Cum purtăm cerceii în funcție de forma feței

Cerceii sunt un accesoriu foarte îndrăgit de femei. Îmi plac tare mult cerceii, și încerc de obicei să îmi aleg un model care să mă avantajeze. Consider că sunt extrem de importanți pentru a ne pune în valoare trăsăturile feței. În funcție de ținuta pe care o purtăm vom alege acea pereche de cerceii care să o avantajeze. Forma feței este principalul criteriu de care trebuie să ținem cont atunci când dorim să ne cumpărăm o pereche de cercei. Trebuie să fim foarte atente atunci când ne alegem cerceii pe care vrem să îi purtăm. Trebuie să se potrivească stilului nostru și să ne pună în valoare trăsăturile. Când decidem să cumpărăm o pereche de cercei, pentru noi sau pentru cineva drag, trebuie să luăm în considerare dacă aceștia se potrivesc formei feței.

Spune-mi ce formă a feței ai și îți spun ce pereche de cercei poți purta

Bijuteriile sunt esența unei ținute, iar pentru noi, pentru aspectul nostru fizic sunt și mai importante. Lor le revin rolul de a ne pune în valoare și de a evidenția trăsăturile noastre cât mai bine. Fiecare dintre noi suntem unici, ceea ce i se potrivește unei persoane este posibil ca pe mine să nu mă avantajeze. Forma feței este cea care ne ajută să facem o decizie înțeleaptă.

Unei persoane cu fața rotundă, i se potrivesc cerceii lungi sau subțiri. Pot avea un model simplu sau pot fi cercei din argint cu pietre, ideali pentru o ținută mai elegantă. Un astfel de model de cercei vor alungi trăsăturile unei pesoane cu fața rotundă. Cerceii cu linii delicate, curbate sunt potriviți pentru tipul de față pătrată. O pereche de cercei argint cu pietre sub forma de lacrimă sau un model cu floare vor avantaja trăsăturile feței. Cerceii mai mici și mai delicați se potrivesc unei persoane cu trăsături dreptunghiulare. Se spune că persoanele cu fața ovală pot purta orice pereche de cercei. Fie că aleg să poarte cerceii rotunzi sau lungi, ori cercei cu model nu vor da greș. Pentru tipul de față în formă de inimă sunt recomandați cerceii sub formă de piramidă. Acestora le vin de minune cerceii care capătă volum în partea de jos a feței, spre bărbie.

Cerceii din argint sunt la modă și în 2018

Alegerea unei perechi de cercei se poate face și în raport de nuanța pielii noastre. Pentru tenul cu o nuanță mai închisă a tenului sunt potriviți cerceii cu o nuanță ușor mai deschisă. Însă persoanele cu o nuanță deschisă a tenului pot alege o pereche de cercei cu o nuanță apropiată tipului lor de piele, pentru a nu avea un contrast neplăcut. Alegerea unei perechi de cercei este o adevărată provocare. Nu doar forma feței este cea care ne dictează ce pereche de cercei trebuie să purtăm. Ținuta pe care o purtăm, evenimentul la care mergem, sunt alte criterii care ne ajută să alegem cât mai corect perechea de cercei potrivită. O pereche de cercei argint cu pietre sunt potriviți oricărei persoane. Emană delicatețe și eleganță și îi putem purta atât la evenimentele pretențioase cât și la cele mai puțin pretențioase. Oricare ar fi alegerea noastră, înainte de a alege cerceii, trebuie să știm dacă ni se potrivesc sau nu.

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

7 comentarii

  1. cerceii sunt bijuteriile de care eu nu ma pot lipsi. Bine, si inelele. Astea doua musai sa le port. Restul – bratari, lantisor – nu am nevoie de ele, le pot ceda foarte usor. Acum am pus ochii pe unii din argint cu onix.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *