Spray pentru uscarea lacului de unghii Avon(review)

Recent am cumpărat de la Avon un spray pentru uscarea lacului de unghii. L-am cumpărat datorită lipsei de timp. Îmi fac unghiile pe fugă, de cele mai multe ori atunci când doarme copilul și dacă după ce îmi termin manichiura se trezește copilul deja totul este grav afectată.

Prima oară l-am aplicat după ce am terminat manichiura. Mirosul este unul foarte plăcut și sincer în momentul ăsta nu aș putea să îl asemăn cu ceva. Spray-ul este foarte uleios dar acest ulei intră relativ repede în piele și pe mine nu mă deranjează acest aspect. 

A venit timpul să văd cât de repede se usucă oja cu ajutorul spray-ului așa că am făcut un test. În partea din stânga m-am dat cu ojă pe cele două degete. Pe prima unghie am lăsat-o să se usuce de la sine și pe al doilea deget am aplicat un puf din spray. Am așteptat un minut după care am atins ambele degete de o bluză. Ambele unghii au fost avariate, ba chiar cea dată cu spray am avut impresia că a fost afectată mai tare. Am mai facut o probă și am mai făcut testul dar de această dată am așteptat 2 minute și nici după atâta timp nu s-a uscat oja.

În condițiile date am rămas cam dezamăgită de ceea ce poate face acest spray. Cu alte cuvinte am cam dat banii de pomană pe el. Nu îl recomand.
Voi folosiți vreun produs pentru uscarea ojei mai repede?

Follow me on         Instagram     /    Pinterest

You may also like

4 comentarii

  1. Eu am cliente Avon care sunt foarte multumite de acest spray, dar probabil depinde de lot si tu nu ai fost printre norocoase :))
    Eu am alt spray, luat din Anglia, e mai profi si chiar e super ok, imi usuca oja instant. Dar… l-am folosit de vreo 3 ori, pentru ca eu tot timpul folosesc top coat-ul de la Farmec care se usuca foarte repede si nu am probleme cu unghiutele

    1. Nu le fac reclama si nu am nici un interes sa mint. Chiar nu este bun acesta de la Avon. Am vazut ca mai este un top coat de la Essence cu uscare rapida asa ca sa vad daca il gasesc pe asta daca nu am sa ma uit dupa asta de la Farmec! Mersi de parere oricum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *