În ultimul timp am primit sau chiar am decis să-mi cumpăr produse care să mă ajute să scap de transpirație. Am tot văzut în social media o campanie de testare a produselor BuzzStore a produselor Perspirex și mi-a părut rău că n-am avut ocazia să le încerc și eu. Toată lumea le lăuda și de aici am tras concluzia că este un produs bun pe care vreau să-l încerc.
În cadrul întâlnirii de bloggerițe din Galați am primit 2 astfel de produse și m-am bucurat tare de tot. Cred că acestea au fost unele dintre produsele de care m-am bucurat mult de tot. Vreau să vă spun părerea mea despre ele pentru că le-am folosit suficient de mult pentru a-mi forma o părere.
Perspirex și senzația de piele uscată după folosire
Perspirex este un roll on micuț de doar 20 ml. Asta a fost prima mea impresie. Se aplică doar pe pielea curată cu o mișcare de dute-vino seara după duș. Dimineața se curăță pielea și este suficient doar atât pentru o eficiență a acestuia de 3-5 zile. Este incredibil că are o eficiență pe un termen atât de lung pentru că până acum n-am mai folosit astfel de produse.
Mi-a venit foarte greu să nu folosesc un produs antiperspirant dimineața. Eram obișnuită să folosesc un spray sau un alt produs care să-mi ofere acel miros fresh. Parcă mă simțeam aiurea să nu foloosesc absolut nici un produs. În primele zile după aplicare chiar aplicam și un pic de spray. Apoi m-am obișnuit și mi s-a părut incredibilă eficiența acestuia și faptul că este extrem de eficient împotriva transpirației și a mirosului neplăcut.
Acest antiperspirant este un produs care conține alcool și aluminiu. Știu că sunt persoane care se feresc de aceste ingrediente, din acest motiv vreau să punctez acest aspect. Atâta timp cât am folosit până acum produse care conțin aceste 2 ingrediente, nu le-am considerat a fi un pericol. Acesta poate fi achiziționat de aici.
Diversitatea produselor Perspirex
Gama produselor Perspirex este cimpusă din 4 produse. Eu am varianta original care este și cea mai folosită, mai este și varianta comfort pe verde, varianta strong care este eficientă timp de 5 zile și varianta loțiune pentru mâini și picioare. Consider că aceste produse trebuiesc făcute cunoscute pentru persoanele care au probleme cu transpirația și să știe că este o soluție pentru fiecare.


14 comentarii
Produse bune! Multunim pentru recomandare!
Nu le_am folosit până acum,dar am auzit păreri bine despre el
Eu încă nu le am încercat, dar trebuie sa spun ca mi se pare fantastic, sa ai parte de protecție timp de 3 zile sau chiar 5 zile
Am citit numai lucruri bune despre aceste produse.
Este foarte bun, in sfarsit ceva care chiar functioneaza.
Nu am folosit aceste produse
Trebuie sa îl testez și eu
Mă tot gândesc dacă să-l achiziționez pentru acele perioade stresante. Mulțumim pentru review, chiar a venit în ajutor!
Nu am folosit acest produs, insa mo-e teama oarecum de produsele ce promit sa opreasca total transpiratia mi se pare ca doar trebuie controlata fiind un proces natural
Nu l-am folosit pana acum insa am tot auzit ca ar fi foarte eficient. Mie cred ca mi-a trebui mai ales ca iarna e mereu diferenta de temperatura si transpir cand intru in birou sau in maxi.
Utilă recomandarea ta. Eu nu am avut nevoie de produse speciale pentru transpirație. Dar, bine de știut în caz de nevoie.
Eu am gasit un deo bun din gama dermato-cosmeticelor, dar e de luat in considerare si Perspirex.
L-am folosit si eu. Desi la mine nu a tinut chiar 3 zile, totusi a fost ok si macar 24 de ore nu ai treaba cu transpiratia.
am tot citit de ei dar nu l-eam incercat, am o problema cu transpiratia excesiva asa ca ma gandesc sa imi cumpar sa incerc