Prima comandă pe 1001cosmetice.ro

1001cosmetice.ro este un site cu foarte multe produse. Multe dintre ele fac parte din firme cunoscute și prețurile sunt unele prietenoase. Am mai cochetat în trecut cu intenția de a da o comandă de pe site, dar m-am răzgândit pe ultima sută de metri din motive necunoscute. De Black Friday am fost captivată de oferta lor și am îndrăznit să dau și eu o comandă de cosmetice. Nu am luat doar pentru mine ci am să dau și cititoarelor mele câteva.

Recunosc că am apelat doar la chilipiruri și n-am luat nimic care să coste o avere. Întreaga comandă m-a ajuns relativ puțin. Noutatea a venit în momentul în care am optat expedierea coletului prin poștă, cu mențiunea că acesta ajunge cu 2 zile mai târziu ca și curierul, și că-mi va fi adus direct la ușă. Diferența era oarecum micuță de preț și am mizat pe faptul că oricum merg o dată la două zile la poștă și dacă nu primeam coletul la ușă, îl ridicam eu. A ajuns la ușă și chiar am fost tare mulțumită.

Un alt aspect interesant și nemaiîntâlnit a fost plata cu cardul. Faptic, am bifat acest lucru pe site și în momentul plasării comenzii mi s-a zis că voi fi contactată de un reprezentant în acest sens. Concret, eu am plasat comanda pe 25 noiembrie seara, a urmat weekend, zile libere și chiar nu știam dacă în definitiv voi primi sau nu produsele alese. Am fost sunată să mi se zică că nu mai este nu știu ce produs pe stoc și să-l schimbe cu o altă nuanță. Am schimbat! Apoi mi s-a comunicat că trebuie să fac eu plata în contul de pe site conform facturii și ulterior să mi se trimită coletul după ce primesc banii. O procedură cam întortocheată și după părerea mea, ne cam scărpinăm după ureche. Un minus la acest capitol.

Să vă povestesc exact ce mi-am luat pentru că m-am umplut de rujuri, gloss-uri și farduri. A fost o bucurie enormă când am văzut coletul acesta plin cu bunătăți și dacă voi mai avea nevoie de ceva, am să țin cont și de acest site. Comanda mea pe 10001cosmetice.ro a fost compusă din:

  • Ruj Catrice Ultimate Colour Kiss me if you can
  • 2 Rujuri Catrice Ultimate Shine Berry Delicious și Pink a Berry
  • 2 Lip Balm Catrice Sheeers și Go Flamingo Go
  • Gloss Catrice Berryland
  • 2 Lip Polish Catrice Red Volution ambele
  • 3D eyeshadow Essence Irresistible chocolates
  • Metal glam eyeshadow Essence
  • 2 MATT eyeshadow Catrice Vannilaty Fair și Jump Up and Brown
  • Absolute Eye Colour Catrice Petrolling Stones
  • Jumbo Eye Pencil Essence
  • Oja Essence The Nudes
  • Oja Margaret Astor Cotton Candy

Sunt foarte mulțumită de produsele primite. Este prima oară când reuşesc să+mi iau produse Catrice şi poate şi de aici interesul de a comanda un număr atât de mare de produse e la această firmă. Au ajuns într-o stare perfectă și a fost un adevărat răsfăț să văd că o punguță atât de mare de cadouri au intrat în posesia mea.

Știți de site-ul 1001cosmetice? Care este experiența voastră cu acest site?

You may also like

15 comentarii

  1. Da, am auzit de acest site doar ca nu am comandat niciodată de pe site-ul lor tot asa din motive necunoscute. Produsele arată chiar bine la prima vedere, ne vei spune tu ulterior ce și cum își fac treaba..

  2. Da, ar trebui sa introduca si ei plata cu cardul…e mult mai simplu. Si eu cand dau comenzi la ei, ma asigur ca merg sa scot banii sa platesc curierului! 😀
    Spor la testat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *