A fost destul de greu să ajung în fața unui calculator să povestesc prin ce am trecut până în prezent.
Povestea pe scurt ar suna cam așa …. Din cauză că am mers destul de mult mi s-a rupt apa la aproape 38 de săptămâni. Am vorbit cu doctorița mea și mi-a spus să nu mă panichez și să îmi iau tot bagajul împreună cu analizele și să vin la spital. Spre liniștea și norocul meu s-a întâmplat ca în seara cu pricina(4 August) doctorița mea să fie de gardă.
Datorită faptului că înainte de a mi se rupe apa mi-am făcut injecția cu Clexane nu putea să îmi facă cezariană și mi s-a explicat că trebuie să aștept cel puțin 12 ore. Doctorița mi-a spus că dacă în cele 12 ore încep contracțiile nu am de ales și voi naște natural …. Altfel după ora 8.30 va putea să mă opereze.
Totul a decurs așa cum mi-am dorit și am ajuns cu bine până dimineață iar pe 5 August la ora 11 s-a născut fetița mult dorită. A fost un sentiment plăcut și unic acela în care am auzit primul plâns de pisicuță. Să facem cunoștiință … Eu sunt Ana Cristina și la naștere a cântărit 2650 gr.
Nu este ușor dar nici foarte greu și recunosc că micuța mă ajută foarte mult pentru că nu este prea gălăgioasă.
Am să revin cu o nouă postare unde aș vrea să povestesc mai amănunțit fazele haioase pe care le-am trăit și nu numai
8 comentarii
O, Doamne, ce ingeras!
Cum sta ea in prima pozica!
Sa-ti traiasca, sa fie sanatoasa si sa iti aduca numai si numai bucurii! <3
Multumesc mult!! Ma bucur de fiecare clipa trăită si de noul statut pe care il am …. de a fi mama! Pupici
Sa-ti traiasca ingerasul, sa se faca mare si sanatoasa si sa te faca mandra de ea! E o scumpete.
Mersi Bianca!
Felicitari pentru frumusetea de fetita. Sa creasca mare, sanatoasa si sa va bucurati de ea. :*
Mulțumim Maya
off cat e de dulce si scumpa!!! un ingeras frumos!!
sa iti aduca numai bucurii si sa va bucurati impreuna de clipele minunate care vor veni!!
va pup cu mare drag :*
Mulțumim mult si te pupam si noi!