Drona este o jucărie extrem de interesantă

Drona este un dispozitiv foarte interesant care poate înregistra sau filma din cele mai înalte unghiuri și de la mare distanță de persoana care o dirijează. Într-un timp îmi doream și eu una în ideea de a mă putea fotografia singură fără a mea avea nevoie de ajutorul cuiva. Un prieten fotograf mi-a recomandat câteva modele de drone cu camera de la F64 și de atunci tot suspin atunci când văd câte una.

Cât de ușor este să controlezi o dronă

Iniţial mi-am dorit o dronă care să mă ajute să mă fotografiez. Este o întreagă aventură a să mă pot fotografia în diverse ținute. Trebuie să mai țin încurcată pe încă o persoană și îi trebuie și un gram de talent ca să mă încadreze bine în poze, să-mi facă poze parțial sau să-mi zică cât de bine cade lumina pe mine. La prima vedere pare ușor, dar toate aceste aspecte se reflectă în pozele făcute și în calitatea acestora. Chiar dacă nu am un aparat super profesionist cu puțin noroc pot scoate niște poze chiar reușite cu el.

Într-un timp m-am documentat destul de bine pe acest subiect și vroiam să văd dacă eu m-aș descurca cu ea. Am ajuns la concluzia că nu este tocmai potrivită pentru ceea ce-mi trebuie mie pentru că trebuie să mă obișnuiesc s-o controlez și că trebuie s-o pot stabiliza într-un fel. Acest lucru nu puteam realiza cu o dronă ieftină și trebuia să investesc ceva mai mult ca să obțin rezultate de top. Eu am renunțat la idee, deși mi-aș dori să văd cât de eficientă este și să mă joc și eu puțin cu una.

Un cadou perfect pentru un bărbat

Dacă sunteți în căutarea unor cadouri pentru barbati sigur vă puteți orienta către o dronă. Bărbații pasionați de tehnologie sigur vor primi cu drag. Nu uitați să alegeți niște variante de top. Pot părea niște jucării, dar ca să te poți juca cu ele și să realizezi niște cadre mai speciale ai nevoie de una mai profi. Cele pentru copii nu au rezultate spectaculoase.

Ce părere aveți despre drone? Le găsiți interesante?

You may also like

10 comentarii

  1. Da, mi se par foarte interesante dronele. Am fost la o nuntă și aveau drona care înregistra, atunci a fost prima dată când am văzut una.

  2. Mie îmi plac foarte mult pozele făcute cu drona. Doar că ai nevoie de autorizație pentru a poza. Am aflat și eu de la un prieten fotograf.
    Da, și soțul meu ar aprecia așa un cadou!

  3. sunt scumpe si nu m-as baza sa le controlez eu pentru ca am asistat la un episod nefericit la o nunta unde fotograful nu a fost atent si si-a ciocnit drona de un stalp. Pe de alta parte, daca stii ca te joci cu ea, faci filmari si poze super tari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.