Întâmpină toamna cu energie maximă

Odată cu încheierea verii și începerea toamnei, ne luăm rămas bun de la atmosfera de vacanță, întorcându-ne la responsabilitățile de zi cu zi. Fie că vorbim despre job sau facultate, sau chiar de ambele, trebuie să oferim ce este mai bun din noi, să ne focalizăm obiectivele și să ne depășim de fiecare dată limitele. Cu toate acestea, trecerea de la un sezon la celălalt poate deveni dificilă, influențându-ne starea de spirit și implicit, nivelul de energie și motivare. Însă, apelând la mici trucuri, poți întâmpina toamna aceasta cu energie maximă.

Life Care®  are pentru tine o selecție specială de produse, perfecte pentru acest început de sezon care te vor ajuta să-ți reechlibrezi organismul și mintalul, dar și sfaturi practice astfel încât să te bucuri de toamnă în cea mai bună formă.

  • Îmbunătățește-ți memoria

Prima schimbare trebuie începută la nivel mintal. După o vacanță binemeritată, ne-am relaxat atât trupul, cât și mintea, făcând ca întoarcerea la birou sau la facultate să devina destul de grea. Dacă te confrunți cu o lipsă de concentrare care îți afectează memorarea celor mai importante lucruri, atunci ai nevoie de puțin ajutor. Nu trebuie să faci eforturi excepționale, ci să-i oferi organismului tău ceea ce are nevoie. Noul produs lansat în această toamnă, Life Impulse® NeuroBooster Complex este un supliment alimentar ce conține vitamine și 3 ingrediente speciale: Brahmi (5:1), extract de Gingko Biloba (5:1) și L-triptophan ce contribuie la creșterea capacității de concetrare, îmbunătățirea memoriei și reducerea stresului.

Schimbările sezoniere, de la cald la frig și invers influențează starea generală a oricărei persoane, afectând implicit și imunitatea. Dacă vrei să stai departe de dispozițiile mai puțin bune, de alergii, și de răceli, ia în calcul sfaturile oferite de Life Care®:

Bea ceai

De mici copii, știam că ceaiul reprezintă un remediu rapid și eficient împotriva multor afecțiuni digestive, dar și pentru insomnii. De data aceasta, alege ceaiuri cu mixuri speciale de plante care te vor ajuta să treci cu bine de această perioadă. Imunitate – Ceai Eco din plante si fructe Meal Balance® este un ceai plăcut aromat, dintr-un amestec special de cătină, măceșe, mentă, mere, portocale și hibiscus ce pot susține sistemul imunitar, digestiv și poate ajuta la detoxifierea organismului. Planta tropicală de Hibiscus poate proteja celulele din organism de stresul oxidativ și poate avea efect relaxant.

Consumă suplimente alimentare naturale

Pentru un boost de imunitate, apelează cu încredere la un supliment alimentar eficient. Life Impulse® EchinaPlus este un supliment alimentar care aduce beneficiile sinergice ale tripletei formate din Echinaceea, Propolis și Vitamina C din măceș, surse naturale ce ajută sistemul respirator, cunoscute și pentru efectele benefice asupra funcționării normale a sistemului imunitar.

Apelează la remedii naturale

În cazul în care deja ai căpătat o răceală, nu mai amâna și încearca să o tratezi cu ingrediente naturale. Siropul BIO de miere pentru tuse, cu fenicul și cimbru Kräuter® este un calmant natural ce combate tusea seacă, calmează iritațiile provocate de ea și calmează răgușeala. Menține sănătatea gâtului și a căilor respiratorii.

Asadar, alaturi de Life Care®  , poți trece foarte ușor de această tranziție a anotimpurilor cu multă energie și stare de bine! Acum este mai bine să previi și să folosești produsele potrivite, iar Lifecare oferă o gamă diversificată de produse care pot rezolva și trata multe probleme.

You may also like

9 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *