Gecile bomber nu mi-au plăcut dintotdeauna. Mi-am luat una prin primăvară și m-am îndrăgostit de aceste geci micuțe care iau foarte frumos forma corpului și sunt tare practice. Am să vă povestesc despre fiecare în parte ca să vă faceți o idee despre produsele alese de mine.
Geacă – link
Cercei – link
Geacă bomber înflorată
Geaca aleasă de mine în primăvară era ceva mai grosuță. Nu mă așteptam să fie la fel și aceasta doar că aceasta este subțirică rău. Ar merge purtată într-o zi de primăvară sau toamnă călduroasă. Altfel riscați să muriți de frig. În zona gâtului, a mânecilor și a taliei are un material negru ușor elastic care fixează foarte bine geaca de corp.
Eu sunt mulțumită de acest produs și pentru mine este foarte practic. Am purtat-o în nenumărate rânduri cu un maieuț pe dedesubt și a fost foarte bine. Mi-am ales mărimea L și observ că tocmai aceasta s-a terminat. Funcționează tabelul de mărimi la acest model, așa că-l puteți folosi cu încredere.
Cercei cu zulufi
Îmi plac cerceii atârnători care au multe fire prin ei. Mi-a plăcut tare mult modelul ăsta și n-am putut să stau departe de ei. În partea de sus are un model din metal și este rotund și apoi se continuă cu zulufi lungi și negri. Pentru un look ușor diferit sunt perfecți de purtat. Am să-i mai port și cu diverse alte ocazii.
Nu este cea mai elegantă ținută, dar eu m-am simțit tare comod în aceste haine și pentru toată ziua sunt foarte bune.
Aștept părerile vostre sincere în ceea ce privește look-ul meu
12 comentarii
Super draguta
Ce model interesant, am si eu o geaca de acest gen si intradevar, este destul de subtirica. Cerceii imi plac tare mult.
Foarte draguta geaca.
Gheata îmi place la nebunie, este super drăguță. Cercei de genul asta cu ciucuri vreau să-mi iau și eu..mi se par ca se vad drăguț, chiar îmi plac și ai tai.
Îmi place geaca.. Și cercei arată super
imi plac mult de tot cerceii tai
Foarte frumos look-ul tau. Și acest model de geaca îmi place tare mult.
este superba tinuta ta.cerceii sunt adorabili iar geaca este deosebita
Mi se pare foarte drăguț acest look. Cercei asemănători mi-am achiziționat și eu din h&m! Pupiciei!
cerceii i-as purta si eu. Eu le zic cercei cu ciucuri 😀 . Si geaca este frumoasa si la 18 dolari clar ai facut o alegere buna, dar mie tot la rucsacul tau cu libelula imi raman ochii mai tare.
Eu am una cu maneca scurta, foarte mult imi place, mai ales ca o pot purta si ca piesa de sine statatoare.
Geaca imi place, cu cerceii nu ma prea inteleg, prea ies in evidenta.