Nu pot să spun că duc lipsă de cosmetice. Am de unde alege. Soțul meu îmi spune că se vede că n-am avut cosmetice când eram mică pentru că acum îmi iau tot felul de nebunii. Evident că el nu înțlege cum mă ajută fiecare în parte și cum le folosesc. Cert este că am câte 3-4 creme de corp desfăcute, geluri de duș mai multe, etc. Le folosesc în funcție de preferințe sau de cât de repede îmi doresc să scap de ele.
Inițial am zis că sar peste această postare care se vrea a fi lunară pentru că am considerat că nu am suficiente produs. Când le-am adunat pe toate, am realizat că totuși s-au strâns ceva produse și nu avea nici un rost să vi le arăt luna viitoare. Să vă povestesc câte puțin despre fiecare și experiența mea cu acestea.
Produse consumate de îngrijire a corpului
În această categorie am adăugat gelurile de duș care au fost ceva mai multe ca de obicei. Gelul de duș cu orez de la Bottega verde a avut o consistență destul de lichidă. Mirosul a fost foarte plăcut, gradul de spumare a fost ok doar că s-a consumat mult prea repede. Eu l-am primit cadou la o comandă plasată pe site, dar găsiți mai multe geluri de duș de la ei aici.
Gelul de duș gomant de la Yves Rocher a fost waw. Mirosul era absolut demențial și consistența ușor lichidă și avea niște puncte negre prin el. Nu am identificat ce sunt exact, dar mi-a plăcut că îmi lăsa pielea foarte catifelată. Gelul de duș exfoliant de la Dove mi-a plăcut doar că aș încerca altceva. Nu pot să spun că l-aș recumpăra pentru că mi s-a părut mult prea dens și parcă nici spumă nu făcea atât de multă.
Crema de mâini și călcâie de la Techir mi-a plăcut mult. Eu am folosit-o mai mult pentru călcâie și foarte rar pentru mâini. Pentru călcâie mi s-a părut chiar ok și picioarele mele arată tare bine. O găsiți aici dacă vreți s-o încercați și voi.
Produse pentru ten
Masca de față cu miere de manuka de la 7th Heaven mi-a plăcut tare mult. Este o mască tip peel off care pare o fi ca o miere și îmi lasă tenul foarte luminos și hidratat. Din acest plic se poate foloosi de 3 ori. Problema este că eu am lăsat-o într-o parte și s-a vărsat o parte din ea. Am apucat să-o aplic de 2 ori și o puteți încerca și voi pentru că merită. O găsiți aici.
Serul antirid de la Yves Rocher mi-a plăcut mult de tot. L-am aplicat cam o lună și jumătate în fiecare seară. Îmi lăsa tenul foarte neted și dimineața nu mă trezeam cu tenul gras chiar dacă eu am tenul mixt. În ceea ce privesc ridurile, nu prea mă pot pronunța că n-am văzut nimic spectaculos. Intenționez să-i fac un review separat.
Fondul de ten Maybelline l-am luat de afară. Nu-mi amintesc dacă am încercat sau nu nuanța, dar cert este că este ușor mai deschisă ca a tenului meu. Aplicatorul sub formă de burețel mi s-a părut waw. Cu ajutorul burețelului îl întind pe ten și apoi vin cu un burețel care îl uniformizez. Văd că s-a cam oxidat și nu-l mai folosesc.
Săpunul lichid este de nelipsit. De data asta am folosit un săpun lichid Balea cu soc și cireșe care miroase tare bine, dar s-a consumat foarte rapid. Săpunul lichid Dove este preferatul meu. Are o cremozitate aparte și este foarte spornic.
Produse consumate de îngrijire a corpului
Stick-ul de la Dove l-am găsit rătăcit printr-un sertar cu cosmetice. Am folosit o perioadă foarte lungă de timp acest produs antiperspirant pentru că era bun în cazul meu. Eu transpir foarte mult și acest produs mă ajuta. Problema este că-mi îngălbenește bluzele albe sau le pătează cu alb pe cele negre și nu l-aș recomanda.
Deodorant Balea fără aluminiu. Nu-l încercam dacă nu vedeam că este fără aluminiu. În plus este o formulă concentrată și 200 ml de produs echivalează cu 400. Mirosul este extrem de puternic. dacă mă dau cu spray în cameră aproape că nu mai pot respira. Nu m-a convins așa că voi reveni la Nivea Invisible.
Apa de toaletă Yves Rocher a fost edeiție limitată de Crăciun. Mirosul a fost unul plăcut și ușor dulce. Exact pe gustul meu și l-am folosit până la ultimul puf. Nu cred că se mai găsește, dar la colecțiile de Crăciun să fiți pe fază pentru că scot niște produse waw.
Uleiul hidratant de păr cu ulei de argan de la Farmec nhu m-a dat pe spate. Am zis că uleiul de argan face minuni pe păr, dar nu. N-am văzut nimic spectaculos și nu mi-a plăcut să-l aplic nici după ce m-am spălat pe păr pentru că mi-l încărca și nici pe părul uscat. L-am mai folosit când și când înainte de a mă spăla pe păr.
Odorizantul de cameră de la Areon este cel mai bun produs ever. Miroase foarte bine în cameră de la acest produs. Este un miros plăcut și nu este deloc deranjant. Cred că sunt la a treia sau a patra sticluță și nu mă mai satur cumpărându-l. De obicei aleg vanilie și de această dată am optat pentru vanilie neagră. Depinde de preferințele fiecăruia.
În fiecare cameră am câte o cutie din asta de șervețele Cien de la LIDL. Le folosesc pentru orice și, în plus, le folosesc foarte mult în baie. Pe față eu mă șterg doar cu șervețele uscate. În felul ăsta sunt sigură că folosesc doar produse foarte curate și sunt recomandate. Nu este indicat ca prosopul pe care-l folosești pentru mâini să-l folosești și pentru față. Iubesc să-mi cumpăr diverse lucruri din LIDL și îmi plac și dischetele demachiante de la ei.
21 de comentarii
Ai strâns câteva produse
Produse foarte faine, produse de la Dove, Bottega Verde, Yves Rocheam terminat si eu cateva.
Săpunul lichid de la Dove îl folosesc și eu
Deodorant Dove folosesc si momentan nu l-as da pe nimic. De unde ai luat parfumelul de camera?
Vad ca avem cateva produse in comun. Vazand fondul tau de ten, mi-am adus aminte de corectorul Maybelline pe care il am de mult timp pe lista. Nu stiu de ce nu l-am cumparat pana acum.
Și eu folosesc produsele de la Cien.. Gelul de duș Yves Rocher l-am avut și eu.. Masca 7Heaven abia am cumpărat-o și abia aștept să o testez
Din ce ai folosit mi se pare interesant serul antirid de la Yves Roches.
Ma tenteaza masca de față cu miere de manuka de la 7th Heaven.Am cumparat cateva din aceste masti pentru a le face cadou dar nu le-am incercat niciodata.
Din ce ai tu aici, am încercat gelul dedus de la BV și de la Maybeline corectorul- care are același buretel. Și mi-au plăcut foarte mult.
Cate produse! Imi e tare greu sa ma organizez pentru astfel de articole. Cred ca trebuie sa fiu mai organizata. Mastile de 7h Heaven ma tenteaza.
Șervețelele si dischetele de demachiere din lidl sunt pe lista mea de consumate in fiecare luna
Pordusele de la Yves si acel Dove il am si eu. Ai consumat cateva bunatati frumoase!
Vara consum foarte multe produse cosmetice, geluri de dus și creme de corp, masti de par, masti de fata.
Săpun de la Dove este și preferatul meu.
Îmi plac produsele de la 7th Heaven, vreau sa o incerc și pe acesta. Uleiul pentru păr îmi place tare mult. Ai terminat ceva produse.
Ăla e fond de ten de la Maybelline? Puteam să jur că e anticearcănul pe care îl am și eu. Există așa fdt? Tare! În rest aș vrea să încerc deodorantul de cameră Areon. De unde îl cumperi tu?
Valeu, dar ai terminat ceva produse,nu gluma. Produsele Dove sunt printre preferatele mele.
Ohoooo, ai terminat ceva produse! Mai toti barbatii se mira de cate produse diferite folosim pentru ingrijire sau makeup. Am vazut de mai mult timp produsele Techir in Constanta si as vrea sa le ofer si eu o sansa. Par foarte interesante.
dischetele demachiante de la Cien imi plac si mie, dar alea ovale, mai mari. Alea rotunde mi se par prea mici.
Subscriu la ce ai spus despre deodorantul Dove – este eficient, dar pateaza hainele. In plus, eu am renuntat la el pentru ca aveam mancarimi de piele. Mi se pare ca usuca mai tare decat alte produse de acelasi tip.
Oooo. Ai consumat ceva! Imi plac acest gen de articole. Chiar as dori sa le regăsesc pe blogul tau mai des.
Waw! Cate produse ai terminat. Si mie imi plac produsele Cien, sunt ieftine si bune.