3 sfaturi care să te ajute să nu te iriți după epilare

Femeile nu prea au de ales și fie că vor, fie că nu, trebuie să se epileze constant pentru a fi cât mai fresh și a arăta cât mai bine. Îmi este ciudă pe bărbați că nu au acest stres și părul în plus este simbol al masculinității. Am văzut că mai nou, bărbații sunt foarte prezenți în saloanele de înfrumusețare și folosesc frecvent servicii precum epilare sau pensat. Să trec peste acest aspect și să mă analizez pe mine care am nevoie de cât mai multă atenție în perioada asta și chiar îmi permit să spun că epilarea ocupă un loc de top.

În perioada de iarnă nu pot să spun că suntem atât de atente la acest aspect. Nu același lucru se poate spune în perioada caldă în care picioarele noastre ar trebui să fie la vedere și trebuie să fie tonifiate, epilate și perfect hidratate. Cred ca aceste lucruri ar trebui să ne preocupe cel mai mult și sunt convinsa că sunt persoane care au început să se îngrijească de aceste aspecte cu ceva luni înainte.

Epilarea se poate face în diverse moduri și totul ține de fiecare persoană în parte. Lama este soluția pe termen scurt, epilatorul este foarte bun pentru că nu este nevoie să aștepți să crească părul prea mult pentru a-l putea îndepărta, iar pentru ceara caldă ai nevoie de un aparat de incalzit ceara.

Eu personal le folosesc pe toate. Totul ține de cât de tare mă grăbesc, cât timp am la dispoziție și de chef. Recunosc că fiecare sezon cald începe cu epilarea cu ceară pentru că ai nevoie de un fir de păr puțin mai mare pentru a putea ceara să-l prindă, ulterior nu mai am răbdare să-l las să crească și folosesc epilatorul și apoi alternez epilatorul cu lama. Nu este nimic de lăudat, dar n-am tot timpul timpul suficient să fac ceea ce mi-aș dori. Cea mai bună epilare este cea cu ceară caldă evident.

Am promis că vă dau câteva sfaturi referitoare la prevenirea iritațiilor după epilare. Toate aceste lucruri sunt testate de mine și recunosc că niciodată nu am dat greș cu ele. Le recomand cu drag și sper să vă ajute și pe voi.

1. Exfoliați bine pielea înainte de epilare. Această etapă are ca scopeliminarea celulelor moarte de la suprafața pielii aștfel încât ceara să adere mult mai bine și să scoată micile fire de păr de sub piele. Nu apelați la exfolieri foarte agresive. Eu am o perie care mă masează singură cu un scrub.

2. După epilare pielea este foarte sensibilă și trebuie s-o protejăm. Nu folosiți deodorant dacă este vorba de axilă decât dacă pe eticheta acestuia spune că este permisă aplicarea. Riscați să vă iritați și să aveți alte neplăceri. În general, folosesc apă termală imediat după aplicare. Calmează foarte bine pielea și o ajută să-și revină mult mai repede.

3. Hidratarea este o etapă foarte importantă. După ce las ca apa termală să-și facă treaba aplic ulei de corp. Acesta poate fi gata preparat sau pot folosi ulei de migdale, de sâmburi de struguri sau chiar ulei de măsline. Le prefer pe primele pentru că nu îmi lasă acea peliculă grasă la suprafață.

Voi la ce trucuri apelați după epilare? Folosiți vreun truc din cele menționate de mine?

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE<br>Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

You may also like

23 de comentarii

  1. mie mi-a trebuit mult timp pana am inteles de ce este important sa ma ocup de exfoliere inainte de epilare. Acum nu mai sar niciodata acest pas, indiferent ca ma epilez cu ceara sau cu epilatorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *