Cosmeticele sunt în topul preferințelor mele. Oricât de multe aș avea, tot parcă îmi doresc să-mi cumpăr unele noi sau să încerc produse noi. Așa a pornit și dorința mea de a încerc cosmeticele Vipera pentru că am văzut că sunt foarte lăudate în blogosferă. Mai rar mi se întâmplă să fiu cu o părere atât de bună încă de la început. M-am îndrăgostit de ele încă de la primele utilizări. Așa au ajuns cosmeticele Vipera să fie marea descoperire a acestui sfârșit de an. Vreau să vă spun exact ce produse am folosit eu și care mi-au plăcut și cum s-au comportat pe termen lung.
Tuș de ochi de la Vipera
Mă machiez simplu și mai mult natural în fiecare zi. Îmi plac fetele talentate care fac din machiaj o adevărată artă, dar nu este cazul meu. Ador liniile acelea de tuș care se termină ca un fel de codiță. Sunt acele linii perfect trasate și care avantajează fiecare fizionomie dacă este trasat corect. M-am tot ferit de tușuri pentru că am avut experiențe neplăcute cu acele tușuri cu vârful foarte subțire pe care nu reușeam să le aplic bine deloc. Mai exact, nu aveam nici un fel de precizie cu ele.
Tușul Vipera este compus din 3 părți. Un borcănel cu tuș maro, capacul care ține produsul într-o stare perfectă și care la rândul lui, este suport pentru pensula cu care se aplică produsul. este pentru prima oară când folosesc un produs de genul și am îndrăznit să fac unele experimente ca să văd dacă mă descurc cu el. Am reușit să-mi trasez acea linie de tuș care nu mi-a ieșit niciodată. Pensula este perfectă și se pot trasa linii și pentru persoanele mai puțin experimentate, ca mine.
Formula de aplicare este simplă. Cu pensula se ia câte puțin produs și se trasează linii din aproape în aproape. Este suficient de pigmentat și arată bine pe ochi. Eu folosesc mai mult maro pentru conturarea ochilor și am și foarte multe creioane maro. Se pare că acestea au luat locul produselor de culoare neagră.
Tușul este waterproof și o dată uscat nu se întinde, nu se șterge și nu dispare până când nu ia contact cu demachiantul. Ca să scap de el, nu a fost nevoie să apelez la un demachiant special. Se șterge perfect cu orice produs și cu foarte mare ușurință. Acesta este produsul meu preferat dintre toate cele încercate.
Creion de buze de la Vipera
Folosesc creion de buze ca sa-mi conturez buzele sau îl aplic pe întreaga suprafață a buzelor și aplic un gloss pe deasupra. Culoarea este frumoasă. Un vișiniu plăcut, numai bun pentru vremea asta mohorâtă de afară. Textura creionului este moale și se aplică cu foarte mare ușurință.
Am reușit în weekend s-mi fac un mic selfie lângă brad. Chiar am folosit acest creion în conturarea și colorarea buzelor. A persistat foarte bine în combinația cu un gloss pentru cel puțin 6 ore.
Luciu de buze de la Vipera
Am folosit și un luciu de buze roșu corai. O culoare interesantă care o dată aplicată pare puțin mai caldă decât se vede pe ambalaj. Aplicatorul are 2 teșituri care facilitează uniformizarea cât mai bine a luciului de buze. Eu am fost mulțumită de culoare, de felul în care se aplică și de culoare.
Lac de unghii de la Vipera
Cred că am mai mult de un an în care îmi fac unghiile cu ojă semi permanentă. Lipsa timpului, comoditatea și multe alte aspecte m-au făcut să iau această decizie. Cu toate astea, folosesc și lac de unghii în momentul în care mi-au crescut foarte mult unghiile și mai am puțin timp până la următoarea manichiura. Pentru asta, am nevoie de o ojă cu acoperire mare pentru a nu fi foarte vizibilă oja semi permanentă de pe unghie.
Lacul are câteva particule sclipicioase care se văd foarte bune. O asociez perfect cu oja potrivită pentru Crăciun sau pentru doamnele mare iubitoare de roșu. Este un roșu frumos și plăcut care are o rezistență bună. Se aplică ușor și nu se formează brazde. Aș putea să spun că este foarte bună.
Am fost plăcut impresionată de aceste produse folosite de la Vipera. Toate produsele au fost potrivite pentru mine și am să încerc și alte produse de la ei. Vă recomand cu drag să încercați produsele lor pentru că nu veți regreta.
5 comentarii
Ce produse faine ai incercat! Nuanta ojei e sublima!!
Foarte drăguțe produse.
Nu am incercat niciun produs Vipera si chiar observ ca arata bine produsele lor.
Oja si rujul sunt minunate, potrivite de Craciun.
Oja arata grozav. Mai vazusem la cineva, pe Facebook cred, o poza cu un swatch la o paleta de farduri Vipera Cosmetics. Si aceea mi-a placut mult. Nici eu nu stiam de acest brand.