În mod normal copiii care merg la grădiniță fac acolo diverse activități. Unii părinți sunt de părere că este suficient ceea ce fac acolo. Eu sunt de părere că putem să mai facem și noi acasă cu copiii ceva activități educative în joacă. Nimic strict, nu trebuie să-i stresăm, totul trebuie făcut în joacă pentru că ei așa percep exercițiile. Copiii se bucură că ne petrecem timp cu ei și joaca noastră are scop educativ. Exercițiile făcute acasă pot fi și ele de un real ajutor și consider că prind chiar bine. Eu nu fac zilnic sau cu o anumită constanță, ci doar atunci când consider că fetița mea nu are încărcare.
Ce conține „Învăț să trasez forme geografice„
La grădinița unde merge Cristina afișează mereu lucrările copiilor. Consider că acest lucru este foarte bine pentru că în felul ăsta văd exact ce face copilul, unde greșește și eu pot să știu pe ce să pun accentul. Una din fișele la care Cristina a greșit a fost compusă din 2 forme geometrice, aceleași forme geometrice punctate și trebuia continuat rândul cu aceleași combinații de forme geometrice. Evident că prima pereche a reușit-o, dar s-a pierdut pe parcurs. Mi s-a părut un exercițiu de memorie foarte bun. Mi-am dorit să-l exersez acasă doar ă nu aveam o fișă de genul și nu găseam nimic de genul. Am găsit acest caiet pe Libris.ro și m-am bucurat tare mult pentru că este extrem de util.
Învăț să trasez forme geometrice este cartea perfectă pentru că este exact ceea ce am eu nevoie. Cel mai mare plus al acesteia este faptul că are o cariocă specială cu care poate să scrie pe cărticică și se poate șterge ori de câte ori vrea. În felul ăsta exercițiile se pot exersa la nesfârșit. Cartea are 28 fișe refolosibile.
Cristina are 4 ani și nu știe toate formele geometrice. Mai are mici scăpări la unele și acest caiet exte extraordinar de bun pentru exersare. Sunt și exerciții mai complexe în carte și cred că este potrivită pentru copiii de grădiniță.
14 comentarii
Este foarte util pentru copii.
Multumim de recomandare
Cu ajutorul acestei carti copiii pot exersa pana ajung sa invete mai bine. Carioca speciala care se poate sterge e un mare plus.
Cred ca cea mica era tare fericita!
Ce simpatice si atragatoare sunt aceste fise pentru cei mici!
O alegere foarte buna, nu am deloc copilasi mici prin preajma.
Cred ca a fost tare mandra Cristinica de formele geometrice pe care le-a realizat!
Faptul că aceste jocuri sunt și foarte atrăgătoare fac alegerea și folosirea acestora cu mai multă ușurință.
Sunt foarte utile în dezvoltarea copiilor.
Multumim pentru recomandare! Am sa i comand si eu fetitei
Mi se pare foarte fain ca e refolosibil. O sa il iau si eu pentru Darius.
deci peste 3 ani incepem sa ne jucam cu formele geometice. Mi-am notat! Ca am si eu un pachet de carti cu genul asta de activitati si nu stiam cand pot sa i le strecor nepoatei printre jucarii. Noi deocamdata invatam culorile.
Sunt minunate si o buna modalitate pentru ca cei mici sa invete sa manuiasca o ustensila de scris 😉
Mulțumim pentru recomandare! O sa o iau și eu pentru cel mare!