Părul este cea mai de preț comoară a noastră. Este un element important care ne ajută la înfrumusețare și ne oferă o mare diversitate de coafuri care să le purtăm pentru a ne avantaja. Este important să aflăm exact care este coafura care ne avantajează și cum trebuie să purtăm părul. Astăzi vreau să vă povestesc cum îmi place mie să-mi port părul și care sunt motivele pentru alegerile făcute.
Întotdeauna am considerat că trebuie să acord o atenție sporită părului și să nu-l neglijez. Știu c-ar trebui să mă tund regulat o dată la 2 – 3 luni, dar neglijez tot timpul acest aspect și mă tund cam o dată la 6 luni. Mi se pare că-mi crește tare greu părul și cred că asta este și din cauza faptului că-l vopsesc periodic și că îmi cade foarte mult la fiecare spălare.
Experiența mea cu o perucă cu părul întins
Îmi place să-mi întind părul cu peria de întins părul și uneori folosesc placa. Cred că este puțin cam mult pentru el și faptul că folosesc constant aceste produse care folosesc o temperatură ridicată îl fac să arate un pic mai tocit la vârfuri. Ca să nu-l mai agresez zilnic, am zis să-mi iau o perucă. Mi-am luat una care este cu parul intins, evident. M-am acomodat foarte greu cu ea. Este un pic diferită față de felul în care eu îmi port părul și arăt cu totul diferit cu ea. Parcă aș fi altă persoană.
Mă gândesc că n-am făcut eu cea mai bună alegere. Am auzit cazuri în care folosesc cu drag și cu succes peruca. Ies tot timpul din impas cu ajutorul ei și o folosesc atunci când sunt pe fugă și vor să arate impecabil. Pentru asta, trebuie să optați pentru o perucă care să se apropie cât mai mult stilului vostru stilistic. Când spun asta, mă refer atât la coafură, textură a părului, cât și a culorii.
Extensiile pot oferi volum părului
Extensiile pot fi o soluție pentru persoanele care-și doresc mai mult volum. Acestea vin aplicate sub suvițele de păr existente pentru a nu se observa acest mic artificiu. Chiar este un truc bun pe care l-am încercat în ultimul timp și funcționează. Extensiile pot fi vopsite în aceeași culoare cu cea a părului meu pentru a nu fi diferență de nuanță și poate fi coafat la fel de bine ca și părul natural.
Sfatul meu ar fi să nu exagerați cu lungimea și să optați pentru o lungime cât mai apropiată a părului pe care-l aveți. Diferențele mari de lungime nu fac altceva decât să iasă în evidență și să se vadă mult mai rar în partea de jos. Din punct de vedere vizual, nu este tocmai plăcut și efectul nu va mai fi același.
5 comentarii
Și parul meu creste destule greu și mai recurg la extensii pentru a’i da o forma plăcută, volum și lungime.
Există extensii de păr care par foarte naturale. Mie imi place parul lung si fac tot ce pot ca al meu sa fie lung si sanatos.
Mie n imi plac dar le admir cand le vad la alte fete.
Sunt frumoase perucile dar nu stiu daca as purta, parca imi place mai mult parul meu asa cum este..
Sunt curioasa cum iti va sta tie..;)
Mi-ar place sa ma joc cu lungimea, mai ales ca am parul cam scurt