Home sweet home ….. din februarie sunt ŞOMERĂ

Ieri dimineaţă am avut acea evaluare de care vă vorbeam. Evaluarea personalului bugetar înseamnă să îţi dai tu note la anumiţi indicatori pe care i-a menţionat directorul. Cum mă consider foarte BUNĂ … notele mele au fost maxime, adică 5, rar am mai pus câte un 4,9 ca să nu bată la ochi. Directorul a stat şi ne-a pândit mai ceva ca la un examen la facultate … parcă ce puteam să fac?! Să copii 5-ul colegului din stânga sau din dreapta!!!??
Dupp asta a urmat un interviu. Un interviu stupid după părerea mea, ca de exemplu de ce mi-am pus eu note atât de mari?! Răspunsul a fost pe măsură “dacă nici eu nu consider că sunt capabilă atunci cine?!”.

Astăzi a fost cireaşa de pe tort. Jurista m-a întrebat care este titulatura postului meu şi mi-am dat seama că nu face altceva decât să îmi dea o decizie de restrângere de activitate. La scurt timp am fost chemată în audienţă la director şi anunţată că sunt pe lista cu persoanele care urmează să plece şi că s-a ţinut cont de faptul că nu sunt casatorită, ca nu am copii …… deci nu am obligaţii şi că ăsta a fost unul din criteriile pe care s-a bazat când a luat această decizie. Decizia de restructurare nu am primit-o încă dar ştiu că voi munci până pe data de 28.01.2010.
Acum ce pot spune sunt în căutarea unui nou loc de munca …. şi oare va fi atât de greu să îmi găsesc un nou job?!

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

6 comentarii

  1. Depinde în ce domeniu vei vrea să te reangajezi.Mă doare că în România se întâmplă aşa ceva.
    Când aveam nevoie mai mare de protecţie socială,românii au votat liberalismul.Şi se vede…

  2. Si unde esti? Nici in Bucuresti nu e asa usor,aici ai de infruntat si mai multe pile.Pe tine te-au pe liber nu din cauza lipsei de profesionalism,ci din cauza ca erau altii mai cu pile.Sigur or mai fi ramas fara copii si sot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *