Ce mi-am cumpărat de pe Gamiss.com

Gamiss este unul dintre site-urile mele preferate pentru că aveau foarte multe haine de copii. Între timp aceștia și-au mai revizuit categoriile și am văzut că se găsesc din ce în ce mai puține haine. Am fost atrasă de niște produse pentru decor și am îndrăznit să dau o comandă aici pentru acest aspect.

Rochie – link

Clutch – link

Rochia a fost un fel de dragoste la prima vedere. Nu știu de ce, dar văd că sunt foarte atrasă de același stil de rochie. Mi-am mai luat rochii care au cam același model. Recunosc că în cpmbinația asta de culori, negru/argintiu, nu am. Deci tot este un produs nou. Nu îmi explic de ce mi-am luat M, și nu L, cum îmi luam de obicei. Am intrat în rochie și totuși îmi este puțin cam fixă în partea de sus.

Geanta este una de ocazie. Este o geantă de mînă foarte practică, potrivită pentru petreceri. Exteriorul este scllipicios și dintr-un material tare. În partea de sus a genții are un fel de „diamant”. Geanta este micuță și cochetă și o voi păstra pentru evenimentele ce vor urma.

Bluză copii Gamiss – link

Tot de pe Gamiss i-am luat și Cristinei o bluză. Mi-a fost cam greu să-i aleg mărimea potrivită. Pentru că am zis să-i fie puțin mai mare decât mică, am ales mărimea 120. Aceasta s-a dovedit a fi cam mare și nu a putut-o purta în primăvară. Cred că în toamnă îi va veni mult mai bine. Modelul este tare frumos și este ușor bufantă la mâneci și în talie se strânge tot cu un șnuruleț.

Covor decor – link

Pentru că am început să fiu pasionată de obiectele de decor, mi-am luat și 2 covorașe. Îmi mai cumpărasem ceva asemănător din Jumbo. Din păcate acestea sunt cam micuță și nu se așează atât de frumos pe cât mă așteptam eu. Să văd ce întrebuințări le voi găsi.

Ce părere aveți de lucrurile cumpărate de pe Gamiss? Le găsiți interesante?

You may also like

15 comentarii

  1. Imi place ce ti ai achizitionat de pe acest site, rochita si clutchul sunt foarte frumoase.

  2. Rochia nu imi place. Mi se pare ca nu are nicio legatura cu modelul de pe site. La ei pare mai ampla in partea de jos si manecile vad ca sunt cu model. La a ta au papat modelul. Bluza si clutch-ul sunt ok. Covorasul… nici el nu e ca ala din poza.Pe site are puful mai lung si imbraca frumos marginea…

    1. Manecile sunt diferite fata de cum arata pe site. Nu este cea mai buna alegere. Eu cred ca s-ar fi vazut mai frumos daca imi luam o marime mai mare 🙂

  3. Ai făcut niște alegeri foarte atrăgătoare, îmi plac toate achizițiile, frumoasa este rochia și îmi place și clutch ul, covoare sunt foarte importante iar bluza pentru copii deosebit de frumoasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.