Carioci lavabile – Do A DOT Markers

Copiii sunt pasionați de pictat și desenat. Aceste calități le-am văzut și la fetița mea. Nu are foarte mult talent, dar se vede că se perfecționează de la un an la altul. La cei 4 ani jumătate nu mă pot aștepta să facă opere de artă așa că eu mă bucur de orice progres și-i alimentez mereu cu accesoriile necesare pentru aceste activități. Decât să stea la desene sau pe tabletă, prefer să-și petreacă o perioadă de timp desenând. Asta s-a întâmplat și ăn cazul de față câmd am ales niște carioci speciale.

Carcioci lavabile – Do A DOT

Un subiect sensibil în rândul parinților este coloratul pereților din casă. Culorile pe bază de pigmenți naturali se impregnează în lavabil, la fel și pe piele pentru că avem pori. Cariocile Do a dot nu sunt soluția pentru a colora pereții și nu le recomandăm pentru acest scop. Cariocile do a dot sunt produsul nostru favorit pentru că au alte avantaje: nu se usucă în tub chiar dacă am uitat să îi punem capacul, astfel au o viață mai îndelungată. Se pot folosi de la o vârsta mică a copilului pentru a-l introduce în lumea culorilor și a desenului. Se găsesc o mulțime de planșe gratuite pe care le poți reprinta de ori câte ori ai nevoie pentru a repeta activitățile. Se poate colora cu ele pe textile și se va curăța. Nu sunt toxice și la igiena zilnică de seara se vor curăța de pe piele. Nu există riscul ca, copilul să se zgârie în capătul ascuțit sau să și-l introducă accidental în ochi, ele având capătul plat și buretat.

Experiența Cristinei cu cariocile lavabile

Cristina a fost fascinată când a văzut această cutie. I-au plăcut mult fișele și preferata ei este chiar buburuza. Are un talent aparte de combinare a culorilor. Este foarte ușor de colorat cu ajutorul lor, culorile sunt vii și chiar nu contează că se poate murdări pentru că se curăță foarte ușor. Eu i le-am arătat  sâmbătă și duminmică dimineața s-a apucat singură de colorat fără s-o mai impulsionez eu cumva. Mă bucur că este atrasă de ele și că au marele avantaj că nu se usucă repede. În felul ăsta se poate bucura de ele o perioadă lungă de timp.

Aceste carioci pot fi găsite pe site-ul Micostore.ro împreună cu alte jucării la fel de interesante și tentante pentru copii.

Ce părere aveți de aceste carioci? Vă tentează să le dați copiilor o astfel de jucărie?

You may also like

22 de comentarii

  1. noi inca mai stam la creioane clasice si creioane cerate pentru ca nepotica e prea mica sa se joace si cu cariocile. In schimb, mi-am notat site-ul si brandul pentru ca pe viitor voi avea nevoie si eu de carioci din astea lavabile.

  2. Ce interesant. Nu stiam ca exista carioci lavabile mi ar fi fost de ajutor cand cea mica picta peretii

  3. Sa fiu sincera copiii de astazi au ocazia sa se joace cu tot felul de minunatii de care noi adultii n-am avut parte cand eram de varsta lor.
    Par interesante aceste carioci. Eu cand ma gandesc la cele din copilaria mea am tendinta sa le asociez cu un miros si gust neplăcut. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *