și încerci să nu te lasi indus în eroare de firul poveștii.

Practic, atunci când citești un roman polițist, nu ai timp să te plictisești! O să rămâi uimit când o să vezi cât de repede vei termina o astfel de carte, deoarece intriga nu te lasă să te dezlipești de carte prea ușor. Este ca un fel de puzzle pe care trebuie să îl deslușești, iar singurul mod prin care poți face acest lucru, este să mai parcurgi încă o pagină, și încă o pagină și tot așa până când ajungi la final. Mai mult, fiind o fire atentă la detalii, mereu pun cap la cap fiecare informație pe care o asimilez și încerc să descopar singură care este deznodământul.

Agatha Christie este cea mai cunoscută autoare a acestui gen, fiind supranumită și ”regina romanului polițist”.  Cu aproape două miliarde de volume vândute în toată lumea, Agatha Christie și-a câștigat un loc în Cartea Recordurilor. Poveștile ei te țin cu sufletul la gură, suspansul îl vei simți la cote maxime și fiorul necunoscutului îț va sulfa în ceafă și te va face să te transpui în firul poveștii, fără să vrei, simțind emoțiile în același timp cu personajul cărții.

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALEShare on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

You may also like

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.