Bucuria este mai mare împreună

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă pe care o putem trăi. Mi-aș dori să mai pot trăi un o zi din viața mea de copil și să mă bucur de tot ce făceam, să simt iubirea părinților, să mă îmbrățișeze bunicii și să fac alte mici prostioare pentru că eu am fost un copil cam neastâmpărat. Are cu cine să semene cea mică.

Acest lucru nu este posibil și îmi doresc ca copilul meu să aibă o copilărie la fel de frumoasă ca a mea. Fetița mea poate a avut parte de prea mult răsfăț, poate c-am ținut-o prea mult în brațe, am strâns-o prea mult la pieptul meu și am răsfățat-o chiar și atunci când nu a fost cazul. Fac toate astea pentru că o iubesc și nici nu se putea altfel.

Îmi petrec 24 de ore din 24 în compania ei și uneori simt că este mult, că aș avea nevoie de o pauză. Parcă îmi zdruncină creierii în cap cu toate jucăriile care au melodii, faptul că sare ca o minge de ping pong și vecinul de sub mine mă stresează cu telefoanele, că mai uită că trebuie să facă pipi pe oliță și face în pat sau multe alte nebunii la care nici nu m-aș fi gândit că poate face un copil. Chiar dacă uneori simt că dau de greu, la sfârșitul zilei primește un pupic mare și o strângere în brațe. Dacă cumva uit, vine ea la mine și mă îmbrățișează și acela este momentul în care mă topesc și uit de toate năzdrăvăniile.

criss-cu-urechi-de-pisicuta-minCopiii au nevoie de atenție și trebuie să te joci cu ei, să le arăți diverse lucruri care să le capteze atenția, să inventezi povești noi pentru că le place și să stai foarte mult de vorbă cu ei. Eu încerc să fiu o mamă bună și dacă reușesc sau nu, nu știu. Important este că eu încerc să-mi educ copilul așa cum cred eu că este mai bine și, chiar dacă citesc diverse lucruri, adaptez totul pentru copilul meu.

1 iunie vine cu surprize și cadouri pentru copii

1 iunie este Ziua copilului și pentru că este o zi atât de specială, este o zi liberă pentru toată lumea pentru a-și putea petrece o zi întreagă cu copilul. Eu nu știu exact ce voi face, dar intenționez să o duc la un loc de joacă pentru că-i place mult, să o duc la un loc amenajat pentru copii cu tobogane și să-i cumpăr un balon de la un clovn.

Vreau doar să citesc bucuria în ochii ei și să o văd cum se distrează alături de alți copii. Sper să găsesc cele mai bune activități pentru ea și evident că i-am cumpărat și o păpușică cadou. Are foarte multe păpuși și sper ca și aceasta să fie apreciată de ea.

traieste-bucuria-in-familie_cca-min

Centrul Comercial Auchan încurajează jocurile și ne îndeamnă să ne jucăm cât mai mult cu copilul nostru. Copiii ar fi bine să mai uite de telefoane și tablete și să adă că se pot distra într-un alt mod.  În fiecare vineri și sâmbătă se întâmplă evenimente care pun pe primul plan copiii și ar fi interesant să mergeți să vedeți și voi activitățile care au loc acolo pentru că eu deja mi-am propus să fiu prezentă în weekend.

Așa cum vă spuneam, Auchan s-a gândit ca jocurile să fie prezente în viața fiecărui copil și a făcut o pagină, www.bucurieimpreuna.ro unde puteți câștiga 3 jocuri dacă faceți un puzzle simplu. Este foarte ușor de parcurs acel joc și premiile se pot ridica direct din magazin.

Cum ți-ai propus să te distrezi cu copilul tău de 1 iunie?(asta în cazul în care aveți un copil)

You may also like

11 comentarii

  1. Imi imaginez ca, viata cu un copil este destul de dificila dar, si foarte frumoasa. Cu siguranta o sa aflu acest lucru pe pielea mea peste cativa ani. Pana atunci o sa sarbatoresc ziua copilului ca si atunci cand eram eu mica. Inghetata, plimbari prin parc si desene animate. :))

  2. Nu am încă un copil, în schimb sunt înconjurată de prieteni care au. Mă sperie energia lor, dar dincolo de tot e frumos să te bucuri de tot ce îți poate oferi. Eu când interacționez cu ei simt că uit de toate problemele. Sper să fie așa și cu ai mei :))

  3. of, copilaria…visez de multe ori la ea!
    de 1 iunie vom merge in baby delta, se va deschide una la noi in oras si sunt eu mai curioasa decat Eva!

  4. Copiii pot da uneori mari batai de cap, in sensul in care sunt mai multi si cu varste apropiate :)) te inteleg dar inca nu cunosc sentimentul. E de apreciat initiativa centrului comercial Auchan, si in Bucuresti se irganizeaza tot felul de activitati pentru ziua de 1 iunie. E bine ca de anul acesta, este sarbatoare si pentru adulti, deci vor fi liberi si vor petrece ziua asta alaturi de copii 🙂

  5. Ce mare a crescut dragutica de ea! Nu o mai vazusem de mult prin poze 🙂 Foarte faine evenimentele de 1 iunie, chiar mi-e dor de anii copilariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.