Cum poți ține ocupat un copil de 3 ani în avion

Ieri m-am întors din vacanță și pot să spun că-mi era dor de casă chiar dacă nu am lipsit foarte mult de acasă. Intenționez să vă povestesc experiențele pe care le-am avut eu, dar și despre vacanță. Încep încet pentru a nu uita nimic și în cazul în care aveți și alte curiozități, mă puteți întreba pentru că răspund tuturor.

Primul zbor cu avionul al Evei

Totul a început de la dorința Cristinei de a merge cu avionul. Așa am zis să căutăm o vacanță în Turcia și în felul ăsta aveam parte de o vacanță memorabilă, dar și de o ieșire frumoasă. Cristina are 8 ani și a mai mers cu avionul până acum de vreo 3 ori, dar cu Eva n-am zburat niciodată. Aveam ceva emoții și totuși mi-am făcut curaj din cauza faptului că zborul dura mai puțin de 2 ore.

Am plecat de acasă înarmată cu lucruri care mai de care mai utile pentru a o ține ocupată pe Eva. Ea este micuță, dar suficient de înțelegătoare. Nici nu plânge foarte mult. Cristina o mai necăjește ocazional și atunci o ia cea mai mare supărare. Vreau să vă spun cum am reușit eu să-i distrag atenția și s-o țin ocupată pentru a nu se plictisi într-o oră și 30 de minute.

Lucruri care la mine au funcționat:

1. Un pachet de cărți cu meserii de la Crime Scene Press

Eva iubește cărțile și îi place să îi citesc.Uneori chiar mă caută prin casă cu cărțile în mână ca să-i citesc. De data asta am ocolit cărțile cu povești și am ales variantele acestea de cărți pentru că le-am găsit potrivite pentru experiența noastră. Cărțile acestea au abțipilduri și pot fi lipite pe fiecare pagină, textele care trebuiesc citite sunt scurte și ușor de înțeles, iar o cutie de câteva creioane poate face minuni.

A colorat puțin, a lipit abțipilduri, a vrut să-i citesc și a analizat fiecare pagină în parte. Cărțile au fost subțiri și ușor de pus în bagajul de mână. În plus, am exersat și culorile cu ajutorul creioanelor colorate. În pachet erau cărți despre doctor, regizor, polițist, designer sau învățătoare.

2. Mici lucruri din geantă

Aici s-a distrat cu un luciu de buze al meu cere era pe terminate. Aveam și o oglindă și o folosea ori de câte ori se admira pe ea sau chiar se uita la mine prin oglindă. A mai scotocit prin geantă, dar nu aveam altceva pentru ea.

3. O pernuță de gât pentru somn

Eu am zis că o va captiva faptul că am luat o pernuță de gât cu ursuleț. Inițial a fost foarte atrasă de ea și chiar zicea că va dormi cu ea. În realitate, nici la dus, nici la întoarcere nu a dormit deloc. A fost într-o continuă mișcare și în permanență trebuia să facă câte ceva. Cu alte cuvinte, aceasta nu a funcționat la mine.

4. Tabletă sau telefon

Ar fi fost perfect dacă aveam internet în avion. Ea se uită la Peppa Pig sau la Masha și poate că ar fi stat puțin liniștită. În felul ăsta trecea timpul astfel și nu aș fi fost și eu în permanență în căutarea unui lucru care s-o atragă. Nu aveam nimic salvat în telefon pentru că și asta ar putea fi o soluție și în cazul ăsta nu era nevoie de internet.

Un mic truc: guma de mestecat face minuni. Noi am folosit-o atât la decolare cât și la aterizare și nu am avut niciun disconfort. Nu mi s-au mai înfundat absolut deloc urechile. Erau copiii care se plângeau de probleme de genul, dar noi nu ne-am confruntat cu asta.

Voi ați mers cu copiii cu avionul? Cum i-ați ținut liniștiți și cum le-ați distras atenția?

You may also like

11 comentarii

  1. Nu am mers cu avionul cu nici un copil, am zburat acum 11 ani cand eram insarcinata in 8 luni de atunci nu am mai zburat, descurcarete trucurile tale , te au ajutat se pare si multumim ca le ai impartasit si cu noi.

  2. Mulțumim pentru trucuri ,o să țin cont de ele când vom merge cu avionul ,deocamdată încă nu au mers .

  3. Nu am mers cu avionul cu copiii de teama că o să se sperie.Cred că mai așteptăm puțin până vom zbura cu ei

  4. Încă nu am avut ocazia sa zburam cu avionul pana acum…nici măcar noi… Planuim pe viitor ☺️ mersi pentru sugestii… Foarte utile

  5. Bebele nostru inca este foarte mic, deci inca nu am facut decat drumuri prin oras. Dar o sa ne ajute acest articol pe viitor.

  6. Foarte fain! Mă bucur pentru voi!
    Și Buburuza noastră adoră cărțile și petrece minunat în compania lor. Ea este la al 4-lea zbor deja și îi place tare mult. Are 3 ani și aproape 2 luni, dar deja nu ne mai facem griji pentru timpul petrecut în avion. Nu am îndrăznit nici noi la zboruri mai lungi de 2 ore. Uneori doarme, alteori se joacă, am început să-i mai dăm și tableta, dar limitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *