La grădiniță Cristina lucrează foarte mult și doamna este foarte activă în acest sens. Asta mă determină și pe mine să punctez exact ceea ce face la grădiniță și să reiau acasă acele activități pe care nu le stăpânește foarte bine. Activitățile pe care le face și acasă nu face altceva decât să o țină activă și prin joacă să rezolve anumite exerciții. Asta nu înseamnă să stresez copilul sau să o pun să facă doar aceste lucruri acasă.
Isteț de mic – Lumea animalelor (4 – 6 ani)
Am pus foarte mult accent pe cărțile de activități în ultimul timp și tocmai din acest motiv am luat destul de multe. Le mai schimb între ele pentru că se mai plictisește Cristina de ele. Aceasta ar fi cea de-a treia carte de activități pe care mi-am luat-o de pe Libris în ultima comandă.
Isteț de mic – Carte cu exerciții pentru copii de 4 – 5 ani
Dacă este weekend atunci să avem ceva activități extra și cu copiii. Chiar dacă o mare parte din timp îl petrec jucându-se, mă gândesc că exercițiile făcute în joacă i-ar plăcea la fel de mult. O dată cu începerea grădiniței nu mia face foarte multe exerciții acasă. O prind mai rar, ca de exemplu în weekend. Îmi place să văd ce a mai învățat în ultimul timp și să încerc să-i arăt și chestii noi.