Rochii de ocazie pe care am pus ochii

Niciodată nu m-am gândit că voi fi nevoită să trăiesc restricții de genul. Ultimele luni au fost complet diferite de tot ceea ce am trăit până acum. Chiar și acum sunt ușor temătoare de a mă apropia de persoane noi. Evenimentele au fost anulate, dar sunt convinsă că în scurt timp vom intra în normal și ne vom putea relua activitățile. Eu mă gândesc cu groază că ar trebui să fac botezul fetiței și voi fi restricționată în ceea ce privește numărul de persoane care vor putea fi prezente.

Ca în situația mea sunt multe persoane. Sunt persoane care și-au anulat nunțile și cred că asta te dă puțin peste cap, cu atât mai mult cu cât o parte din cheltuieli sunt deja făcute și pregătirile sunt începute. Amânarea cu un an sau chiar cu mai multe luni poate da peste cap toată organizarea. Eu prefer să nu fiu luată prin surprindere și pentru că am câteva invitații la câteva evenimente de genul am zis să arunc o privire pe site-urile de haine și am văzut câteva rochii de ocazie pe care le-aș putea purta la evenimentele viitoare.

Rochii elegante pentru evenimente

Sper ca anul ăsta să mai avem parte de evenimente așa că eu am îndrăznit să arunc o privire pe www.felamo.com pentru că aici am găsit o gamă diversificată de modele de rochii și prețuri accesibile.

Rochiile brodate sunt perfecte pentru vară. Multe din evenimentele care vor avea loc în perioada următoare vor fi în aer liber așa că o rochie de acest gen va fi absolut perfectă pentru o petrecere în aer liber. Pentru asta este nevoie de o vreme puțin mai caldă. Nu cred că va mai ține mult vremea asta capricioasă și sunt convinsă că în scurt timp ne va lovi căldura.

O rochie glamour te poate scoate din anonimat. Dacă vrei să ieși în evidență o rochie de genul este potrivită. Mie personal mi se pare puțin cam mult și parcă este prea mult sclipici de această dată. Evident că asta este strict părerea mea, dar sunt multe persoane care ar putea purta o astfel de rochie fără a se simți că au exagerat în vreun fel. Eu admir modelul și îmi place mult cum vine pe un corp perfect.

Am o pasiune pentru rochiile acestea cuminți, de școală. Le asociez cu uniformele școlare de pe vremea mea. Îmi plac modelul și cred că poate fi purtată cu succes la o petrecere de zi. Nu este o rochie de seară, dar cum o mare parte din evenimente au loc ziua cred că aceasta ar fi o alegere bună.

Sunt curioasă care dintre aceste rochii este preferata voastră? Credeți că vom mai avea voie să participăm la evenimente până la sfârșitul acestui an?

You may also like

18 comentarii

  1. Preferata mea este ultima rochie, aș putea s-o îmbrac și la servici.Dar merge și la anumite ocazii.

  2. Primul model este tare frumos,cred ca este potrivit pentru o cununie civilă, al doilea merge la mai multe tipuri de evenimente speciale, ultima este interesantă

  3. Ce frumoase sunt toate!!Primele doua le ador si chiar imi plac foarte,foarte mult!Cred ca orice femeie imbracata cu aceste rochii va arata splendid!

  4. Ca de obicei ne surprinzi frumos cu aceasta frumoase modele de rochii!toate sunt frumoase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *