Șosetele îmi dau mari bătăi de cap. Pe de-o parte atunci când este vorba să le spăl mi se pare că la ele trebuie să insist cel mai mult. Pe de altă parte sunt peste tot în casă doar că îmi este foarte greu să-mi găsesc o pereche atunci când trebuie să plec undeva. Acest fenomen se întâmplă cu toți cei patru membri ai familiei. Chiar și micuța Eva are problema asta și evident că vina îmi aparține în totalitate.
Șosetele Ciserom – accesoriile indispensabile din sezonul rece
Temperaturile scăzute nu sunt apreciate de toată lumea. Pe mine mă deprimă zilele ploioase și friguroase. Ca să nu mai zic de faptul că zilele mult prea scurte sunt iar un motiv de neplăcere. De cele mai multe ori încerc să-mi creez câte o atmosferă cozy și vă povestesc mai jos la ce fac referire!
Colecția de șosete Ciserom pentru mine și fetița mea
Ciserom este un brand de șosete extrem de cunoscut. Dacă m-ar întreba cineva nici nu cred că aș ști să numesc vreun alt brand. Sunt diverse alte firme care printre alte piese vestimentare fac și sosete, doar că Ciserom se ocupă exclusiv de soșete și aduc calitatea în prim plan. Consider că puteți să vă orientați către ei dacă vreți șosete de calitate, modele unice, imprimeuri uni sau vesele, etc.