Produse Oriflame pe care le folosesc la fiecare machiaj

Îmi place să fiu sinceră și să vă povestesc cum am reușit să mă îndrăgostesc de produsele Oriflame. Am primit un goodie bag plin cu produse Oriflame și mi-am propus să realizez un full makeup cu ele. A fost o provocare pentru mine pentru că nu folosisem decât câteva produse de la ei și chiar eram curioasă de cum se vor așeza pe ten. de rezistența acestora și de cât de greu este să lucrez cu ele. Vă spun din start că nu sunt vreo expertă în acest sens și mă machiez simplu, fără să-mi fac machiaje prea complexe.

Fond de ten Ever Lasting Sync The One

Fondul de ten Ever Lasting Syng de la The One are o acoperire medie. Este foarte ușor de lucrat cu el și se uniformizează ușor pe ten. Eu încerc să acopăr mici pete pigmentare și arată foarte frumos și natural pe ten. Îmi place că are o acoperire mată și faătul că are SPF 10 este un plus. Oricum eu folosesc zilnic SPF 50 și faptul că vine și fondul de ten cu un strop de protecție nu poate decât să fie un plus.

Eu îl aplic cu ajutorul unui beauty blender. Pompița este de un real ajutor pentru că poți doza atât produs cât ai nevoie pentru a nu risipi produsul. Nuanța mea este natural beige și mie mi se potrivește perfect culoarea. Se contopește foarte frumos pe ten. Niciodată nu m-am gândit că m-aș putea îndrăgosti de un fond de ten de la Oriflame.

Blush The One – Peachy Pink

Blush-ul acesta a fost cea mai plăcută descoperire. Culoarea este una perfectă pentru mine. Nuanța de roz vine foarte frumos pe piele și acestea se întrepătrunde perfect cu câteva irizații piersicii care arată foarte frumos pe piele. Mie îmi place foarte mult să-l folosesc și pe post de fard. Se vede absolut superb și în poză sunt dată cu el la ochi. Intensitatea poate fi dată după straturile aplicate pe pleoape. Îmi place mult că vine ambalat individual și are oglindă. Mi se pare un produs de foarte bună calitate și produsul are o cantitate generoasă. Cu siguranță îl voi folosi o bună perioadă de timp. Mi-aș mai dori să încerc Giordani Gold Blush & Bronzer pentru că am auzit numai păreri bune despre aceste perle și cred că s-ar vedea frumos.

Rimelul The One Wonder lash 5 in 1

Rimelul The One Wonder lash 5 in 1 era foarte lăudat și mi-am dorit tare mult să-l încerc. Într-adevăr se aplică foarte ușor și în funcție de straturile aplicate arată foarte bine pe gene. Poate fi mai natural sau poți avea niște gene mai pronunțate dacă aplici 2-3 straturi. Jumătate din periuță are peri de silicon și jumătate de perie este ușor curbată și fără peri. Cu partea curbată se pot ridica ușor genele după ce le rimelați și într-adevăr face diferența. Rimelul oferă volum și alungire. Cel puțin aceste lucruri le-am văzut eu după folosirea îndelungată a acestuia.

Rujul ultra lucios Irresistible touch The One

Rujul ultra lucios Irresistible Touch l-am descoperit cu ocazia asta. Aplicatorul este ca un burețel și pe măsură ce învârți partea de jos a rujul, burețelul se umezește cu ruj. Acesta se aplică cu ușurință și arată frumos și natural pe buze. Nuanța mea preferată este Luscious Taupe. Îmi place mult cum arată pe buze și buzele capătă un luciu frumos fără a veni cu o culoare anume. Am și un ruj care este de un roșu moviu, dar parcă acesta îmi place mai mult. În poze sunt dată cu el și eu sunt mulțumită de felul în care arată.

Într-adevăr rezistența nu este foarte mare și trebuie reaplicat. Acest aspect nu este foarte deranjant pentru că atunci când mai arunc câte o privire în oglindă, aplic rujul din doar câteva mișcări și rezolv rapid problema asta.

Toate acste produse îmi plac mult și eu chiar vă recomand să le încercați. Sunt produse bune și vin la un preț accesibil. Ele pot fi găsite și pe Notino și în felul ăsta comanda ajunge la voi în timp record.

Voi folosiți produse Oriflame? Care sunt preferatele voastre?

You may also like

15 comentarii

  1. Nu am incercat nici unul dintre produsele de mai sus.Fardul de sprâncene de la ei l-am folosit multa vreme și tușul de ochi ambele de la the one

  2. Da ,mai folosesc și eu produse de la Oriflame ,dar pe acestea nu le-am încercat .Mulțumim pentru recomandare !

  3. De multă vreme nu am mai făcut nicio comandă la Oriflae. Și când îmi amintesc câte dădeam! Produsele sunt de calitate și merită fiecare bănuț.
    Mulțumesc pentru idei și recomandări!

  4. A trecut ceva timp de cand am folosit ultima data produse Oriflame, dar articolul tau parca mi-a facut dor sa incerc ceva.

  5. Era o perioada cand comandam frecvent de la Oriflame. Tin minte ca la un moment dat am comandat un eyliner cu sclipici (din acela cu pensula) vai cat mi-a mai placut. Ma dadeam mereu cu el, chiar si la scoala! Pe vremuri, eram la curent cu toate parfumurile, aveam si zeci de mostre…Mi-as cumpara din nou bilele de pudra bronzanta. Mi se pareau si inca mi se mai par fabuloase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.