Îmi doresc și eu să scriu măcar o postare pe zi însă de cele mai multe ori se întâmplă să scriu o zi după care să îmi găsesc de treabă și a doua zi să nu am timp nici să deschid laptopul. Acum în afară de treburile care le am de obicei mă mai chinui și cu acel puzzle de care v-am povestit săptămâna trecută. Am reușit să fac jumătate din el și sper ca luna asta să îl termin.
Aștept cu nerăbdare emisiunea Masterchef pe care o ador însă trebuie să am grijă ca înainte de începerea ei să fiu mâncată și să am și ceva de ronțăit pentru că nu mă pot uita pur și simplu. De fiecare dată mă apucă câte o poftă … ba de paste, ba de amestec mexican, etc.
Am fost până jos să îmi fac ceva provizii și citisem pe net că a apărut o turtă dulce de la Boromir învelită în ciocolată dar din păcate nu am găsit la mine în cartier. Mai vroiam niște ciocolăți din cele noi care au apărut acum cum ar fi Milka cu skitles sau cu biscuit …. ceva de genul asta am înțeles însă nici de asta nu am găsit.
Mi-am cumpărat și eu 2 cornuri seven days. Unul din ele cică este nou cu căpșuni și vanilie și unul normal cu cacao și nu mai băusem de foarte mult timp un Prigat de capșuni și banane și mi-am luat și așa ceva.
Mi s-a terminat și balsamul de la Kallos și până acum îmi luam borcan mic însă acum am zis să îmi iau unul mai mare ca să îmi iau de-o grijă. Mirosul este foarte plăcut și mirosul este delicios. Eu cred că merită să-i acordați o șansă pentru că este un produs bun și eficient.
O seară frumoasă și relaxantă vă doresc!!!
2 comentarii
Ce pofta mi-ai facut de cornurile 7days. In liceu mancam mai mereu. 🙂
Ai spus de prigat si in poza apare masca de la kallos, mi s-a parut funny. :))
Mi-ai facut pofta de Prigat cu capsuni si banane, chiar daca nu e nici pe departe sucul meu preferat, gustul mi se pare special 🙁