Produse de răsfăț de la Cupio

Cupio este o firmă extrem de cunoscută pentru produsele de îngrijire a unghiilor pe care le are. Am folosit și eu câteva oje clasice de la ei și manichiura mea semipermanentă mi-o fac doar cu produse Cupio. Calitatea se vede și nu am nici un dubiu că sunt niște produse profesionale. Interesant este că în cadrul celei de-a doua întâlniri de bloggerițe am primit un cadou din partea lor. Cadoul a cosntat din produse cosmetice și am fost curioasă să le încerc și pe acestea.

Beauty Blender Cupio

Eu folosesc foarte des beauty blender pentru aplicarea fondului de ten sau chiar a corectorului. Mi se pare că eficiența este mult mai bună decât cu o pensulă. Produsul se întinde frumos și uniform pe ten. De când am descoperit un astfel de beauty blender vreau să spun că sunt de nedespărțit de el. Îl iau cu mine peste tot, chiar și în vacanță.

Burețelul de la Cupio este primul de culoare roz. Am maifolosit negru, mov sau galben. Este foarte practic și chiar foarte fin. Mi se pare că este mai pufos decât ce-am mai folosit eu până acum. Acesta se udă înainte de folosire, timp în care el își mărește volumul. Se stoarce ușor pentru a elimina excesul de apă și apoi se aplică produs pe el. Acest pas de udare este important pentru a nu absorbi mai mult produs decât trebuie. În felul ăsta produsul se fixează foarte bine și nu mai rămâne deloc pe burețel.

Luciu de buze metalic mat

Anul ăsta a fost un trend cu luciurile de buze mate doar că acesta pe lângă faptul că este mat are și o textură metalică. Este primul luciu de buze de acest gen. Mi se pare interesant și nu este foarte aprins. Mă așteptam să am buzele instense și un auriu pronunțat. În realitate este o culoare plăcută și purtabilă cu un finish drăguț.

În plus, în pachet am primit o mini agendă și un pix cu logo-ul Cupio. M-am bucurat de aceste cadouri pentru că tot anul acesta am folosit o agendă în format mare de la ei și sper ca și în 2019 să-mi facă o astfel de surpriză.

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE<br>Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

You may also like

12 comentarii

  1. Luciu de buze metalic? suna interesant dar ma gandesc ca pentru un machiaj de seara merge mai bine, nu? Sau pentru un eveniment mai special la care mai mergi. Buretelul de machiaj ma atrage mai mult. Am unul ieftin din dm, dar sunt sigura ca cel de la Cupio face treaba mai buna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *