Programarea vacanței pentru vară

Vacanța trebuie programată din timp pentru că în felul ăsta ai câteva avantaje. În primul rând cei care muncesc știu că programarea vacanței se face la începutul anului. În felul ăsta ești cumva constrâns să îți alegi o perioadă în care preferi să mergi în vacanță. Perioada aceasta nu se alege la întâmplare și de cele mai multe ori se alege în funcție de destinație și de buget.

Câțiva ani la rând am ales ca și destinație de vacanță Grecia. Este destinația perfectă din punctul meu de vedere doar că mi-aș dori și altceva. Mi-am amintit că acum vreo 6 ani am fost în Turcia și că a fost frumos și relaxant. Așa am decis să cer niște oferte de vacanta Antalya 2019 ca să analizez puțin prețurile. Îmi doresc un sejur de 7 zile și evident că mă voi orienta către cea mai bună variantă disponibilă pentru familiile cu copii. Nici nu mă gândesc să las copilul acasă așa că ofertele care includ și programe pentru copii au prioritate.

Nu investesc sume enorme în vacanță pentru că sunt de părere că te poți distra și relaxa în egală măsură cu un buget relativ mic. Vreau să vă povestesc care sunt lucrurile pe care le iau eu în calcul atunci când îmi aleg vacanța și destinația spre care m-am orientat.

Alegerea perioadei de vacanță

Perioada vacanței poate influența și prețul acesteia. Sunt de părere că prețul contează și că banii sunt importanți. Prefer să merg într-o vancață în Turcia la începutul sau sfârșitul sezonului când prețurile sunt mai ieftine. Serviciile sunt aceleași, iar vremea poate fi mult mai prietenoasă. În Turcia am mai fost undeva la sfârșitul lunii august și m-am întors la începutul lunii septembrie. A fost cald, dar o căldură suportabilă. În mijlocul sezonului căldura cred că este mult prea mare sau cel puțin cu asta mă consolez eu.

Anul ăsta am găsit ceva oferte pentru Antalya, deși eu am fost în Kusadasi acum 6 ani. Multe oferte bune le-am găsit pentru începutul lunii septembrie așa că în concluzie atunci va fi vacanța mea. Pentru că nu vreau să treacă vara pe lângă mine prefer să merg în câteva weekend-uri la noi la mare pentru a nu duce dorul vacanței și îmi rezerv cele 7 zile de vacanța pentru septembrie.

Economii pentru vacanță

Oricât de mult ai câștiga nu poți să nu te bucuri când faci ceva economii. Nu mă gândesc să aleg cea mai ieftină vacanță și să ignor condițiile. Sunt acum nenumărate oferte care includ prețuri bune și condiții de top. Din experiența mea, o vacanța care poate fi undeva după mijlocul lunii august poate costa cu câteva sute de euro mai mult decât una la începutul lunii septembrie. Prefer să mai aștept o săptămână, două și să cheltui acei bani pe altceva.

Prețul unei vacanțe cu avionul în Turcia mi-ar putea dubla cheltuielile. O vacanță cu mașina este mult mai profitabilă din punctul meu de vedere. Am făcut acest drum cu o mică escală pe drum și mi-a plăcut drumul chiar dacă poate fi considerat ușor obositor din cauza drumului lung. Prefer să fac un mic sacrificiu de acest gen, dar să fac și puțina economie pentru că motorina nu mă ajunge cât avionul.

Exceptând toate aceste detalii, se mai poate face economie la costurile excursiei dacă luăm vacanța până la sfârșitul lunii ianuarie. Early booking este o metodă cunoscută prin faptul că se primesc reduceri la vacanțele rezervate din timp. Reducerea nu este foarte mare, dar se adună și de aici.

Voi la ce trucuri apelați atunci când îți alegi o vacanță?

You may also like

8 comentarii

  1. Din cate am inteles de pe la prietenii mei, asta este momentul ideal sa iti planifici vacanta de vara pentru ca prinzi oferte foarte bune la tot – transport, cazare, masa. Eu niciodata nu imi planific vacanta din timp pentru ca sotul meu nu isi poate lua liber cand vrea el…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *