De cele mai multe ori îmi aranjez părul acasă și la coafor ajung destul de rar mai exact o dată la 2 luni atunci când trebuie să mă vopsesc sau mai există posibilitatea ca atunci să mă duc acasă la mama mea (care este coafeză) și să mă aranjeze ea.
Am acasă un feon, o placă de întins părul pe care o ador și dacă ar fi după mine m-aș face cu ea de fiecare dată după ce mă spăl pe păr însă nu e atât de sănătos și încerc să mă fac o dată pe săptămână sau chiar la două săptămâni, un ondulator de la Rowenta cu care mă fac foarte rar pentru că am impresia că îmi arde părul mult mai tare ca placa și o perie rotativă de la Rowenta care este foarte bună și am folosit-o destul de des în ultima vreme dar cred că nu mai are viață lungă.
Normal că îmi doresc ceva ce nu am …. O amică folosește bigudiuri electrice și are o coafură foarte frumoasă, naturală și elegantă în același timp și m-ar bate și pe mine gândul să îmi cumpăr o trusă de bigudiuri electrice pentru că nu sunt atât de scumpe și îmi place mult rezultatul.
Am găsit aceste bigudiuri la Remington și nici nu am mai auzit să fie vreo altă firmă care să aibă acest produs. Din câte am înțeles principiul este simplu aplici bigudiurile pe părul complet uscat și le lași 20 de minute după care rămâi cu o coafură drăguță și în plus datorită învelișului de ceramică nici nu îți arde părul.
Par a fi foarte ușor de folosit aceste bigudiuri electrice și îmi doresc să le încerc și eu. Sunt curioasă să văd ce efect vor avea asuprea părului meu puțin ondulat care are firul relativ subțire. Mă interesează și cât timp mă ține coafura realizată cu aceste bigudiuri.
4 comentarii
Am vazut ca se aplica usor si nu iti trebuie prea mare indemanare ca sa le pui!
nu dar le vreau ,cat de usor si repede poti lucra chiar tu iar la final este wouuu parul tau buclat .
Am incercat de 4 ori sa las un mesaj si tot da refresh automat. :(( So, am bigudiuri electrice din august dar nu le-am folosit niciodata. Cand revin acasa le voi incerca cu siguranta.
Nu stiu ce s-a intamplat! Eu am incercat sa iti las mesaje dupa telefon si nu a mers nu stiu ce a patit! Sa ne arati cum iti sta parul dupa ce folosesti bigudiurile … chiar sunt curioasa