Dragoș Prioteasa este unul dintre puţinii specialişti din ţară pe segmentul de cămăşi bărbaţi și damă. Îmi plac oamenii care preferă să facă un singur lucru şi bine. Cămășile se găsasesc pe Dragosprioteasa.ro în mărimi standard, dar pot fi executate și pe comandă pe măsurile doritorului.
Cum a început proiectul Dragosprioteasa.ro

Cămașă neagră lungă
Dragoș Prioteasa a creat și o linie specială de cămăși pentru femei și mi-am ales și eu una. Am căutat una care să mă reprezinte și am găsit o cămașă frumoasă care parcă este special creată pentru mine. Chiar dacă de obicei aleg lucruri mai coloaret, de această dată am ales o cămașă neagră. Este prima mea cămașă lungă așa că eram tare curioasă cum se va încadra în outfit-ul meu de zi cu zi și cât de frumos arată.
Modelul cămășii este interesant și deosebit. Exceptând faptul că este o cămașă lungă care este ușor despicată în părți, iese în evidență și prin faptul că are terminația în contrast. În acest fel iese mult mai bine în evidență. Îmi place și gulerul tunică al acesteia. Materialul este bumbac+ cu elasten și îmi place este este ușor de întreținut și că nu se șifonează ușor.
Eu am purtat-o cu vestă de blană pentru că afară era puțin mai rece și mi se pare ca s-a potrivit perfect. Mi-a plăcut mult s-o port cu mânecile întoarse. M-am cam dezobișnuit să port o cămașă cu mânecile întinse. Chiar dacă am purtat-o cu mânecile întoarse aceastra nu a făcut cute și a mers perfect să o port și cu mânecile normale.
Mie mi-a plăcut mult cămașa aleasă de la Dragoș Prioteasa și vă recomand să aruncați o privire și la modelele de camasi casual barbati. Are mult mai multe modele și are niște modele cu adevărat spectaculoase.
Ce părere aveți de cămașa aleasă de mine de la Dragoș Prioteasa?
15 comentarii
Iti sta tare bine cu aceasta camasa, e foarte frumoasa si e dintr-un material de calitate
Foarte frumoasă ținuta
E foarte faină cămașa, am ales-o și eu Să o porți cu drag, chiar îți vine foarte bine
Superba camasa ta. Imi place tare mult cum iti vine. Sa o porti cu placere!
eu nu prea port camasi, dar asta imi place. Desi cred ca as vedea-o combinata mai degraba cu o pereche de blugi decat cu pantalonul lucios negru. Parca prea mult negru si simt eu ca ar da mai bine pe un material mat. Dar stii ca eu zic doar ce mi se pare si nu ma pricep deloc la moda.
Foarte frumoasa camasa si iti vine tare bine. Am si eu o rochie camsa de la el si imi place foarte mult materialul. e deosebit
Îți stă foarte bine cu cămașa,este drăguță.
Are dreptate producatorul. E greu sa gasesti in ziua de azi o camasa de calitate, cum ar fi din bumbac tratat sa nu intre la apa, sa nu fie transparenta camasa si sa se calce usor. O sa-mi cumpar si eu de la ei cel putin o camasa. 🙂
Aceasta camasa iti vine minunat! Culoarea, materialul si croiala sunt absolut fantastice. Love it!
Imi place foarte mult camasa,iti sta foarte bine
Îmi place foarte mult si combinatia pe care ai facut-o.
Este foarte elegantă cămașă ta si imi place cum iti vine.
Imi place tare mult aceasta rochie camasa lunga de la Dragos, tare mare nevoie am si eu de una!
Iti sta super bine cu ea. Imi place cum vine cu vesta de blana. 😀
Îmi place foarte mult cum îți vine, să o porți sănătoasă!