Iubesc rochiile și profit mereu de ocazie să-mi mai fac câte o bucurie și să-mi iau câte una nouă. Mi-am luat de pe Bonprix majoritatea hainelor mele de gravidă așa că m-am obișnuit să mai arunc câte o privire pe site și să-mi fac liste de dorințe cu tot felul de produse.

Rochie din jerse
Îmi doream o rochie practică, comodă pentru a putea s-o port toată ziua. Mi-am tot luat rochii elegante care să necesite accesorii potrivite și pe care să le port la bdiverse ocazii. De data asta vroiam ceva cu care să pot ieși în parc sau să fie o ținută casual care să nu fie mult prea pretențioasă. Am gândit această ținută în așa fel încât să pot crea o ținută cu produsele alese așa că despre asta vreau să vă vorbesc acum.
Rochia cu buline este dintr-un material elastic, moale și care este greuț. Îmi place faptul că materialul este greu pentru că rochia nu se ridică și se așează frumos pe lângă corp. Această rochie vine strâmtă în partea de sus și în talie are câteva pense care îi oferă ceva lejeritate și un pic de volum. Îmi place că în felul ăsta se maschează puțină burtică și nu scoate toate imperfecțiunile în evidență.


În viziunea mea este una dintre cele mai practice rochii. Culoarea, dar și modelul îi permite să fie combinată cu multe alte accesorii sau piese vestimentare. Ca să nu mai vorbesc de preț care este extrem de accesibil. Mi se pare că Bonprix a lucrat foarte mult la capitolul transport și coletul ajunge acum în doar câteva zile, iar prețurile produselor sunt foarte prietenoase și chiar se merită să investim în haine de pe acest site. Marea majoritate a produselor sunt calitative și chiar se merită să facem cumpărături online de aici.


Sandale cu talpă joasă
Sandalele cu talpă joasă sunt nelipsite din ținutele mele zilnice. Cred că sunt extrem de potrivite atunci când trebuie să pleci de acasă cu doi copii după tine și chiar dacă aș ieși singură tot la genul ăsta de încălțăminte aș apela. Sunt comode, perfecte pentru mersul pe jos și, în plus, au un model foarte drăguț care le fac ușor mai cochete.
Bonprix este un site foarte bine aprovizionat și îmi place că pot găsi mărimi extrem la ei. Eu port o mărime destul de mare și mi se întâmplă frecvent să nu găsesc mărimea mea la diverse produse care îmi plac. Pe acest site nu prea întâmpin probleme de genul și chiar m-am bucurat că mi-am găsit acest model de sandale .
31 de comentarii
Superbă că întotdeauna!❤
Îmi place foarte mult rochia și îți stă tare bine cu ea ,dar și sandalele sunt superbe ! Să le porți cu mare drag !
Ador aceste sandale. Sunt tare chic. De obicei, bulinele nu sunt preferatele mele dar mi-am schimbat părerea. Pe tine te prind tare bine
Chiar sunt foarte frumoase, cel putin rochita , cu bulinute si sandalutele joase sunt preferatele mele, sa le porti cu placere !
Este superba rochița îți sta super bine cu ea iar sandalele sunt foarte frumoase!Sa le porți cu drag!!
Sunt foarte frumoase… Sa le porți cu plăcere… Sandalele sunt demențiale
Eu port atat tinute casual cat si mai elegante. Foarte faina rochita, chiar se vede ca te simti bine in ea.
O tinuta chic îmi place!
Mie îmi place să mă îmbrac cat mai comod,foarte drăguță rochița.
Tinuta e minunata! O rochita tare faina, cu siguranta mi-as dori si eu una.
Foarte drăguță rochiță cu buline dar si sandalele sunt foarte frumoase, să le porți cu mare drag in continuare
Rochita este tare drăguță. Ador bulinele.
Îmi place mult rochița cu buline! Îți vine bine!
Îmi place ținuta ta! Rochita e tare frumoasă iar sandalele sunt foarte comode!
Iti vine minunat intreaga tinuta! Sandalutele sunt perfecte pentru vara!
foarte frumoasa ținuta ta
Ador bulinele❤Rochia îți stă minunat iar sandalele se potrivesc foarte bine cu tinuta ta
Cat de frumoase sunt sandalele!!! Eu incerc sa gasesc un echilibru dintre comod si frumos, iar o rochitele se incadreaza perfect
Îți vine foarte bine rochia cu buline! Și sandalele îmi plac, sunt pe gustul meu.
Imi place foarte mult rochia,iti vine perfect!imi plac foarte mult si sandalele!sa le porti cu drag!
Îmi plac mult hainele practice și comode. Rar adopt stilul elegant.
Si mie imi plac rochitele, le port si iarna si vara.Imi plac si sandalele tale, sunt foartw dragute.
Imi place mult rochita aleasa de tine. Imi plac si hainele lejere, cat si cele casual
Rochia cu buline imi place mult, trebuie sa imi iau si eu una.
Am vrut sa imi comand si eu rochia aceasta,imi place mult, dar o sa zic pas, caci nu cred ca era buna si pt,burtica mea. Arati foarte bine dupa nastere!
Imi plac ambele, sa le porti cu placere, ai gusturi foarte bune in materie de haine, imi plac foarte mult alegerile tale!
Îmi place mult de tot rochița cu buline. Este printul meu preferat atunci când vine vorba de rochițe sau cămășuțe.
E minunat modelul sandalelor! Asa vesele si dragute pentru vara! De rochie nu mai zic e superba! Eu nu am rochite cu buline. O sa ma uit ce noutati mai au pe Bonprix.
Arăți foarte bine, felicitări!
Desigur, are și rochia aportul său! 🙂
Sincer vorbind, ai ales o ținută grozavă!
Este atat de frumoasa rochiță si se potriveste cu aceste sandale
Rochiile cu buline sunt preferatele mele! Iti sta foarte bine cu aceasta tinuta!