Un Paște ceva mai special împreună cu familia

În primul rând Hristos a Înviat!

A trecut și paștele și mă bucur într-un fel. Agitație, nebunie, pregătiri, curățenie și multe altele. Într-un final, m-am trezit că trebuie să merg la Înviere și eu eram ruptă de oboseală. Ziua mea a fost ca și inexistentă și am să vă povestesc despre toate astea în rândurile ce urmează.

Capitolul curățenie

Curățenia trebuie făcută periodic și nu este nevoie să fie praful de-un deget ca să poți să-l ștergi și cu toate astea trebuie ca de Paște să faci un fel de curățenie generală. Asta implică mult mai multă muncă și frumusețea vine din partea copilului de aproape 3 ani care vine din urma mea și împrăștie jucării. Când spun jucării mă refer la cuburi, bucăți de puzzle sau alte lucruri mărunte pe care te chinui puțin să le strângi. I-am dat o păpușă și o broască de jucărie și am trimis-o în cameră.

mop-5-in-1-alo-shop-minM-am bucurat că am primit un mop cu aburi care să mă ajute la curățenie. A fost efectiv miraculos și mi-a fost de mare ajutor în bucătărie pentru că topea grăsimea și mizeria de pe gresie într-o secundă. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că este atât de eficient. L-am putut folosi ca mop, pe gresie cu diverse capuri mai aspre și are și o lamelă specială pentru geamuri. Gemurile pe interior se curăță ușor cu acest mop doar că pe exterior este ceva mai complicat și este indicat să fie folosită metoda clasică.

Am noroc de un soț care mă ajută și ne-am împărțit sarcinile. Nu știu ce mă făceam fără el. După ce o zi întreagă am muncit în sufragerie, a doua zi erau urme de degete pe mobilă, praful se pusese ușurel și Cristina mai mânca câte un biscuite și firimituri mici cădeau pe covor. Deja îmi venea să abandonez și să las totul baltă. Simțeam că nu am nici un spor.

tort-de-paste-minZiua mea de naștere

Ziua mea a căzut cum nu se poate mai prost. Am „sărbătorit” pe 15 aprilie prin muncă și pentru că trebuia să finalizez toată curățenia, nu am avut timp să mă bucur prea mult de această zi. După ce că aveam de făcut curat, colac peste pupăză mai aveam și niște ouă de vopsit și un drob de făcut.

Interesant ar fi fost să încondeiez ouăle cu un anumit model și cu migală. Mi-am luat hârtie creponată pentru ouă și ghinionul meu a fost că am găsit doar culoarea roșie. Într-un final am vopsit ouăle roșii cu hârtie creponată și am mai făcut și galbene și albastre. Cozonac nu am mai făcut ci am preferat să cumpăr.  Aș fi vrut chiar să fac pasca cu 2 culori a Jamilei pe care am încercat-o anul trecut, dar deja eram în criză de timp.

În concluzie, prea multe nu am făcut la bucătărie pentru că știam că urma să merg la masă la părinții mei și că de acolo plecam și cu ceva produse. Totuși, m-am gândit să fac un drob de pui pentru că mama urma să facă de miel și nu toată lumea din familie mănâncă drob. Am avut noroc că mi-am ales niște preparate ușoare și am terminat relativ repede.

Al doilea an în care Cristina merge la Înviere

Cristina a mers și ea la Înviere pentru că am pus-o să doarmă la prânz suficient de mult. Am plecat de acasă cu gânduri mari. Vroiam să fac un selfie cu noi 3 la slujbă, să fac măcar o poză la lumină și multe alte chestii. Marele meu noroc a fost că am îmbrăcat copilul binicel și că mi-am pus o eșarfă la gât. Afară se stârnise un vânt binicel, iar Cristina o mare parte din slujbă a ascultat-o din brațe. S-a plictisit și vroia să plecăm, a început să borborosească ceva și într-un final vroia candela ca să sufle în ea pentru că ea așa face în lumânările din tort.

Nu am putut să stau și cu copilul în brațe și să mai țin și candela, așa că soțul le-a ținut pe ambele și până acasă s-au stins amândouă din cauza vântului. Asta este. Important este că ne-am făcut datoria și că mi-a făcut plăcere să merg la biserică.

Oboseala de după Paște încă se resimte

În prima zi de paște am fost la masă la mama. Ea era pregătită cu de toate. A făcut mâncare și pentru cei care serveau miel și pentru cei care vroiau porc. Fiecare a mâncat ce a vrut, am ciocnit un ou, am băut un pahar de vin și în 3 ore eram iarăși acasă. Chiar dacă nu am făcut mai nimic duminică, eram extrem de obosită. Cred că abia acum am început să resimt acea oboseală. Mă bucur că a trecut Paștele, mă bucur că a venit iepurașul la toată lumea și sper să ne vedem cu bine și la anul.

Cu alte cuvinte, acesta este singurul articol dedicat Paștelui pentru că m-am săturat să văd peste tot și în special pe Facebook urări, ouă și cozonaci. Un alt aspect important care a luat sfârșit este și Competiția Spring Superblog. Acesta ar fi trebuit să fie un articol creativ și plin de inspirație referitor la sărbătorile de Paște. Printre altele trebuiau să fie folosite câteva cuvinte mai mult sau mai puțin normale, integrate într-un singur articol și vă las și vouă câteva dintre ele: a etira, clovni, chenar, eșarfă, mușcată, nasture, leagăn, umezit, drob, încondeiere, subseară. Multe dintre ele nu le văd că ar avea rost și dacă aveți imaginație și chef să face conexiuni, vă puteți gândi la o combinație de genul.

Această probă a fost propusă de de bloggerii partereri Chic-Elite, Comunicate de presă, Connect, Creadiv, Mujer, PRwave, Radio România Cultural, toateBlogurile.ro, TVR2, Zelist Monitor.

You may also like

8 comentarii

  1. Hristos a inviat! La multi ani cu intarziere , asa este zilele acestea au fost foarte obositoare dar se merita pentru a avea de toate pe masa

  2. La multi ani! Tortul arata spectaculos si este in ton cu sarbatoarea. Nici eu nu-s entuziasmata cu heirupismul asta de paste. Hai cu curatenia, cu calcat, spalat si in 2-3 zile se face aceeasi mizerie.

    1. Stai linistita Cristina! Au fost prieteni buni care nu m-au sunat! La ei aveam asteptari. Iti multumesc pentru urari

  3. mop cu aburi vreau sieu, dar nu ma pot decide ce marca mai ales ca sunt multe si preturile la unele sunt prea exagerate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.