Nu intenționam să vă povestesc despre vacanța mea petrecută în familie, dar pentru că am primit câteva mesaje, am decis să vă povestesc ceea ce-am făcut în ultima săptămână. Dacă mă urmăriți pe facebook sau pe instagram probabil că ați văzut deja câteva poze din vacanța mea.
Vacanța a fost plănuită cu ceva timp înainte. Urma să plecăm 2 mașini din Galați către o mătușă a soțului care stă într-un sat la 50 km de Cluj. Plecam cu socrul, cumnatul, cumnata, nepotul și părinții cumnatei. Adică suficient de mulți cât să gătească săraca femeie pentru o armată de oameni. Cu o săptămână înainte de plecare soțul meu s-a simțit foarte rău. Nici acum nu știu exact motivul amețelii de care a suferit și pentru că nu-i dădeam de capăt sub nici o formă, cu 2 zile înainte de plecare m-am dus cu el la urgențe. La consultat acolo câțiva medici și a plecat cu un tratament de la urgențe.
Socrul meu a insistat să mergem. Eu sinceră să fiu nu vroiam să merg atâta drum din cauza faptului că știam starea lui de sănătate. Nu prea am avut cu cine să mă înțeleg și am plecat într-un final. Drumul foarte lung. Am făcut aproape 11 ore cu tot cu opriri. Cristinei i-a fost rău, vroia periodic să facă pipi și când ajungeam în peco îi trecea, etc.
4 zile petrecute la țară
Așa cu v-am mai spus, am fost într-un sat în apropiere de Cluj. Un sat frumos și foarte liniștit doar că pe mine liniștea nu mă mulțumește. M-am obișnuit cu alt ritm de viață și acest stil de viață nu este pentru mine. Totul este verde în jur, numai dealuri înverzite, fără pic de semnal la telefon, norocul meu a fost că de câțiva ani și-au pus cablu și te mai poți uita jumătate de oră la televizor, au și un mic wireless care nu prea mergea, dar spre deosebire de alți ani când mergeam aici și nu aveau deloc, a fost un mare pas înainte. Nu se pune problema de duș și nici toaletă în casă. Acum este în plan ceva de genul.
Efectiv speram să treacă mai repede zilele să pot ajunge și eu la civilizație. Visam să mă pot relaxa într-un duș și să stau tolănită în pat și să mă uit la televizor. Nu fac eu mare lucru acasă, dar am și eu tabieturile mele. Simțeam că timpul trece mult prea greu.
În aceste zile am mâncat foarte mult. Mult mai mult decât ar fi trebuit și mișcare nu am făcut cine știe ce. În weekend au venit și verișorii soțului și am mai stat la taclale cu ei. Am fost să căutăm alune și mure pe dealurile din împrejurimi. M-am echipat corespunzător cu cizmele mele de cauciuc și am pornit la drum. Ne-am întors cu o mână de alune fiecare și am mâncat câteva mure.
Seara așteptam vacile. Copiii erau fascinați să stea la poartă și să le vadă trecând. Cristina vroia să le ia în brațe, să le dea de mâncare. Chiar își dorea să se apropie cât mai mult de ele. Cam astea au fost activitățile mele de acolo. În rest am stat și m-am bucurat de răcoare. Acolo era mult mai răcoare ca în oraș și de multe ori stăteam cu vesta pe mine chiar și în timpul zilei.
În vizită la Salina de la Turda
Eu am mai fost la salină, dar nepotul nostru nu și își dorea mult să o vadă. Ghinionul nostru a fost că atunci când am ajuns nu era curent. Totul mergea pe generator în interior și era foarte, foarte aglomerat. Erau 2 parcări pline și mașini lăsate pe marginea drumului. Am renunțat la ideea asta și nu am mai intrat chiar dacă s-a lăsat cu lacrimi.
2 zile petrecute în Alba Iulia
Rezervasem pe booking 2 garsoniere și un apartament în Alba Iulia. Nu cred că mai mai stat aici vreodată și vroiam să ajung la cetate. De fapt inițiativa nu mi-a aparținut. Cumnatul meu s-a ocupat de aceste detalii și tot e a vrut să mergem și la cetate. a făcut o alegere bună pentru că este foarte spectaculoasă și chiar interesantă.
Cazarea a fost foarte bună și desul de aproape de cetate. Mergeam pe jos 15-20 minute. La cetate ne-am plimbat cu bicicleta, am făcut înconjurul cetății pe jos și am mâncat la un restaurant medieval. Evident că prețurile sunt ușor mai mare având în vedere că este un obiectiv turistic foarte vizitat, dar o dată-n viață trebuia să bifez și asta.
La ora 12 se schimbă garda și am fost și noi prezenți într-una din zile când a avut loc acest eveniment. A fost frumos și spectaculos. Dacă ajungeți în zonă, ar fi frumos să vedeți exact cum se pregătesc acești oameni.
Drumul spre casă a fost foarte anevoios și mult mai complicat decât cel la dus. Cristinei i-a fost mult mai rău și abia în apropiere de casă m-am gândit să-i cumpăr pastile de rău de mașină. Am oprit de 100 de ori pe marginea drumului pentru diverse necesități fiziologice a copilului și ne-am lovit și de o căldură groaznică. Ca să fie setul complet, aerul condiționat de la mașină mergea și nu prea ….
Mă bucur c-am ajuns acasă la mine și sper să-mi revin rapid la normal! Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele frumoase și pentru grija pe care-o aveți pentru mine! Weekend plăcut vă doresc
7 comentarii
Ce poate fi mai frumos decât lângă familie, foarte drăguț articolul!
Uneori mai trebuie si putin aer curat de la tara.
Imi pare rau sa citesc ca nu te-ai simtit in largul tau, dar asa este cand esti invatata cu alt ritm si alte obiceiuri. Peste ceva timp o sa va amintiti cu drag de aceste momente.
Sunteți o familie frumoasă!
bine ai revenit. N-or fi fost toate bune si frumoase, dar o iesire intotdeauna aduce si lucruri misto. Cel mai important este ca ti-ai reincarcat bateriile si ai vazut lucruri noi.
Pfff. Ma pun in locul tau si as fi simtita fel. De asta nu ma duc la tara la mine cu copiii decat in vizita desi acum au dus ai mei si este si semnal si tv si toate conditiile. Mie oricum nu imi place sa stau pleacata de acasa
Uneori eu simt nevoia de liniște, departe de net și laptop. Am noroc că locuim inafara orasului si e liniste acasa. Dar recunosc că nu prea pot sta fără semnal la telefon.
Cetatea Alba Iulia e frumoasă, dar putea fi mai bine, zice pretențioasa din mine.
Poate data viitoare ajungi la Cluj si ne vedem la o cafea!Promit să îți fac un tur al orașului care să merite drumul!