Să merg la epilare definitivă a fost una dintre cele mai bune decizii. Am mai spus-o și o repet pentru că nu regret o secundă acest lucru. Dacă ar fi posibil aș îndepărta absolut toate firele de păr nedorite de pe corp. Îmi crește părul pe corp foarte repede și ăsta a fost principalul motiv pentru care am recurs la acest procedeu. În plus, pe picioare aveam o foliculită(fire de păr crescute pe sub piele) care era foarte deranjantă și epilarea definitivă era soluția ideală. Pe blog am tot felul de articole referitoare la acest procedeu și vă povestesc cum a fost după fiecare ședință în parte. Astăzi vă povestesc despre întreținerea pe care am avut-o săptămâna trecută, la aproape un an de la ultima vizită la salon.
Cum a fost la ședința de întreținere pentru epilarea definitivă
Această ședință de întreținere am făcut-o la Amazing Skin la aproape un an de la ultima ședință de epilare definitivă. Am decis să merg la o astfel de ședință pentru că îmi doream să încep o zonă nouă și totuși să mai fac câte o ședință pe zonele pe care deja le tratasem. Am să le iau pe fiecare în parte și să vă povestesc ca să știți cum să a fost în cazul meu.
Eu am făcut epilare definitivă picioare lung și asta în condițiile în care în partea de sus a piciorului am foarte mult păr blonduț. Din păcate aparatul recunoaște doar firele de păr închise la culoare și acel puf blond nu s-a dus chiar dacă eu îl rad de ceva timp. Am hotărât să-mi fac doar picioare scurt pentru că doar în acea parte aveam păr. După un an de la ultima ședință pot să spun că foarte puține fire de păr noi mi-au apărut. Chiar puține și firele sunt foarte subțiri. În zona ghenunchiului au mai apărut fire și acolo vroiam să mai insist. Toată vara n-am avut nicio problemă și asta mi-a plăcut maxim. Eu eram genul de persoană căreia îi creștea părul foarte repede și varianta asta m-a avantajat maxim.
O a doua zonă pe care am făcut-o a fost axila. Cred că toată lumea este cumva deranjată de pilozitățile din această zonă. Vara cel puțin este extrem de deranjantă. Faptul că varianta asta mă ajută să elimin tot disconfortul, aș putea scăpa de un stres. După un an doar câteva fire rătăcite au apărut și asta se rezolvă rapid printr-o ședință de întreținere.
Ideea este că acum ședințele de întreținere sunt mult mai rare. Adică faptul că am făcut o ședință acum, următoarea va fi după două sau chiar trei luni, în funcție de evoluția situației. Nu mai este nevoie să merg atât de des. Totul ține de modul în care observăm modificări și în acest caz putem să programăm o ședință pentru că eu așa am vrut să fac. În plus, am zis că acum este cel mai bun moment pentru ca la vară să fiu pe deplin pregătită.
Am început epilarea definitivă pe o nouă zonă
Mereu vreau mai mult și asta am și făcut. Mustața este una din zonele care-mi dă bătăi de cap lună de lună. Faptul că aș putea s-o tratez în acest fel mi-a surâs. Știam că doar din 3 impulsuri urma să rezolv problema. Ca idee, cred că nu durează nici măcar 10 minute să tratez această zonă. Am fost puțin reticentă pentru că am fost nevoită să rad mustața pentru ca procedeul să fie eficient. Eu oricum am firul subțire și sunt convinsă că scap rapid de ea din doar câteva ședințe.
De ce am ales Amazing Skin
Pentru început am ales Amazing Skin din Galați la recomandarea unei prietene. Ea deja avea o experiență foarte frumoasă și longevivă cu ei și tocmai din acest motiv am decis să apelez la cineva de încredere. Ca idee, în momentul în care eu am ajuns la Amazing Skin picioarele mele arătau horror. Aveam o foliculită urâtă și mă gândeam că nici nu vor da curs dorinței mele de a mă epila definitiv pe acele zone. După doar câteva ședințe, într-adevăr combinate și cu tratament special recomandat de dermatolog, picioarele mele au arătat bine și am putut să port fuste, pantaloni scurți, etc.
Nu regret nicio secundă alegerea făcută și dacă ar fi să o recomand cuiva, atunci aș face-o cu mare drag. În materie de tehnologie nu mă pricep câtuși de puțin, dar la ultima vizită în salon mi-a spus Elena că au un aparat nou și mult mai bun. Detalii în acest sens nu vă pot da și dacă totuși sunteți curioase o puteți face adresându-vă direct lor.
14 comentarii
Și eu am făcut doua ședințe full bady și se vede diferența.
Da,mi-ar plăcea ! Ai făcut un lucru foarte bun .
O idee foarte bună.
Nu am făcut, dar sigur as încerca.
Nu am apelat inca la epilare definitiva dar as incerca pentru axile si mustata.
Și eu m-am tot gândit la o epilare definitivă, dar am amânat să iau decizia. Bineînțeles, sunt convinsă, doar că alte lucruri au intervenit și mi-au dat planurile peste cap.
Mulțumesc că ai împărtășit opiniile tale!
Ma bucur ca am apelat la epilare definitiva din timp.
Am facuf si eu epilare definitiva in zona axilei inainte sa raman gravida si sa alaptez si a fost o decizie excelenta!
Ai făcut foarte bn!
Și eu vreau
As vrea sa incerc si eu candva… cumva nu am avut curajul, dar procedura chiar ne ajuta mult!!
Nu am apelat Oana acum dar aș fi interesata.
Cred ca e si o chestie personala si asa sunt eu. Asta m-a facut sa decid ca trebuie sa trec la gat daca am posibilitatea asta. Eu am mult par in zona gatului si asa mi se face mai bine atunci cand fac o plaja sau ma expun la soare. Am zis ca epilarea definitiva in zona asta nu m-ar putea ajuta, dar asa cred eu asa ca am primit sfatul specialistului si am demarat. Dupa prima sedinta de intretinere pot sa spun ca primele rezultate sunt destul de vizibile. Sigur ca toti si toate avem diferite tipuri de piele si fiind zona gatului ai de munca. Poti ajunge la fire crescute sub piele care se vad reactiile. La asta mai trebuie sa mai stau un pic pana sa va povestesc cum mi se pare pe mine.
Foarte utile aceste proceduri… ❤️