De ce este bine să botezăm prima dată un băiat?

În ultimele zile am vorbit numai despre copii și am avut o grămadă de lucruri de spus. Cred că acest lucru se datorează faptului că sunt mamă și pentru că de când a apărut fetița mea, am început să văd copiii cu alți ochi. Iubesc atât de mult copiii că mi-aș mai dori unul. Parcă aș mai avea de oferit dragoste și mi-aș mai dori un suflețel. Nu știu cât de bine voi putea să gestionez aceste sentimente și dacă voi putea să împart iubirea în două, dar intru în alte discuții și nu are rost.

pantofi-de-botez-minCe este bine să botezi pentru prima dată? Fetiţă sau băiat?

Umbla o vorbă prin bătrâni că dacă vrei să creezi o legătură specială între tine și un copil este bine să alegi prima oară un băiat. Nu am înțeles niciodată aceste motive și înclin să cred că persoanele care vin cu astfel de idei nu sunt fondate. De felul meu nu îmi place să țin cont de ce aud în jur și fac exact ce îmi spune sufletul.

Aș accepta orice propunere de acest gen și dacă ar fi după gândirea mea, aș alege să creștinez tot o fetiță. Mă simt foarte atașată de fetițe și nu știu cum ar trebui să mă port cu un băiat. Această barieră trebuie ruptă o dată și o dată. Evident că nu aș putea să refuz pe nimeni, cu atât mai mult cu cât propunerea ar veni din partea unor prieteni apropiați. Până acum nu am avut această ocazie și sper să am ocazia să botez măcar un copil.

De multe ori mă trezesc uitându-mă pe site-uri cu haine și ajung inevitabil și la rochite botez. Îmi petrec timpul căutând modelul care mi-ar plăcea mie. Poate că de fapt nu vreau decât o sursă de inspirație în ceea ce-o privește pe cea mică și să văd ce gen de rochițe mai văd și care ar avantaja-o.

Magazin online specializat pe produse de botez

Deluxe-cards.ro este un magazin online care este specializat în articole pentru botez. Găsim aici cam tot ce ne trebuie pentru acest eveniment începând de la lumânări, haine pentru copil, mărturii și chiar invitații. Totul este adaptat un stil modern și când ești în febra pregătirii unui astfel de eveniment trebuie să fii puțin mai hotărât pentru că ai câteva luni la dispoziție să pui la punct cam toate aspectele.

Nici acum nu realizez cum am reușit să fac totul în mai puțin de 3 luni. Este o alergătură continuă, stres și foarte mare bătaie de cap. Când am organizat eu petrecerea de botez am găsit mărturiile pe un site, hăinuțele Cristinei pe alt site, invitațiile le-am ales tot online de pe un site specializat și în concluzie am plătit transport pentru fiecare serviciu în parte.

lumanare-botez-minAm realizat că atunci când intri pe un site și găsești sute de modele, este cu atât mai greu să te decizi. Sunt persoane care pun mare accent pe lucrurile mărunte precum mărturiile și se simt deranjați dacă la nuntă nu primesc un mic cadou. Alegerile pentru botez trebuiesc făcute cu atenție și mult bun gust pentru a avea o petrecere reușită și o distracție pe măsură.

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook21Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

2 comentarii

  1. superstitii din batrani, probabil. Eu nu tin cont de ele si nu as tine daca s-ar ivi ocazia sa botez un copilas. Se zice ca daca spargi o oglinda ai 7 ani de ghinion. Eu am spart 2 anul asta si nu ma pot plange ca mi-a mers mai rau :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *