I want to be a Star … (ootd)

A trecut o perioadă lungă de timp de la ultimul outfit pus pe blog. Poate că acest lucru s-a datorat faptului că în ultimul timp nu am mai primit atât de multe colete vremea nu a fost tocmai prietenoasă. Un alt motiv important a fost și faptul că programarea mea la vopsit s-a cam întârziat și nu mă puteam arăta în fața voastră cu 2 culori distincte în cap.Între timp m-am și vopsit și m-am tuns. Nu l-am tuns foarte scurt dar așa cum este în prezent nu se așează în nici un fel și abia aștept să mai crească un picuț să se mai aranjeze singur.

Zilele trecute am fost la poșta vamală și am luat mai multe colete. Mi-a ajuns o parte din coletul de la Newchic și alte câteva mici colete. Eram nerăbdătoare să ajuns acasă să le probez și să văd ce am primit și cum îmi vin. Am fost foarte dezamăgită pentru că o mare parte din ele nu îmi vin sau nu se așează frumos. Despre produsele care m-au dezamăgit am să vă povestesc într-un articol distinct.

cardigan-newchic6-min

Cardigan – link

Am plecat până la cumpărături și am zis că este perfect să îmi iau și eu cardiganul meu înstelat și să îmi fac și 2-3 poze. Am plecat într-o mare grabă pentru că pe de-o parte trăgea copilul de mine că vrea să iasă și pe de altă parte soțul care nu avea suficientă răbdare să mă termin de îmbrăcat machiat, etc. Vroiam o altă eșarfă dar m-am mulțumit cu asta pentru că afară nu era tocmai cald și nu vroiam să merg cu gâtul gol.
cardigan-newchic5-minCardiganul este grosuț și pe sub el aveam un maieu negru și deși erau doar 10 grade afară nu mi-a fost frig deloc. Este suficient de călduros și este cu guler tunică. Pe site acest cardigan este one-size și trebuie să verificați dimensiunile să vedeți dacă este ok. Eu port M și mie îmi vine la fix.

Vă place cardiganul meu?

P.S. dacă vreți să dați o comandă pe Newchic puteți folosi codul de reducere Arriana și aveți o reducere de 20%.

cardigan-newchic3-min cardigan-newchic4-min

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

29 de comentarii

  1. Imi place foarte mult cardiganul si felul in care l-ai combinat.Pretul este la jumatate fata de ce am vazut intr-un articol anterior. Esti foarte frumoasa si te felicit ca iti respecti cititorii si nu pozezi oricum, oricand si oriunde. ( “nu mă putea arăta în fața voastră cu 2 culori distincte în cap”)

  2. Stelutele sunt de efect, imi place ca ai diversitate de culori si pare calduros. 🙂 Se vede ca te simti bine in el, dar la ce frigulet a aparut acum, chiar ai nevoie de o esarfa mai mare, altfel sigur ingheti.

    1. Era singura esarfa pe care am gasit-o pe fuga! Data viitoare am sa fiu putin mai atenta cum ma imbrac pentru ca nu vreau sa racesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *