6 criterii de alegere a unui notar public

Notarul public este acel funcționar public a cărui atribuție este de a autentifica acte juridice, înscrisuri, de a elibera copii legalizate. Un notar public este la indemâna oricui și tot mai multe persoane apelează la serviciile unui notariat datorită avantajelor pe care le oferă. Iată șase criterii după care ar trebui să ne ghidam când alegem un notariat.

1. Să fie aproape de noi

Pentru că este posibil să facem mai multe drumuri legate de încheierea anumitor vânzări sau pentru că este necesar să apelăm des la serviciile unui notar, este de preferat ca biroul acestuia să fie mai aproape de casa noastră, de locul nostru de munca sau de afacerea noastră. În acest fel, vom reuși să stabilim o relație și cu notarul la serviciile căruia vom apela. În plus, va ști de fiecare dată ce probleme avem și ne va oferi cele mai bune sfaturi. Nu este cazul să pierdem timpul căutând un notariat, când avem unul aproape de noi. Spre exemplu, pentru vânzarea unei case sau pentru programul prima casă, este nevoie de mai multe acte. Este posibil să nu le avem pe toate la noi. De aceea, apelând la serviciile unui notariat nu vom pierde timpul cu rezolvarea problemei noaste.

2. Programul de funcționare

În cazul în care nu avem un program de lucru permisiv pentru drumurile făcute la notar, putem alege acel notariat care are un program prelungit precum acesta. Putem de altfel să găsim înțelegere la un notar pentru remedierea unei probleme care nu necesită amânare. Putem face o programare și îi putem explica faptul că vom întârzia puțin.

3. Cum sunt tratați clienții

Într-un notariat nu se regăsește doar notarul public, aici se află o echipa de câte 2-3 persoane angajate care se ocupă de clienți. Este important felul în care suntem tratați ca și clienți. Cu siguranță politețea și amabilitatea ne vor determina să mai trecem pragul notariatului.

4. Pachetul de servicii oferite

Unele notariate se axează doar pentru anumite lucruri minore legate de acte. Este de preferat să optăm pentru un notariat care se ocupă de toate tipurile de acte, de legalizare, de încheiere de contracte, dezbaterea moștenirii, etc. Este important să apelăm la un astfel de notar pentru că putem beneficia și de anumite oferte. Fiind clienți fideli ai unui notariat, avem și alte beneficii.

5. Plata costurilor

Este bine să ne informăm cu privire la taxele pe care le percep notarii. Cunoscând prețurile de la mai multe notariate, putem compara, și vom alege pachetul cel mai avantajos. Poate fi vorba de diferențe destul de mari de la un notar la altul și din acest motiv ar fi bine să nu neglijăm partea financiară.

6. Ține cont de recomandări

Informează-te cu privire la reputația unui notar. Caută pe net informații, și ține cont și de sfaturile cunoștințelor. Este bine să apelăm la persoanele cel mai bine cotate pe piața notarilor.

De ce țineți cont când apelați la serviciile unui notariat?

You may also like

8 comentarii

  1. eu tin cont si de locatie, de cat de aproape sau de departe este de locuinta, de locul de munca, daca e in drumul meu sau trebuie sa ocolesc jumatate de oras sa ajung la el. Dar cel mai important este sa ceri recomandari, eu asa zic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.