Nenumărate persoane ajung să își piardă dinții și ca atare să aibă o calitate scăzută a vieții din cauza danturii de care nu s-au îngrijit așa cum ar fi trebuit, din necunoștință. Există o serie de aspecte pe care ar trebui să le cunoască oricine cu privire la creșterea dinților și la modul în care aceștia pot fi păstrați frumosi și sănătoși până la o vârstă înaintată.

Tratamentele ortodontice rămân o necunoscută pentru cei mai mulți români, motivul fiind lipsa de informare. Mulți află despre acestea deja când condiția danturii este una precară, cu consecințe iremediabile. Regăsiți în rândurile următoare câteva detalii vizavi de acest subiect, furnizate de specialiștii Clinicii Dental Premier din București. Mai în detaliu poți citi despre tratamentele ortodontice în cadrul paginii sale oficiale – dentalpremier.ro.
Tratementele ortodontice, detalii de interes pentru oricine
Ceea ce trebuie să știe orice părinte este că fiecare copil are nevoie de o consultație ortodontică până la vârsta de 14 ani, mai ales dacă dinții acestuia nu cresc drept. După această vârstă, deja nu mai este posibilă corectarea maxilarului, deci următoarea soluție ar fi deja extracția dentară din cauza unor dinți prea înghesuiți, ceea ce nu își dorește nimeni.
În acest sens soluția pentru îndreptare sunt aparatele ortodontice, care pot fi din safir sau ceramică, de obicei imitând culoarea dinților. În cazul copiilor, procesul de îndreptare a dinților este mai facil, pe când la adulți un tratament ortodontic va fi de lungă durată. Asta se datorează elasticității crescute a oaselor maxilare la copii. Un astfel de serviciu este disponbil la Dental Premier și se adaptează în funcție de condiția fiecărui pacient cu aparatul dentar potrivit. Citește mai multe despre asta pe https://www.dentalpremier.ro/serviciu-aparate-dentare-bucuresti.
De ce îți vei dori să urmezi imediat un tratament ortodontic adecvat dacă ai dinți strâmbi?
Când lipsește alinierea armonioasă a dinților, apar efecte estetice incomode. Un astfel de tratament este necesar pentru că ajută la corectarea mușcăturii, a defectelor de vorbire totodată. De asemenea, constituie un mod practic de prevenire a cariilor, a parodontozei.
Mulți nu doresc să beneficieze de un astfel de tratament din cauza vizibilității aparatului dentar. Astăzi există însă soluții mai practice, precum aparatul dentar invizibil. Spre deosebire de varianta clasică, acesta nu are bracket-uri și nici sârme. Constă de fapt într-o gutieră transparentă specială și reprezintă o soluție optimă în cazul acelora care au dinții mai puțin înghesuiți. Poate fi îndepărtată ușor pentru a realiza procesul de igienizare dentară.
Află care sunt opțiunile tale dacă ai probleme de această natură cu dantura, descoperă avantajele unui astfel de tratament și beneficiază de ajutorul de care ai nevoie, programând o consultație la Dental Premier. Mai multe informații despre aparatele dentare disponibile găsești pe dentalpremier.ro.
32 de comentarii
Un articol foarte interesant!
Momentan nu este cazul… Daca dintisorii definitivi nu vor creste drept cu siguranță vom merge la dentist
Am dus-o pe cea mica la dentist si este totul in regula deocamdata.
Ar fi bine să ținem cont de aceste aspecte pentru a nu avea probleme mai târziu cu dantura ,dar din păcate de multe ori ne ducem când este mult prea târziu ! Mulțumim pentru articol draga mea !
Problemele cu dantura nu sunt de neglijat.
Este foarte important sa ne îngrijim dantura, nu trebuie să uităm că suntem un exemplu pentru copiii noștri,ei copiază ceea ce văd la noi
Imi place articolul tau! Trebuie sa avem grija de noi!
Drăguț si util articolul. Mersi de info.
Super articol!
Din păcate în România se neglijează mult aceste probleme.
Multumim frumos pentru recomandare! Un articol foarte util!
sper sa nu avem nevoie dar in caz ca nu este totul in regula, o sa apelam la aceste metode!
Guilty as charged. Intr-adevar nu este destul interes pentru o informare adecvata.
Mersi pentru informații. Voi intră pe site pentru mai multe detalii.
Un articol foarte interesant și de luat în calcul de persoanele care au copii!
Eu am avut noroc că am avut singură grijă de dinții mei. Nu îmi amintesc ca părinții să fi fost prea interesați de acest aspect.
Slavă Domnului că nu am probleme ortodontice! Însă cei care au, ar face bine să apeleze la serviciile acestea.
multumim de recomandare
Eu am apelat la un astfel de tratament si m-am documentat tare bine inainte.
Eu spre exemplu nu am fost la timp la dentist și m-am trezit cu o mulțime de probleme.
Pe cel mic, urmează sa îl duc luna aceasta la o consultație. Cu toate ca momentan are doar 4 ani.
Foarte utile informațiile tale și bune de știut.
Vizita la stomatolog dar și informațiile cele mai bune și documentate, sunt esențiale pentru sănătate.
Un articol foarte util, mersul la stomatolog provoacă teama multora dintre pacientii
Sora mea poarta aparat dentar de cateva luni si deja se vad rezultatele, ma gandesc sa-mi pun si eu.
Si eu am avut aparat dentar 😀 e un domeniu si o experienta super interesante 😀
Spre norocul meu, dintii mei sunt mai mult decat ok si nu am nevoie de tratamente.
Un articol util pentru cei care vor avea o astfel de experienta !
Au incercat in fel si chip sa imi ia mulaj pentru aparat dentar cand eram copil. Nu i-am lasat. Cam dificil! 🙂
Intr-adevar este bine sa stii unele detalii, mai ales daca ai un copil cu oarece probleme dentare!
Un articol foarte util
Foarte util articolul tau. Eu am si acum un dinte stramb, din pacate. 🙁
Un articol foarte util si interesant. Multumim pentru informatii✌
Mi-a placut articolul tau! Chiar e interesant si util.
Un subiect care trebuie tratat cu seriozitatea corespunzatoare! 🙂
Multumim.