Am fost plecată 4 zile la Cluj sau ca să mă exprim mai bine într-un sat de lângă Cluj. Soțul meu are rude în zonă și am venit cu bebe. Nu vreau să vă povestesc cum reacționează un bebeluș de 10 luni la un drum de 10 ore.
Partea proastă este că în satul respectiv nu există semnal la telefon și nu prea am putut să stau pe net, am vorbit destul de rar datorită faptului că aveam puțin de mers până la o zonă cu semnal. Dacă pe unele persoane liniștea și iarba verde îi relaxează pe mine mă deprimă. Într-o singură zi am fost în Polus Mall și am făcut câteva poze cu noul meu sacou.
În Galați erau 25 grade și miercuri când am ajuns în Cluj erau 9 grade si ploua. Am avut noroc că am avut și 2 hăinuțe puțin mai groase. Nu vreau să vă spun cum se uita lumea la mine când am intrat în Auchan în rochiță și toată lumea era cu bluze groase, cu geci.
Am purtat blugii mei preferați și noul meu sacou dungat. Sacoul are un material puțin elastic, cu mâneci trei sferturi și nu are nici un sistem de prindere în partea din față. Îmi place că îl pot purta și la o ținută elegantă dar și pentru una casual.
6 comentarii
super sacou, iti sta foarte bine.
Si eu urmeaza sama duc la sotul meu la tara :). Abia astept sa vad reactia piticei la drum lung 🙂
La dus s-a cam plictisit dar la intoarcere a fost putin mai cumintica si a dormit o mare parte din timp.
Imi place foarte mult tinuta,ador blugii rupti si tot ce are dungi.Imi plac dungile de cand ma stiu si am destule bluze si tricouri cu dungi.Este superb sacoul,iti vine foarte frumos tinuta.
chiar imi place dungatul asta! 🙂
E FOARTE FRUMOS SACOUL.IMI PLACE!
Hi !
I am wondering g=how does the sleeves looks like ?