Cristina este un copil foarte energic și pentru asta este nevoie de foarte multă mișcare pentru a-și consuma energia. În plus, sportul o ajută să se dezvolte frumos și armonios. Încă de mică am încercat fel de fel de activități care să fie pe placul ei și să le facă cu plăcere.
Îmi place să duc copilul la tot felul de activități. Încă de mică am hotărât să încerc cât mai multe activități extra. Până acum a făcut înot, dansuri moderne și acum este la gimnastică ritmică. Fiecare activitate în parte i-a plăcut și le-a făcut cu plăcere. Am renunțat pentru moment la primele două pentru că pandemia asta ne-a dat puțin programul peste cap, dar sunt convinsă că le voi relua pe măsură ce acestea se vor redeschide.

Mișcare în aer liber
Cristina și-a făcut un obicei în a ieși zilnic în parc. De când a început școala chiar are parte de 2 ieșiri. Prima ieșire are loc imediat după școală. Se întâlnește în fața blocului cu câțiva vecini și se joacă cu ei în jur de o oră și seara obligatoriu ieșim în parc. În ultimele 3 luni nu cred că a fost vreo zi în care să stăm doar în casă.
Ieșirile din parc au nevoie de outfit-uri speciale. Trebuie să fie o ținută lejeră, comodă și totuși drăguță. Chiar dacă aparent copiii nu dau atenție la felul în care sunt îmbrăcați cei din jur, sunt convinsă că remarcă dacă ceva este în neregulă sau ceva nu arată frumos. Încerc să o îmbrac așa cum îmi place mie și să țin cont și de opțiunile ei.
Decathlon are mereu opțiuni foarte bune în ceea ce privesc ieșirile și diversele sporturi practicate de copii și nu numai. Eu i-am luat Cristinei un trening foarte frumos. Modelul este foarte frumos și trebuie să recunosc că este primul trening de copii cu colant. Acesta are un material cu adevărat special. Bluza are un model drăguț și chiar dacă pare subțirică este pufoasă pe interior și este chiar călduroasă. Pantalonii se așează frumos pe picior și îmi plac tare mult cum se așează. Pe alocuri aceștia au mici aerisiri care cred că sunt de un real ajutor pentru că picioarele nu se încălzească foarte tare.
În ciuda faptului că treningul este unul călduros, îmi place că lasă și pielea să respire și în felul ăsta nu mi se pare că te încingi în el și pielea reușește să respire.

Adidași comozi și ușori
Încălțările sunt foarte importante pentru că ele pot completa o ținută sport. Pentru ca confortul să fie sporit, trebuie să țin cont de mai multe aspecte. Eu am vrut să aleg o pereche de adidași colorați pentru că Cristina este atrasă de culorile puternice, dar calde.
În momentul în care am ales această pereche de adidași am fost atrasă de faptul că sunt ușor de încălțat. Chiar și un copil se poate încălța/descălța cu ușurință dat fiind faptul că are o baretă cu adeziv, iar șireturile sunt elastice și nu este nevoie de un efort foarte mare. În plus, aceștia sunt foarte ușori și oferă acea lejeritate și libertate de care orice copil are nevoie. Ca să nu mai vorbesc de prețul acestora care este extrem de prietenos.

Ținuta sportivă am asortat-o cu un tricou alb. Pe de-o parte m-am orientat către un tricou alb simplu pentru că așa mi s-a cerut la școală. În ziua de astăzi este mai greu să găsești tricouri simple fără să aibă fel de fel de imprimeuri. Acest tricou alb de la Decathlon este doar 8 lei și un material foarte bun. Se calcă ușor, este plăcut la atingere și se așează frumos pe corp. Nu cred că există vreun tricou mai ieftin ca acesta și să fie și calitativ pe deasupra.




28 de comentarii
Cristina este o frumoasa si imi place tot ce i-ai cumparat,cei de la Decathlon au produse foarte bune
Foarte frumoase sa le poarte cu drag!
Hăinuțe foarte bune și frumoase ! Să le poarte sănătoasă !
O scumpete de fetita! Frumoase alegeri, ii vin de minune!
Imi plac hainele Cristinei sunt foarte frumoase si ii vin perfect!
Sunt superbe hainele!
Sunt foarte frumoase toate articolele și îi vin bine,par lejere și călduroase
Mi-a plăcut foarte mult…inca de la prima poză…se așează foarte bine pe Cristina… Să-l poarte cu placere
Ce frumusele sunt toate si ce frumos pozeaza Cristina 🙂
Foarte frumos echipamentul ,este superbă Cristinuța.
Adidași ca ai Cristinei are și Sonia mea doar ca pe alta culoare. In schimb treningul este absolut superbă.Cred ca o sa i-l cumpăr și eu
Cristinuta a crescut mult tare! Sa mai tina vremea, sa va faceti plimbarile de zi cu zi!
Foarte frumoase hainutele să le poarte sănătoasă Cristina si ea este o scumpă
Ce domnisoara frumoasa ❤️
Si ce bine ii vin hainutele ❤️
Foarte drumos. Imi plac atat treningul cat si adidasii. Se asorteaza perfect. Intr-adevar cei de la Dechatlon au materiale ok si preturile sunt mici,
Si noi avem acest trening si fetita il adora. Este foarte confortabil si arata si foarte bine
Ce fotogenica e Cristina, iti seamana perfect. Cat despre hainute i se potrivesc de minune!
Cate hainute frumoase! Sa le poarte sanatoasa si cu placere!
Multumesc mult pentru recomandari si pentru link!
Au produse f bune , facem innot si chesti tot de acolo am luat , costum de sport in fiecare an de scoala tot de acolo luam si noi !imi plac crle ale c Cristinei !
Un copil energic este un copil sănătos și frumos!
Este foarte frumos, confortabil și potrivit costumul sport de la Decathlon. Să îl poarte cu drag și spor pentru a-și consuma energia într-un mod cât mai plăcut.
Și eu i’am luat Maiei trening din Decathlon. E foarte comod și rezistent.
Chiar azi m-am uitat la Decathlon pentru o saltea yoga.
Treningul este foarte frumos, ii vine bine.
E super frumos acest echipament. Si eu am cateva hainute sporty din Decathlon si sunt multumita de ele.
Ai găsit o grămadă de hainuțe drăguțe pentru mititica ta. Să le poarte cu mare plăcere!
Cat de frumos e treningul! Ii vine de minune Cristinei, care s-a facut o adevarata domnisorica. E tare dulce.
Si noi avem nevoie, in fiecare toamna, de noi tinute sport pentru copii. Multumesc pentru sugestii!