Toamna facem un update garderobei

Încet, încet scoatem hainele groase la înaintare. Vrea rece de dimineață și de seară nu este tocmai potrivită pentru hainele subțiri pe care le purtăm la prânz și asta face ca vestimentația să se schimbe pe timpul zilei. Intenționez să văd care sunt hainele de vară ce trebuiesc păstrate pentru la anul și de care să mă despart. Din păcate îmi împart dulapul cu fetele și dacă încep cu mine, voi termina și cu hăinuțele lor.

Hainele copiilor și pregătirea garderobei de toamnă

În privința hainelor mele procedura este simplă. Le schimb locul și nu cred că voi face achiziții noi prea multe. Este posibil să mai remarc câteva lucruri și atunci să îmi mai iau și câteva lucruri noi. Acționez din instinct și deocamdată nu am niciun plan în acest sens. În privința hainelor copiilor totul se schimbă. Amândouă fetele cresc într-un ritm amețitor. Sunt unele haine purtate vara asta care le-au cam rămas mici și atunci nu mai are niciun rost să le păstrez până la anul și chiar vreau să le pun deoparte. Dar am pățit și să scot hainele groase și să contat că o mare parte din ele nu-i mai vin.

Cristina, fetița mea cea mare, are doar 9 ani. Este foarte înaltă și arată foarte bine. Din păcate a crescut într-un ritm amețitor în ultimul timp și pentru asta trebuie să cumpăr haine mult mai mari decât cele speciale vârstei ei. Ei i se potrivesc hainele pentru copii de 13-14 ani, dar am observat că i se potrivesc foarte bine și hainele de mărime S. Asta mă face să-i aleg mult mai ușor ținutele. Bluza de mai sus am găsit-o aici teacher tops și mi-a fost tare greu să mă decid, dar modelul ăsta mi se oare potrivit și asta m-a convins.

Un alt model care mi-a atras atenția și pe care la-ș purta și eu este cel de mai sus. Mi se pare atât de versatil încât l-aș încadra cu ușurință în outfit-urile pe care le port zi de zi. Pe lângă faptul că negrul este în topul preferințelor mele, mesajul este foarte vesel și potrivit pentru a fi purtat zi de zi. Eu am găsit acest model în categoria teacher sweatshirts în cazul în care sunteți în căutarea unor haine noi pentru anotimpul rece.

Tricoul salvator

Un tricou te scoate mereu din încurcătură. Îmi plac tricourile cu mesaj și pe teachersgram am găsit suficient de multe modele încât să satisfacă și o persoana puțin mai pretențioasă ca mine. Mie îmi place să le combin cu un sacou sau cu un cardigan toamna. În felul ăsta dimineața sunt suficient de bine îmbrăcată încât să nu-mi fie rece, iar la prânz pot rămâne în tricou în cazul în care îmi este cald.

Și tot pe acest site am găsit și câteva genți pe care le-am văzut aici teacher bags. Acestea s-ar potrivit numai bine într-o ținută cu tricoul. Cel puțin eu le-aș asocia și mi se pare că potrivirea și combinația este perfectă.

Voi preferați outfit-urile elegante sau mergeți mai mult pe casual?

You may also like

12 comentarii

  1. Superb verdele ăla! Îmi place și tricoul alb cu imprimeu colorat!
    În garderoba mea sunt ținute casual, sport, dar și elegante sau smart casual.
    Ce-i drept, cu puțină inspirație le putem combina astfel încât amprenta personală să se vadă.
    Nu știam site-ul, îl voi vizita.
    Mulțumesc!

  2. Mergem pe casual,nu vrem sa impresionăm pe nimeni,vrem doar că cei mici sa se simtă bine in hainele ce le poarta.
    Și da,cresc incredibil de repede

  3. Noi suntem mai mult pe casual…
    Sa se simtă comod…
    Sper sa reușesc sa intru si eu in șifoniere in viitorul apropiat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *