Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, reprezintă ocazia perfectă pentru a petrece timp alături de cei dragi, dar și pentru a-i surprinde pe aceștia cu mici atenții, care să le dovedească faptul că ții la ei și că îți dorești ca relația dintre voi să fie una plăcută. Din acest motiv, cadourile pe care le faci cu acest prilej ar trebui să fie dedicate fiecărui membru al familiei în parte. Descoperă, în continuare, câteva idei care te vor ajuta să oferi cele mai deosebite daruri cu ocazia Crăciunului.
Iată 3 idei de cadouri pentru a surprinde plăcut fiecare membru al familiei tale:
- Părinți
Atunci când vine vorba despre cadourile pentru părinți, este de preferat să optezi pentru ceva care să le aducă aminte acestora de spiritul sărbătorilor, dar și de faptul că le ești recunoscător pentru sprijinul pe care ți l-au oferit de-a lungul vieții. De exemplu, poți opta pentru un coș cu o sticlă de vin calitativ, praline, turtă dulce și alte delicatese care le vor încânta acestora papilele gustative. Pe lângă faptul că o astfel de alegere îi va surprinde în mod plăcut pe seniori, vei reuși să le arăți și respectul pe care îl porți pentru ei. În acest sens, vezi aici surprizele pe care le poti oferi părinților tăi cu ocazia Crăciunului. În mod sigur, dacă vei miza pe un cadou de acest gen nu vei da greș.
- Soț/soție
Relaţia dintre parteneri este una mult mai intimă decât orice alt tip de relaţie, ceea ce înseamnă că ar trebui să îi cunoşti preferinţele jumătăţii tale, nu doar în materie de alimente, ci şi în ceea ce priveşte piesele vestimentare şi accesoriile. Tocmai din acest motiv, pentru soţul tău sau soşia ta poşi alege rame de ochelari Pepe Jeans de pe Ochelarivintage.com, care ştii sigur că vor fi pe placul persoanei în cauză, dar care îi va şi evidenţia calităţile pe care tu le apreciezi în mod deosebit. Fără îndoială, optând pentru un astfel de cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vei reuşi să îţi impresionezi în mod plăcut partenerul.
- Copii
Ţinând cont de faptul că cei mici asociază această perioadă a anului cu Moş Crăciun, poţi alege să le faci cadou diverse jucării, care să le atragă atenţia şi care să îi ajute, totodată, să îşi dezvolte diferite aptitudini. Mai exact, pentru juniorul tău, poţi opta fie pentru un puzzle, de care se poate bucura împreună cu întreaga familie, fie pentru o pereche de patine, pe care le poate folosi tot sezonul la patinoar. Cu certitudine, prichindeii sunt extrem de încântaţi atunci când primesc astfel de cadouri, aşa că nu ezita să optezi pentru aceste tipuri de daruri.
Iată, aşadar, ce cadouri poţi oferi de Crăciun fiecărui membru al familiei, astfel încât să reuşeşti să îi impresionezi într-un mod plăcut, pe fiecare în parte.
21 de comentarii
Ne ești de mare ajutor cu acest articol, chiar eram în pana de idei cu ce cadouri sa iau celor dragi de Crăciun. Încă oscilez în ce sa cumpăr.
Pentru parinti chiar e buna ideea, ca sunt in pana cand e vorba de ei
Muțumim de idei..sunt binevenite
super idei.multumim tare mult pentru inspiratie
Minunate idei,imi place.
Sunt super ideile. Mulțumim
Idei excelente, acum stim ce putem lua de Craciun, eram in pana de idei.
Asa ochelari cred ca imi voi face mie cadou.
chiar ca sunt sugestii menite sa il multumeasca pe fiecare in parte. Unchiul meu s-ar bucura maxim de un vin bun, la fel cu nepotica mea ar tropai de fericire daca ar primi in dar o pereche de patine. Ma mai gandesc daca au fost suficient de cuminti.
Îți mulțumesc pentru idei! Sunt sigură că o pereche de patine chiar ar fi pe placul adolescentei mele și o surpriză foarte plăcută 😉
Interesante alegeri, anul trecut i-am luat mamei un set de ingrijire a fetei si tatalui meu un vin bun, anul asta nu m-am hotarat inca.
Niste patine cred ca are nevoie si nepotica mea! Ce bine ca mi-ai amintit!
Alegeri foarte bune,multumim pentru idei !
De regula fac cadouri combinate, mari, aratoase si cu ingrediente scumpisoare, ca sa zic asa. De exemplu o sticla de vin bun sau de whisky intr-un cos special de cadouri, alaturi de un pachet de cafea foarte buna, si/sau rara, cateva ciocolate luate din magazinele italienesti (avem in oras asa ceva, magazine cu produse aduse din Italia), un produs cosmetic autentic, un decor de Craciun. E adevarat, costa peste 150-200 de lei asa ceva, dar merita, daca te gandesti ca un cadou poate sa insemne si cat de mult apreciezi persoana careia il daruiesti.
eu am terminat deja de ceva vreme cu cadourile, le pregatesc din noiembrie, la fel si curatenia generala!
Foarte inspirate alegerile si sugestiile tale pentru noi. Mi se pare fain ca in aceasta perioada gasesc tot felul de astfel de postari. Adevarul este ca la un moment dat ramai in pana cand vine vorba de cadouri pentru cei dragi.
Citind idei de cadouri, mi-am făcut poftă de vin. Așa că voi degusta un pahar de vin de casă făcut de tatăl meu și văd eu ce-i dau în schimb. :))
Ideile sunt mai mult decât binevenite. Pe prima chiar o voi „împrumuta” pentru familia fratelui meu. Sunt mereu in pana de idei.
Foarte inspirate ideile tale. Chiar eram in pana de inspiratie
Fiica-mea e atrasa de patinat si niste patine ar merge de minune 🙂 Sper sa nu fie prea devreme sa o dau anul asta 🙂
Cu jucarii nu poti da gres niciodata la cadourile pentru copii, iar pentru adulti produsele savuroase de cofetarie sunt cele mai indicate