Locuiești la curte? 4 idei pentru a-ți pune la punct locuința

Locuința noastră este locul unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului nostru liber. O casă ordonată și curată este admirată, fiind visul oricărui membru al unei familii. O locuință la curte implică și existența unor anexe și o preocupare specială pentru ordinea din casă și din curte. Confortul casei și buna organizare a lucrurilor din curte sunt principalele acțiuni spre care trebuie să ne orientăm. Iată patru soluții pentru a-ți pune la punct locuința și a te bucura pe deplin de casă și de curtea ta.

Amenajarea unei magazii pentru depozitare

Locuitul la curte implică existența mai multor articole pe care le putem folosi la menținerea curățeniei, la micile activități de grădinărit sau pentru orice alte activități. Este foarte important să avem un spațiu unde să putem depozita aceste lucruri. Ridicarea unei anexe de genul unei magazii se poate face cu costuri reduse și în câțiva pași. Este nevoie de câteva plăci de USB, țevi metalice și un aparat de sudură precum acesta.

Țevile metalice pot fi unite între ele cu ajutorul aparatului de sudură, iar pereții și acoperișul magaziei pot fi compuse din plăcile de USB. În câteva ore puteți ridica magazia perfectă pentru a depozita o mulțime de lucruri. Puteți depozita cauciucurile mașinii, lucrurile mai vechi pe care nu le mai folosiți.

Optează pentru boilere electrice dacă locuința ta nu este racordată la gaze

Confortul unei locuințe la curte nu este cu nimic mai prejos decât cel al unei locuințe din marile orașe. Baia ocupă un loc special și avem nevoie de apă caldă tot timpul. Un bolier electric este prevăzut, după cum probabil bine știți, cu un rezervor care menține apa pe care o încălzește în continuu. După ce boilerul a fost montat în baie, trebuie doar să îl mențineți în priză și vă veți bucura de apa caldă la orice oră. Un boiler electric încălzește apa foarte repede și este ideal pentru a face economii la factura de energie electrică. Boilere moderne sunt prevăzute cu un sistem inteligent care consumă curent doar pentru a se reîncărca și a încălzi apa pe care ulterior o menține caldă. Un boiler electric se dovește a fi ideal pentru orice baie din orice locuință.

Amenajează o grădină cu stil

Să plantezi gazon, pomi decorative și floricele viu colorate pentru a schimba total înfățisarea unei curți și a pune în valoare aspectul unei locuințe. Poți opta și pentru ridicarea unui foișor și folosirea unui mobilier rustic de grădină. Astfel, poți obține o grădină adorabilă.

Opteaza pentru termopane in locul clasicelor geamuri

Termopanele dau un aspect modern unei case. Pot izola fonic și termic foarte bine locuința și aceasta poate avea un grad de confort mult mai ridicat. Acestea sunt mult mai rezistente și nu se sparg cu ușurința cu care se poate sparge un geam clasic.

Dacă vă doriți o locuință modernă și confortabilă, vă puteți inspira din aceste idei și veți avea o curte și o casă de care vă veți simți mândri.

Tu de ce ai nevoie pentru a-ti pune la punct locuinta?

You may also like

18 comentarii

  1. Eu stau la casa si vara asta cu asa ceva m-am ocupat. Am mai lasat ceva si pe vara viitoare sa nu ma plictisesc.

  2. De acord cu lucrurile punctate de tine, magazia e foarte utila, daca ai loc unde sa o pui. Din pacate, in zilele noastre, e foarte greu sa achizitinezi o casa cu teren mult.
    Insa daca magazia nu este posibila, ideal ar fi un pod.

  3. Locuiesc la curte , iar aceste aspecte sunt foarte importante. Daca nu aveam termopane auzeam muzica vecinul la ora 12 noaptea de nu puteam sta in casa așa se aude mult mai puțin, iar fără magazie e foarte rău. Acolo depozitam diferite lucruri cum ar fi lemnele, ustensilele de grădinărit și multe altele.

  4. e pacat sa locuiesti la curte si sa nu ai loc de o gradina cat de mica. Care mai e farmecul de a locui la casa daca nu poti avea 1-2 pomi si niste flori macar? E si de munca daca vrei sa ai grija de ele, dar merita pentru ca e o senzatie foarte misto sa iti bei cafeaua dimineata la umbra privind la trandafirii din gradina.

  5. Nu locuiesc la curte si din pacate nu am un spatiu de depozitare corespunzator. As mai avea nevoie de inca un apartament sa pun acolo tot ce folosesc rar, boxa e prea racoroasa pentru anumite lucruri. As pune cartile vechi acolo, dar imi e ca se deterioreaza rapid, si nu vreau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *