Probleme în sarcină

Sarcina mea a venit la pachet cu câteva probleme de sănătate care au necesitat o atenție suplimentară din partea medicilor. Vreau să vă spun despre trombofilia în sarcină și mai exact tratamentul pe care îl am eu în prezent. Persoanele care au probleme cu sângele sau care au sarcini pierdute trebuie să își facă o analiză (profilul de trombofilie). Aceasta este puțin mai costisitoare din care se poate afla motivul pierderii anumitor sarcini sau prevenirea acestui lucru neplacut.

Cum era și normal toate bubele negre s-au adunat la mine adică eu sunt unul din acele cazuri care trebuie să facă ceva în plus față de o altă viitoare mămica, iar soluția ginecologului a fost să încep să fac niște injecții cu anticoagulant. Și aici este o întreagă nebunie …. concentrația injecției este dată de medicul hematolog iar medicul ginecolog îți poate prescrie aceste injecții în baza scrisorii medicale primite de la hematolog. Pentru acest lucru a fost o întreagă alergătură, dar într-un final am primit Clexane de 0,6. Nu a vrut nimeni să îmi spună de ce iau concentrația asta atât de mare. Nici nu am vrut să mai aflu cine știe ce chestie care să mă sperie mai rău și m-am conformat.

Următorul pas a fost să mă internez în spital pentru a învăța să îmi fac aceste injecții. Dacă vă internați în spital vi se dau aceste injecții de acolo și în prima seară a venit o asistentă să îmi explice cum se fac aceste injecții cu Clexane pentru că aceste injecții se fac zilnic(până în momentul în care naști) plus încă vreo 4 săptămâni după naștere și de preferat să le faci la aceeași oră. Un alt aspect important este că injecția trebuie făcută în burtică. Interesant este că atunci când merg la analize nici nu mă uit la ac și acum trebuia să învăț să-mi fac singură aceste injecții.

Cum se fac injecțiile cu Clexane

A venit și momentul în care a trebuit să iau lecții și să văd cum se face. Normal că primul instinct a fost să nu mă uit atunci când scoate capacul seringii și își arată seringa dinții. Totuși, mi-am luat inima în dinți și m-am uitat. După prima injecție am crezut că nu voi putea niciodată să fac acest lucru de una singură. Gândindu-mă mai bine, am zis că trebuie să învăț să o fac singură pentru că nu îmi place să depind de nimeni și ar fi fost incomod ca în fiecare zi …. la aceeași oră să deranjez pe cineva să îmi facă injecția. A doua injecție am propus să mă lase pe mine să o fac pentru că vroiam să vadă asistenta dacă mi-o fac corect și mai cu teamă …. mai cu milă că acul ală vroia să mă înțepe și până la urmă am reușit să o fac.

Privit din exterior ar părea simplu. În lateralul burticii strângi puțin pielea pentru a putea să bagi acul seringii ușor oblic. Serul din interior se eliberează treptat și nu trebuie să vă îngrijorați dacă vă învinețiți, dacă după o zi sau două aveți mâncărimi sau în momentul eliberării serului se face o ușoară gâlmă pe sub piele. Toate aceste reacții sunt firești. Eu sunam medicul ginecolog după fiecare astfel de problemă pentru că îmi era teamă.

Clexane este gratuit, dar unde se găsește?

Un alt aspect foarte important este faptul că Clexane este gratuit 100% pentru gravide, dar nu se găsește nicăieri(cel puțin în Galați nu găsești cu siguranță) așa că trebuie să îți cumperi ce hotărăște doctorița. Mie mi s-a prescris Innohep de 4500ui  care a fost destul de dificil să îl procur în ideea în care o cutie cu 10 seringi preumplute costă 155 lei. Doctorul meu de familie mi-a greșit rețeta de 100 de ori în așa fel încât dacă completa cum trebuie rețeta am înțeles că ar fi trebuit să plătesc 220 lei pe 30 seringi, iar pentru că doctorul nu a știut … sau nu știu ce să zic să pot cita ”nu a putut modifica în program” am plătit 340 lei.

Așa arătă injecțiile cu Innohep. Sunt la fel ca Clexane numai că ambalajul exterior este puțin diferit. La aproape 2 săptămâni de când îmi fac aceste injecții recunosc că mă uit cu mare jale la burtica mea care nu arată foarte estetic. Într-o zi se face injecția în partea stângă(cam în dreptul buricului), într-o zi se face în partea dreaptă. Și burtica mea este puțin roșie în ambele laterale. În ambele părți am cel puțin o vânătaie și mai nou nu știu ce s-a întâmplat că atunci când mi-am făcut injecția mi-a dat și puțin sângele și am și un fel de bubiță într-una din părți!!!!

Îmi plâng de milă când mă gândesc că mai am câteva luni bune de făcut aceste injecții și deja burtica mea este găurită toată de nu știam unde să îmi fac injecția de seară.

Sper să nu fi speriat pe nimeni … ba mai mult sper să vă fi fost de folos cu aceste informații pentru că eu mă alarmez la orice lucru nou care mi se întâmplă și caut imediat pe net să văd dacă a mai pățit cineva ca mine și ce soluție a ales!

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook1Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

27 de comentarii

  1. Buna. Imi pare rau de situatie ca trebuie sa suferim de aceasta trombofilie si ca trebuie sa fim tinute altfel sub supraveghere decat celelalte gravidute. Am si eu aceeasi problema ca si tine, eu sunt in 30 saptamani si pana acum am luat aspenter in fiecare zi de la inceputul sarcinii.De saptamana trecuta cu greu am gasit un medic hematolog, eu sunt tot in Galati, nu am fost multumita de dansul dara ltcineva la noi in oras nu este, si mi-a prescris si mie aceste injectii clexane. Mi s-a dat scrisoare medicala de la cabinetul medicului hematolog dar bineinteles k nu era buna pt ca nu aveau contarct cu CAs.Apoi a trebuit sa umblu prin spital sa fac rost de o alta scrisoare medicala.Si la mine medicul de familie mi-a gresit reteta dar m-am dus cu ce trebuie scris si mi-a facut-o exact cum trebuia, se poate modifica!!! Eu am fost de 2 ori si 2 retete mi-a modificat si am primit pana la urma reteta gratuit.Bineinteles ca nu prea gasesti in farmacii clexane, eu am de 0,4, dar intr-un final am gasit la o farmacie si a fost totul ok, dar asta inseamna sa umbli ca nebunul pe strazi din farmacie in farmacie, unii te refuza altii nici nu vor sa auda si putini sunt cei care vor sa te ajute..asta e realitatea!! am fost si eu in prima zi sa-mi arate o asistenta cum se face injectia, si eu sunt f fricoasa dar nu am ce face, a doua zi am facut-o singura fara probleme, iar azi cum ai spus si tu mi-a dat sangele si am ca o galmita si m-am speriat sper sa fie bine.Eu am burtica f mare mi-e greu sa mai fac pliuri si nici nu prea mai vad sub burtica sa fac injectia dar trebuie sa ne descurcam pentru binele lui bebe si al nostru.Tu la ce medic hematolog ai fost? Si la aceste injectii trebuie sa faci niste analize sa fii monitorizata sau cum e? Iti doresc sanatate multa si mult curaj in continuare si sa avem bebei sanatosi si sa-i vedem in brate.

    1. Ma bucur ca pot vorbi cu cineva si sper sa ne putem ajuta pana la finalul sarcinii. Eu in Galati mergeam la doamna doctor Ghilic care m-a sfatuit sa ma duc la hematologul de la Bucuresti mai exact la fundeni. In prezent eu am luat scrisoarea medicala cu clexane de la spitalul din Iasi pentru ca am fost luna trecuta in Iasi sa imi fac Ecografia 4D si asta a fost motivul pentru care am ajuns acolo la hematologie si am fost la doamna doctor Dorohoi care a fost mai mult decat draguta si amabila.

      Daca ai burtica foarte mare si nu iti mai poti face injectiile in burta vezi ca le poti face in picior … cel putin mie asa mi-a spus si poti intreba si tu sau macar sa iti arate cineva cum se fac cele in picior.

      Eu imi fac lunar hemoleucograma pentru ca asa verific trombocitele si mai nou leucocitele care imi cresc pe perioada sarcinii. Mi-ar face placere sa tinem legatura mai des … lasa-mi un mail pe rokolla@yahoo.com sau lasa-mi tu o adresa de mail ca sa ne mai putem consulta pentru ca in primul rand mi-ar place sa imi poti spune si mie de la ce farmacie ti-ai luat clexane.

  2. Draga mea, iti doresc sarcina cat mai usoara si sa treci cu bine si peste aceasta incercare. Nu stiu cum ai puterea sa faci asemenea lucru, eu cred ca as lesina pe loc, daca ar fi sa imi fac injectie in burta, fara sa fiu insarcinata… Take care >:D<

    1. Multumesc Maya! A trebuit sa imi fac curaj singura si am fost foarte sustinuta de scumpul meu sot care are o atentie mult mai mare mai ales in perioada asta putin diferita! Ideea e ca mi-am invins frica si astept cu nerabdare sa va arat micul bebe! Pupici

  3. Buna. Astazi am aflat ca sunt insarcinata. Fericireee maxima dar si frica caci am mai pierdut o sarcina si tocmsi am aflat ca am trombofilie ereditara. Deci : Clexane. De maine ma duc sa “procur” aceste injectii dar mi.e teama sa mi.i le fac. Am inteles ca se fac la 45°. De unde stiu io chestiile astea?? Voi cauta o asistenta sa.mi arate si apoi trebuie sa invat. Bafta tuturor si bebelusi sanatosi cum sper sa fie si al meu.

    1. Si eu am fost foarte panicata la inceput dar m-am obisnuit treptat. Pentru prima oara poti merge la o asistenta sa ti le faca ca sa vezi. Ca principiu nu este chiar o regula sau probleme cum faci injectia ca nu ai ce sa patesti. In cel mai rau caz te invinetesti un pic dar trece rapid. Daca te mai pot ajuta cu ceva iti raspund cu drag

  4. Buna mamici. Si eu am aceeasi problema. Trombofilie ereditara. Nu am stiut niciodata, dar anul trecut am pierdut o sarcina, am facut analizele si s-a descoperit. Acum avem 33 de saptamani de sarcina gemelara. 2 fetite. La fel ca voi, iau Innohep de 4500 in fiecare seara. Din saptamana 28 iau in coapse, nu mai e neaparat in burtica. Ma bucur ca am scapat de vanatai 🙂 Acum asteptam cu mare drag sa le vedem, sa vina momentul intalnirii, dar mi-e si foarte frica. Bafta tuturor burticilor si orice ar fi, nu trebuie sa ne pierdem speranta.

    1. Ma bucur sa s-a descoperit o solutie pentru aceasta boala astfel incat sa putem duce o sarcina pana la capat. Nu ai de ce sa te temi. Totul va decurge bine. Sunt convinsa de asta

  5. Bună mămicilor:) și eu sunt o graviditate de 33 de saptamani cu trombofilic ereditara, și bineînțeles fac anticoagulant de la 17 saptamani ( fraxiparina 0.6).Alex am văzut ca ai scris ca de la 28 de saptamani poți face anti în coapse, ti-a spus asta vreun medic? Mie doctorita mi-a zis sa le fac doar în burtica…și deja nu mai am unde ca sunt plina de noduli. Va pup! Sarcini ușoare și bebei sănătoși!

    1. Buna
      Mie ginecologul mi-a spus sa imi fac in burta atat cât pot si in momentul in care burtica este mare si nu mai am cum sa fac cuta sa imi fac injecțiile in picior(partea de sus) sau in mana.
      Eu am vrut sa scap de injecțiile in burta pentru ca aveam mici temeri de diversa natura si M-am grăbit sa schimb locul. In mana nu puteam sa imi fac pentru ca este incomod si dureros si am zis sa imi fac in picior. Cred ca este dureros si in picior di in concluzie in burta a fost cel mai simplu.
      Sa stii ca rezultatul este același daca optezi pe oricare din aceste 3 locuri.

  6. Buna,si eu am facut acel test de trombofilie si s-a dovedit a fi adevarat
    Mie doctorul hematolog mi-a prescris fraxiparine sunt identice cu clexane,doar ca la noi in constanta nu mai exista pe piata dar au aceeasi concentractie,eu fac de 0,4 ml si eu le-am facut in burta dar eram plina de noduli care cica sunt normali din cauza trombofiliei se formeaza subcutanat niste trombi,eu am ales insa sa mi le fac in picior si le fac din saptamana 28 iar pana atunci am luat aspenter,dar voi mai face si dupa ce nasc inca 6 saptamani
    Tin sa precizez ca astazi am facut 40 de saptamani si astept din moment in moment sa vina bebe care este cam puturos si ii place in burtica.
    Va pup si aveti grija de burticile voastre

    1. Poti alege locul in care iti faci injectia. Poti opta pentru burta, picior sau mana. Si mie imi era teama de burta dar ulterior am realizat ca in burta este cel mai putin dureros. Cand imi faceam injectii in burta aveam si eu mici galme, vanatai si au fost momente cand am avut mancarimi in zona in care ma injectam si cica toate aceste probleme sunt normale.

      Iti doresc nastere usoara

  7. Burtici eu sunt din Brăila, am pierdut prima mea sarcină la 26 saptm, de la trombofilie, acum am 24 saptm fac clexane de 0,4 s i iau si aspenter o dată la 2 zile ca mi.au cam crescut d-dimerii!stau cu frică și așa, mă gândesc să fie de ajuns doza de 0,4. Medicul asta mi.a zis să urmăresc d-dimerii si inr.ul, dacă tot or să crească mă țin de el să.mi dea 0,6 deși nu stiu daca se găsește, cea de 0,4 am găsit până acum ușor să zic așa.Sper să fie bine de data asta!

  8. Am fost si la voi în Galați la OK medical la Dna doctor Iulia Gheorghiță, ptr o a 2 a părere, am un dosar plin de analize, totul numai să fie bn, să fiu împăcată ca am făcut ce trebuia, a fost groaznică prima experiență. As vrea sa nasc la o maternitate modernă, privată chiar, una cu condiții, ce știți?Este vreuna în GL care să te lase cu tăticul acolo? aveți grijă cu trombofilia si sper sa avem copilași sănătoși!

    1. Eu am nascut cu doamna doctor Gheorghita si nu pot sa spun decat ca am doar cuvinte de lauda si multumire. Nu cunosc nici o astfel de clinica pentru ca eu nu mi-am dorit sa asiste sotul la nastere.

  9. Nici nu stii cat ma bucur ca ti-am gasit postarea. Sunt f.speriata. Am facut tromboflebita profunda, sunt insarcinata in 14 sapt si imi fac fraxiparina in burta de 2/zi. As avea mare nevoie de ceva incurajari. Cum ai nascut? Natural sau cezariana?Bebe e bine? Imi fac numai scenarii…unul mai aiurea ca altul. multumesc!

    1. Fetita mea este bine. Are 2 ani si jumatate si am nascut+o prin cezariana. Si eu imi faceam injectii de 2 ori pe zi si nu a fost absolut nici o problena cu copilul sau cu sarcina. Trebuie sa nu-ti faci griji si sa mergi la controale atunci cand iti sugereaza medicul

  10. Buna ziua, vad ca sunt mamici pe forumul acesta cu experienta la clexane. Eu fac clexane de 0,6 in fiecare zi si sunt in saptamana 26 de sarcina. Va rog sa imi spuneti daca e grav sa uit o zi sa fac injectia.
    Multumesc anticipat

    1. Buna ziua

      Nu este o problema daca uiti o zi sa faci injectia. Am patit si eu asa si chiar nu au fost probleme in acest sens

  11. Buna seara,

    Eu imi fac injectii cu fragmin de 0,2ml/5000u si iau aspenter. Medicul mi-a zis sa intrerup tratamentul cu asptenter la 32 de saptamani si cu fragmin la 36. Eu am citit ca injectiile se intrerup cu cel mult 72 de ore inainte de nastere. Voua cum vi s-a recomandat?

    1. Am intrerupt tratamentul cu aspenter prin saptamana 33 sau 34 la indicatiile medicului. Am facut injectiile cu clexane pana in ziua in care mi s-a rupt apa. Timp de 24 de oe nu imi putea face cezariana pentru ca nu se putea din e am inteles de la medici. Din cate stiu este ok sa le intrerupi cu cateva zile inainte de nastere. Daca medicul ti-a sugerat sa faci asa, eu zic sa mergi pe mana lui. Cred ca stie ce face

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *