Cremă pentru estomparea petelor maronii – Derma e

Micile probleme din ultimul timp m-au determinat să încerc o cremă pentru estomparea petelor în speranța că voi reuși să scap de niște pete recent apărute. Am să vă povestesc cum au apărut și felul în care m-a ajutat crema pentru estomparea petelor maronii de la Derma e.

Am un ten mixt care de-a lungul timpului nu mi-a creat prea multe probleme. Recunosc că nici nu i-am acordat o foarte mare importanță și până la 25 de ani nu cred că am aplicat vreo cremă în mod intensiv. Pur și simplu le cumpăram pentru că așa vedeam în jurul meu. Nu vedeam nici o schimbare așa că după 2-3 aplicări rămânea uitată pe un sertar până la expirare sau până îmi mai aminteam eu cine știe cum de ea.

Cauza apariției petelor maronii pe ten

După ce am născut m-am ales cu câteva pete pe ten de culoare maronie. Nici măcar nu am realizat că le am până când nu m-am dus la cosmetică și m-a întrebat dacă am stat cumva la soare și nu am folosit creme de protecție. După ce i-am spus că născusem recent, mi-a spus că sunt ca urmare a sarcinii.

M-am documentat puțin pe internet și așa am aflat că aceste pete maronii apar pe față în timp sarcinii sau după sarcină ca urmare a creșterii excesive de estrogen și progesteron. Persoanele care au pielea mai închisă sunt mult mai predispuse la apariția acestor pete maronii.

Acum au început să fie deranjante pentru simplul fapt că le știu acolo și nu știu cum să scap. Îmi doresc să scap de ele și am înțeles că ar fi și câteva tratamente cosmetice care ar ajuta în acest sens.

Crema pentru estomparea petelor maronii de la Derma e

Timpul își pune amprenta asupra tenului așa că aceste pete trebuiesc tratate pentru că, o dată cu trecerea timpului, acestea vor fi mult mai greu de rezolvat. Am citit că se pot face și niște tratamente cosmetice în saloane profesionale, dar pentru început încerc o cremă.

crema-pete-derma-e-minCrema pentru estomparea petelor maronii de la Derma e  este primul produs încercat pentru rezolvarea acestei probleme. Aceasta este o cremă care tratează petele maronii datorate îmbătrânii. În mod normal apariția acestor pete maronii au ca și cauză dereglarea estrogenului și progesteronului și m-am gândit că m-ar ajuta să scap de aceste pete.

derma-e-crema-pete-minDerma e este o firmă foarte cunoscută pentru cremele miraculoase lansate pe piață și pentru calitatea acestora. U mare plus îl are faptul că acestea sunt 100% vegane, nu au fost testate pe animale, nu conțin parabeni, sulfați, ulei mineral, lanolină, gluten sau organisme modificate genetic.

Rezultate văzute până în prezent

Crema este pentru estomparea petelor maronii și a petelor de bătrânețe. Mai exact este pentru o piele matură sau trecută ușor de prima tinerețe. Aceasta are o culoare maronie și are un miros de argilă. Cel puțin impresia asta mi-a lăsat-o mie. Nu persistă nici un pic acest miros așa că nu trebuie să vă speriați. Se folosește o cantitate relativ mică de produs, atât cât să vă ajungă să masați întreaga față. Crema intră foarte repede în piele și nu lasă nici o peliculă grasă la suprafață.

crema-pete-maronii-minEu o folosesc de aproape 3 săptămâni și pot să spun că s-a văzut o ușoară diminuare a petelor existente. Nu mult, dar parcă petele nu mai sunt atât de pronunțate. Eu sunt atât de obsedată încât le-am și măsurat înainte de a începe acest tratament, dar nu s-a produs nici o schimbare în acest sens.

crema-pete-maronii-derma-e-minÎn ceea ce privește luminozitatea tenului nu pot să îmi dau seama dar cred că ajută. Eu dorm foarte puțin în ultimul timp și totuși oboseala nu se citește pe chipul meu. Poate că această cremă mă ajută să arăt mult mai fresh și să am un chip la fel de luminos, chiar dacă somnul meu nu este suficient.

derma-e-review-minAtât am avut de spus referitor la această cremă, dar dacă pe parcursul timpului voi vedea semne voi reveni cu un update la acest articol

You may also like

28 de comentarii

  1. Poti sa adaugi in rutina si un AHA 5% tot de la Derma E, eficient pentru estomparea petelor. Vitamina C in concentratie mare are si ea acelasi efect, poate gasesti un ser bun eventual.

    PS. Am facut si eu checul astazi, mi-a iesit super bun, nu am mai pus nici eu sare, mai ales ca am avut masline sarate 😛 Merci pentru reteta! 🙂

    1. Ma bucur mult ca ti-a placut checul si iti multumesc pentru sfaturile referitor la rezolvarea problemelor cu petele

  2. Crema asta chiar pare interesanta si daca ofera un look luminos si fresh fetei deja m-a convins. Am sa o caut si eu pe iHerb, am auzit ca sunt bune produsele Derma e.

  3. Cum nu am copii, nu pot spune ca am trecut prin situatia ta. Important e ca tratamentul a avut efectul dorit.

  4. Sunt curioasa de rezultatul final, eu am folosit crema Antiseptica, care are un efect de decolorare a petelor si chiar a functionat, am vazut diferenta. Imi imaginez ca acesta este mult mai buna

  5. Musai sa revii cu un update. Încep sa ma interesez mai mult despre cum sa îngrijești tenul corect pentru ca am cam trecut de 20 de ani și nu cred ca o mai duci mult asa fără sa aplic mare lucru.

  6. Si eu am tenul inchis la culoare si, uneori, din cauza soarelui imi apar mici pete. In ultimii ani am avut mare grija si am aplicat multa crema pentru protectie solara si se observa diferenta. Imi pare bine ca, in cazul tau, aceasta crema a functionat.

  7. M-ar interesa si pe mine aceasta crema desi medicul dermatolog mi-a zis ca petele datorate varstei nu ar mai trece cu vreo crema. Eu sper totusi ca exista ceva care sa estompeze.

  8. Astept sa mai revii cu un update, chiar ma intereseaza . Mama are niste pete de gen destul de mari si vreau sa stiu daca merita sa il cumpar sau nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *