În urma cu câteva luni aveam nevoie urgentă de câteva accesorii roșii pe care Cristina să le poarte la grădiniță. Copiii aveau un fel de ținută impusă la grădiniță și era nevoie de cămașă albă, fustă roșie și accesoriu sub formă de fundiță roșie la gât. Am fost în magazine și am cumpărat ceea ce-mi lipsea din această ținută impusă doar că nu știam unde să găsesc acea fundiță. Singurul meu gând a fost să apelez la Ioana Fodor care îmi făcuse niște papioane absolut superbe cu câteva luni în urmă. I-am zis exact ceea ce aveam nevoie și nu știu cât de mult m-a înțeles Ioana, dar m-a asigurat că totul se va rezolva.
Fundițe roșii și accesorii cu stil create de Ioana Fodor
Ioana Fodor este o persoană foarte muncitoare și creativă. Dacă mergeți pe pagina ei de facebook Accessories by Ioana Fodor vă puteți convinge că nu fac nici un fel de afirmații gratuite. Mereu atentă la detalii, Ioana mi-a trimis un colet foarte frumos ambalat însoțit obligatoriu de o bombonică. În plus, am avut foarte multe modele de fundițe din care mi-am putut alege exact ceea ce aveam nevoie. Cristina a purtat pe rând accesoriile primite și vreau să vă arăt câteva poze pentru a vedea exact cât de frumos se văd aceastea într-un outfit elegant. Și ca să vedeți că Ioana s-a gândit la toate mi-a făcut chiar și un puf de păr foarte simpatic pe care l-am folosit în momentul în care am fost nevoită să-i prind părul.
Toate aceste accesorii sunt extrem de potrivite pentru Cristina. De exemplu, papionul roșu are un elastic lat care vine în jurul cămășii și se așează foarte bine. Trandafirul cred că a implicat suficient de multă muncă și este accesoriul preferat al Cristinei. Oricât de mult mi-aș fi dorit s-o conving să poarte și altceva …. nu prea am avut succes. Fundița făcută dintr-o bandă simplă de material este de efect și îmi place mult doar că se pare că doar mie îmi place. Mai este un șnur cu un fel de model croșetat foarte simpatic care este primul accesoriu pe care Cristina a vrut să-l poarte.
Eu chiar vă recomand cu drag să aruncați o privire pe pagina ei ca să vedeți ce accesorii frumoase face și cât de creativă este. Face niște papioane senzaționale pentru femei și am fost surprinsă să văd că mi-a nimerit perfect dorințele mele. Chiar sunt curioasă să-mi spuneți dacă vă plac accesoriile Cristinei.
20 de comentarii
Sunt foarte frumoase aceste accesorii iar Cristinei se vede ca îi plac tare mult, este foarte drăguță așa, purtandu-le!
Foarte frumoase aceste accesori!se vede ca, Ctistinei ii plac foarte mult!
Foarte frumoase accesoriile ,dar și Cristinica este o scumpete !Să le poarte cu plăcere !
Daa,imi plac foarte mult accesoriile Cristinei dar si este foarte frumoasă o adevărată domnișoară
Am văzut foarte multe lucruri de-ale doamnei… Este foarte talentată.. Iar Cristinuta este o bombonica
Doamne ce frumoase sunt,Cristina este o adevărată prințesă.
Ce frumoase sunt! Noi avem papioane create de Ioana și le adorăm.
Foarte frumoase accesoriile, dar Cristinuta e și mai și
Frumoase toate!
Frumoase toate!
Sunt foarte interesante si frumoase accesoriile roși iar fetita ta e absolut superba
Sunt foarte frumoase accesoriile, dar și Cristinica! Sa le poarte sănătoasă!!!
Este minunata Cristina!Accesorii de poveste,special realizate pentru o mica printesa!Ma bucur mult ca ii plac!A fost o mare placere sa le realizez!
Esti o persoana minunata si sa stii ca le pastrez cu drag si dupa fiecare purtare le pun la locul lor ca nu cumva sa stric ceva. Chiar sunt foarte frumoase
Ioana chiar are accesorii tare frumusele. Si eu am de la ea un set deosebit! Cat de mare s-a facut Cristinica! Pup!
Ce draguta este ea! E minunata, iar accesoriile sunt tare frumoase
Chiar vazusem poza cu fetita pe insta si o admiram, foarte bine ii vine
Si nepotica mea este mare fan accesorii hand made, nu iese din casa fara un accesoriu.
Minunate, fetita e aata de eleganta cu ele. 😉
Sunt foarte frumoase aceste accesorii, aduc un plus de eleganta unei tinute. Fetita ta este splendida