Ținute personalizate pentru cei mici și pregătirea garderobei de toamnă

Luni, 11 septembrie este una din zilele alea mai puțin fericite în care părinții, dar și copiii realizează că vacanța s-a terminat și pe lângă grijile cotidiene apar și problemele copiilor. Îmi este și mie greu, ca părinte, să trec iarăși la un ritm mai alert care implică multe alte lucruri din partea mea. Școala vine la pachet cu griji suplimentare, cu treziri matinale, cu grija pachețelului, etc. Chiar și hainele sunt o provocare. La școală mă bucur că avem uniformă și asta este mare lucru. În schimb, am nevoie de haine pentru timpul liber și pentru diversele ieșiri. Anul ăsta o am și pe cea mică la grădiniță și am nevoie și pentru ea de tot felul de hăinuțe. Asta mă preocupă în prezent.

Haine la modă pentru copiii mai mici sau mai mari

Hainele sunt una dintre preocupările mele actuale și asta pentru că în ultimul timp parcă ele cresc prea repede și nu-mi mai pot păstra lucrurile de la un sezon la altul pentru că nu-i mai vin. Acest lucru este valabil atât pentru fetița cea mare care acum are 9 ani, dar și pentru Eva care are 3 ani. Norocul meu este că am mai păstrat ceva hăinuțe, dar nu sunt suficiente pentru a le folosi pentru cea mică și trebuie să caut acele lucruri care să-i vină bine și să i se potrivească. Hainele pentru cea mare nu mă preocupă atât de mult și asta pentru că ea are stilul ei și mă consult cu ea înainte de a cumpăra ceva.

Hainele personalizate sunt în topul preferințelor mele. Nu cred că există ceva mai frumos ca niște hăinuțe frumoase, inscripționate cu mesaje potrivite sau cu numele micuților. Eu am avut câteva astfel de lucruri pentru fetele mele și recunosc că erau în topul preferințelor mele și mereu întind mâna către ele ca să le dau la purtare. Găsiți multe astfel de modele în categoria personalized newborn outfit.

Căciuli și pălării pentru copii

Vremea rece se cam apropie. În prezent doar dimineața și seara este ceva mai rece, dar cred că în scurt timp o să dăm deoparte hainele subțiri. Mi-aș dori ca vremea rece să mai întârzie pentru că nu-mi doresc deloc să încep să port fel de fel de pulovere, geci și alte lucruri groase. Din păcate va trebui să mă pregătesc cu haine pentru copii și am găsit la custom kids hat potrivite pentru vremea rece. Îmi plac căciulițele care au modele frumoase și care ies cumva în evidență.

Sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape

Zilele trecute mă gândeam la Crăciun și mi-am dat seama că mai sunt în jur de 3 luni. Mi se pare că a trecut mult prea repede anul ăsta. Nici nu știu când s-a dus. Anul trecut mi-am dorit foarte mult ca pentru Crăciun să cumpăr niște pijamale cu tematică pentru toată familia. Îmi doresc același model pentru toți membrii familiei sau chiar niște bluze identice. Nu știu de ce am această dorință. Pentru a mă organiza din timp am găsit family christmas shirts în cazul în care mai sunt persoane la fel de interesate ca și mine de aceste lucruri.

Pe beepumpkin am găsit și modele drăguțe de haine pentru Halloween. Consider că acum ar fi unul din momentele potrivite de inspirație. Până la sfârșitul lunii octombrie am tot timpul să aleg ținutele pentru copii pentru că în fiecare an merg la petreceri cu tematică. Am găsit în această categorie family halloween shirts foarte multe modele din care să mă inspir și, în același timp, vreau să mă consult și cu fetele în privința modelelor alese.

Voi ce planuri aveți pentru sezonul rece? Aveți garderoba pregătită sau mai trebuie să faceți achiziții noi?

You may also like

11 comentarii

  1. Nu vreau să mă gândesc la zilele friguroase.Avem și noi garderoba pregătită,însă când găsesc ceva frumos mai le cumpăr celor mici

  2. Citind acest post mi-a venit in minte si mie partea frumoasa a pregatirilor pentru inceperea scolii si a gradinitei pentru copii. Este minunat sa vezi si alta perspectiva asupra lucrurilor, precum hainutele si alte lucruri frumoase pe care le poti cumpara pentru copiii tai. Imi place ca se gandesti la detalii si la sarbatorile apropiate. Mult succes in tot ceea ce faci si sper ca vacanta sa iti aduca zambetul pe buze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.